UPDATE Turistul străin, grav rănit după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga, a murit la spital
UPDATE
Turistul străin care a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga a decedat, a informat Salvamont Prahova, transmite Agerpres. „Victima accidentului a decedat la spital, din păcate”, transmite sursa citată. Potrivit datelor furnizate anterior de salvatorii montani, turistul a suferit mai multe traumatisme, cel mai grav fiind unul cranian, în ciuda faptului că purta cască de protecţie.
Știrea inițială
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital, transmite News.ro.
”Accident grav petrecut pe Valea Azugii. Un turist străin a sărit cu snowmobilul în albia pârâului, suferind mai multe traumatisme, cel mai grav fiind un traumatism cranian, deşi acesta purta cască”, informează Salvamont Prahova.
Oficialii Salvamont Prahova au precizat, pentru News.ro, că la momentul la care echipa de salvatori montani a ajuns la el, bărbatul era inconştient şi avea otoragie.
Salvamontiştii i-au acordat primul ajutor medical şi l-au scos la drum, de unde a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în stare gravă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.