Turcia spune că aşteaptă undă verde de la Washington pentru vânzarea avioanelor F-16
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu şi-a exprimat miercuri speranţa, la Washington, că Statele Unite vor aproba vânzarea avioanelor de luptă F-16, informează AFP, citată de Agerpres.
„Desigur, vom discuta şi chestiuni legate de cooperarea noastră bilaterală în domeniul apărării şi, în special, cererea noastră pentru F-16”, a declarat el la Departamentul de Stat, adresându-se secretarului de stat american Antony Blinken înaintea întrevederii.
„Aşa cum am spus deja, este important nu doar pentru Turcia, ci şi pentru NATO şi Statele Unite. Prin urmare, ne aşteptăm să fie aprobată în conformitate cu interesele noastre strategice comune”, a adăugat ministrul turc de externe.
Cei doi oficiali au spus că vor aborda în cadrul discuţiilor şi conflictul din Ucraina.
Subiectele controversate în relaţia dintre Washington şi Ankara sunt multiple, de la Siria până la opoziţia Turciei faţă de aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, dar SUA recunosc rolul constructiv al Ankarei în războiul din Ucraina, potrivit aprecierii făcute sub protecţia anonimatului de un oficial american.
Turcia blochează intrarea Suediei şi a Finlandei în NATO încă din luna mai, acuzându-le că găzduiesc membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi organizaţii aliate acestuia, pe care Ankara le consideră teroriste. În pofida unui memorandum de înţelegere semnat la sfârşitul lunii iunie, Ankara îşi consideră cererile încă nesatisfăcute, în special cele privind extrădarea cetăţenilor turci pe care doreşte să îi judece pentru terorism.
Livrarea avioanelor de luptă F-16 către Turcia şi a avioanelor F-35 către Grecia este un subiect sensibil pentru executivul american. Acesta este favorabil vânzărilor, care fac însă obiectul opoziţiei aleşilor americani, inclusiv a şefului Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, democratul Robert Menendez.
Turcia doreşte să achiziţioneze 40 de avioane de luptă F-16, precum şi piese de schimb necesare pentru întreţinerea şi modernizarea avioanelor F-16 pe care le deţine deja.
Preşedintele Joe Biden a declarat că sprijină livrarea de F-16 Ankarei în timpul unei întâlniri cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, în marja summitului NATO de la Madrid din iunie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu