Turcia: Trei persoane suspectate de apartenență la Statul Islamic care pregăteau un atentat, arestate în orașul Bursa
Ministerul turc de Interne a anunţat marţi arestarea în nord-vestul ţării a trei persoane suspectate că sunt membri ai organizaţiei Statul Islamic (SI) şi care pregăteau un atentat sinucigaş, relatează Agerpres, conform agenţia de stat Anadolu.
Echipe ale Direcţiei antiteroriste au arestat trei cetăţeni străini la Bursa, în nord-vestul ţării, suspectaţi că fac parte din SI şi că pregăteau un atentat sinucigaş.
Naţionalitatea lor nu a fost precizată.
Mai multe atentate comise în 2015 şi 2016 în Turcia au fost revendicate de SI sau atribuite de Ankara grupării jihadiste.
În ianuarie 2016, un kamikaze s-a aruncat în aer în plin centru istoric al Istanbulului în mijlocul unui grup de turişti germani, provocând moartea a 12 dintre ei.
Autorităţile turce au afirmat că acest kamikaze era un sirian de 28 de ani, membru al SI, dar organizaţia nu a revendicat atacul.
SI a revendicat în schimb un atentat dintr-o discotecă din Istanbul care s-a soldat cu 39 de morţi în noaptea de Revelion din 2017.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank