G4Media.ro

Turcia şi-a redus achiziţiile de petrol rusesc şi a început să cumpere…

sursa foto: fleetmon.com

Turcia şi-a redus achiziţiile de petrol rusesc şi a început să cumpere ţiţei din Brazilia

Turcia dă semne de diversificare a furnizorilor de ţiţei, inclusiv prin importurile de petrol din Brazilia, după ce principala companie de rafinare din Turcia a început să restricţioneze achiziţiile de petrol rusesc ca răspuns la sancţiunile americane, transmite agenția de știri Bloomberg, citată de Agerpres.

Din cei aproximativ 650.000 de barili de ţiţei pe care Turcia i-a importat de la începutul acestei luni, doar 19% au venit din Rusia, arată calculele Bloomberg pe baza datelor furnizate de firma de analiză Vortexa Ltd. Este vorba de o scădere semnificativă faţă de o pondere de peste 50% pentru întregul an 2024.

În plus, se pare că Rusia a început să recurgă şi la noi furnizori. Compania de rafinare Turkiye Petrol Rafinerileri AS, sau Tupras, a cumpărat o încărcătură de ţiţei din Brazilia, care urmează să fie livrată de tancul petrolier Joao Candido, a dezvăluit o sursă din apropierea acestui dosar care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Ar fi pentru prima dată când Turcia importă ţiţei din Brazilia de la debutul publicării datelor statistice în 2007.

Această schimbare este ultimul semn al perturbării lanţurilor de furnizare de petrol rusesc, după sancţiunile de amploare impuse de administraţia Biden la începutul lunii ianuarie. Bloomberg a dezvăluit luna trecută că Tupras intenţionează să înceteze să mai accepte livrări de ţiţei rusesc care nu respectă plafonul de preţ impus de Grupul G7.

Tupras nu a dorit să facă comentarii dar într-un comunicat de presă, Petrobras, compania petrolieră de stat din Brazilia, a informat că a vândut o cantitate de 950.000 de barili de petrol cu un conţinut de sulf de 0,25% cu livrare în Turcia, la începutul lunii aprilie.

Cealaltă companie de rafinare din Turcia este Socar, o companie energetică naţională din Azerbaidjan, care anul trecut a fost responsabilă pentru 29% din importurile de ţiţei ale Turciei, conform datelor furnizate de Autoritatea de reglementare din energie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.