G4Media.ro

Turkmenistan: Alegeri prezidențiale anticipate, în 12 martie, după ce actualul șef al…

Turkmenistan: Alegeri prezidențiale anticipate, în 12 martie, după ce actualul șef al statului a anunțat că vrea să se retragă din funcție

Comisia Electorală a Turkmenistanului a anunţat sâmbătă organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate la 12 martie, la scurt timp după ce excentricul şi autoritarul preşedinte Gurbangulî Berdîmuhamedov a lăsat să se înţeleagă că renunţă la putere, relatează Agerpres, conform Reuters.

„Preşedintele ne-a instruit să pregătim alegeri prezidenţiale anticipate pentru 12 martie”, a declarat purtătorul de cuvânt al comisiei, Bezerghen Garraev.

Vineri, liderul de 64 de ani şi care conduce ţara de mai bine de 15 ani a declarat că a luat o „decizie dificilă” cu privire la rolul său din cauza vârstei, spunând că ţara are nevoie de „lideri tineri”.

De mai multe săptămâni s-au făcut multe speculaţii cu privire la acest regim, unul dintre cele mai închise din lume, potrivit cărora preşedintele vrea să cedeze locul fiului său Serdar, în vârstă de 40 de ani şi promovat de mai multe ori în ultimii ani.

Gurbangulî Berdîmuhamedov a sugerat că doreşte să se retragă, vineri în timpul unui discurs în faţa camerei superioare a parlamentului şi a guvernului, dar remarcile sale nu au fost transmise în direct la televiziune, presa de stat rezumând ulterior discursul.

„Calea guvernării în această nouă etapă de dezvoltare a ţării trebuie să fie oferită tinerilor lideri”, a spus el.

Berdîmuhamedov, ca şi predecesorul său Saparmurat Niazov, care a murit în 2006, a instituit un cult al personalităţii în ţara sa. El controlează toate pârghiile puterii şi nicio formă de critică nu este acolo permisă.

Turkmenistanul, ţara bogată în gaze, se confruntă cu o criză economică, agravată de pandemia de coronavirus. Autorităţile însă nu au raportat oficial niciun caz în ţară, stabilind în acelaşi timp măsuri stricte de izolare şi făcând vaccinarea obligatorie.

Preşedintelui turkmen, fost dentist, îi place să apară la televizor în scene foarte coregrafiate, galopând călare pe cal, la curse cu bicicleta sau compunând muzică împreună cu nepotul său. Unele dintre aceste videoclipuri, datorită kitsch-ului, au avut mare succes pe internet, relatează Agerpres.

Foto: Președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdimuhamedov / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...