G4Media.ro

Turistul francez căutat de salvamontiști în Munții Bucegi a fost găsit mort…

Sursa foto: Facebook / Salvamont Prahova

Turistul francez căutat de salvamontiști în Munții Bucegi a fost găsit mort / Era angajat al Ambasadei Franței în România

UPDATE: Turistul francez căutat de salvamontişti în Munţii Bucegi a fost găsit decedat pe Jepii Mici, în partea inferioară.

Şeful Salvamont Buşteni, Laurenţiu Paraschiv, a declarat pentru Agerpres că trupul neînsufleţit va fi recuperat pe cale terestră.

„A fost găsit mort pe Jepii Mici, în partea inferioară. Ar fi căzut circa 80 de metri din potecă. Trupul va fi recuperat pe cale terestră”, a precizat Laurenţiu Paraschiv.

Ambasada Franţei în România a confirmat că cetăţeanul francez era angajat al misiunii diplomatice.

„În legătură cu anunţul publicat de Salvamont România putem confirma că este vorba despre un angajat al Ambasadei Franţei în România. Precizăm că este o persoană în condiţie fizică bună, familiarizat cu regulile specifice ale urcatului pe munte, care a parcurs şi alte trasee montane din România”, arăta sursa citată.

Știrea inițială: Un turist francez de 58 de ani este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi după ce a plecat sâmbătă din București și nu a mai dat niciun semn de viață.

Are constituție atletică, 1.85 înălțime, 80kg, anunță salvamontiștii din Prahova pe pagina de Facebook.

”Acesta a plecat sâmbătă dimineața din București si a ajuns în Bușteni cu intenția de parcurge doua posibile trasee: Varianta1- Bușteni, Cab. Gura Diham, Cab. Mălăiești , Vf. Omu, retur Babele, Sinaia…

Varianta 2- Bușteni.. Jepii Mici, Cab. Caraiman, Cab. Piatra Arsa, retur Sinaia gara.

Orice informație utila si veridica este bine venită”, se menționează în postare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu inteleg, pare om de munte, cum sa cada pe Jepii Mici si inca in partea inferioara?