Turismul în insula Santorini, afectat după ce SUA, Marea Britanie, Irlanda și România au emis alerte de călătorie cu privire la cutremurele din Grecia
Atâta timp cât fenomenul cutremurelor din Grecia nu se stabilizează, restul ţărilor vor continua să emită instrucțiuni de călătorie pentru cetățenii lor, iar această situaţie este de așteptat să afecteze fluxul turistic. Chiar dacă pare devreme, mulți potențiali turiști își planifică vacanțele în acest moment, potrivit Rador Radio România.
Se preconizează că turismul grecesc va suferi pierderi, deoarece SUA, Marea Britanie, Irlanda și România au emis alerte de călătorie pentru cetățenii lor, cerându-le să fie deosebit de precauți ca urmare a activității seismice din sudul Mării Egee.
Desigur, noţiuni precum turism, „atenție” și alerte de călătorie sunt lucruri care se bat complet cap în cap, de aceea au început deja anulări ale unor rezervări, iar mulți turişti din diferite țări care se gândeau să viziteze insulele Ciclade se răzgândesc. Februarie este o lună în care cei care decid să vină în Grecia își fac deja rezervări.
Inițiativa pentru alertele respective a fost deschisă de Marea Britanie, care a fost prima care și-a avertizat cetățenii asupra pericolelor pe care le prezintă activitatea seismică din populara zonă turistică a insulei Santorini. Au urmat Statele Unite, Irlanda, România și alte țări, care au emis recomandări pentru siguranța cetățenilor lor.
Alertele subliniază importanța respectării instrucțiunilor date de autoritățile elene, în special în ceea ce privește evitarea zonelor periculoase, precum ţărmurile abrupte și clădirile vechi. Totodată, alertele avertizează cu privire la posibilitatea unor replici și fac apel la cetățeni să fie pregătiți pentru orice eventualitate.
Aceste evoluții au provocat îngrijorare în comunitatea locală și în industria turismului din regiune.
Ambasada Statelor Unite în Grecia a emis un avertisment pentru cetățenii săi cu privire la creșterea activității seismice în Santorini. În special, recomandă evitarea adunărilor mari în interior, evitarea clădirilor vechi sau abandonate, precum și porturile Ammoudi, Armeni, Korfou și Portul Vechi Fira. În plus, recomandă alegerea unor rute sigure la deplasare, în special în zonele cu risc mare de alunecări de teren, și îndepărtarea imediată din zonele de ţărm în cazul unui cutremur puternic.
Ministerul Afacerilor Externe al României informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că, din cauza activității seismice crescute din Santorini în ultimele zile, autoritățile elene au decis să ia măsuri preventive. Îi sfătuiește pe cetățenii români să evite călătoriile neesențiale în locuri periculoase.
Ministerul Afacerilor Externe al Irlandei a emis, la rândul lui, o alertă care detaliază măsurile luate de statul grec. Într-un comunicat, Ambasada Australiei în Grecia subliniază, de asemenea, că: „În urma activității seismice din jurul insulelor Santorini și Amorgos, autoritățile elene i-au sfătuit pe cetățeni să evite adunările mari în interior, precum și portul Ammoudi și portul vechi din Fira. Australienii din zonă ar trebui să urmărească mijloacele de informare și să urmeze recomandărilor autorităților locale”.
Sursa: RODOS REPORT / Rador Radio România / Traducerea: Carolina Ciulu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.