Turiștii pot ajunge în Cetatea Devei cu telecabina, începând de vineri
Telecabina care facilitează accesul în Cetatea Deva a fost pusă în funcţiune vineri şi este disponibilă pentru cei care vizitează monumentul istoric, a anunţat Primăria municipiului Deva, citată de News.ro.
Noul ascensor are o capacitate de 30 de persoane.
Investiţia a presupus modernizarea instalaţiei de transport înclinat, a sistemelor de comandă şi siguranţa funcţională a acestora, modernizarea celor două staţii (plecare şi sosire), amenajarea şi refuncţionalizarea zonei de aşteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetăţii, redimensionarea camerelor tehnice în cele două staţii (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turişti, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficienţe neuromotorii la standardele şi normativele în vigoare.
În zona de aşteptare au fost montate bănci, coşuri de gunoi, a fost realizat iluminatul exterior cu led, au fost plantaţi copaci ornamentali şi rondouri pentru flori. De asemenea, a fost iluminat arhitectural grupul statuar al gimnastelor.
Telecabina funcţionează zilnic, între orele 10:00-19:00.
Un bilet pentru o călătorie dus-întors pentru adulţi costă 20 de lei. Copiii până la 14 ani şi pensionarii vor plăti 10 lei/călătorie dus-întors.Persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank