G4Media.ro

Turkmenistan, una dintre cele mai izolate țări de pe planetă, condusă de…

sursa foto: captura video

Turkmenistan, una dintre cele mai izolate țări de pe planetă, condusă de un regim autoritar, premiul suprem pentru președintele Serdar Berdîmuhamedov, „erou al țării”

Preşedintele turkmen, Serdar Berdîmuhamedov, a primit duminică printr-o rezoluţie a parlamentului titlul de „Erou al Turkmenistanului”, recompensa supremă în această ţară din Asia Centrală, una dintre cele mai izolate de pe planetă şi condusă de un regim autoritar, potrivit Agerpres.

„O ceremonie solemnă a fost organizată de către parlament pentru a decerna preşedintelui Serdar Berdîmuhamedov titlul de Erou al Turkmenistanului”, a indicat agenţia de presă turkmenă TDH.

Rezoluţia elogioasă a parlamentului publicată de TDH laudă meritele liderului lor în vârstă de 40 de ani, cu aspect auster, ales după demisia neaşteptată a tatălui său, Gurbangulî, sosit la putere în 2006.

Atribuirea acestui titlu este justificată în special prin „serviciile excepţionale” aduse de Serdar Berdîmuhamedov şi „activităţile sale coerente desfăşurate pentru reînălţarea gloriei şi demnităţii” acestei republici ex-sovietice, bogată în resurse naturale.

Serdar Berdîmuhamedov primise deja la sfârşitul lunii ianuarie gradul de general de armată, făcând din el cel mai înalt gradat al ţării, la fel ca tatăl său, cunoscut pentru instaurarea cultului personalităţii sale în această ţară acoperită de nisipuri, care se învecinează cu Marea Caspică.

Serdar Berdîmuhamedov, presedinte turkmenistan
sursa foto: captura video

Un oraş, a cărui construire a costat cinci miliarde de dolari, a fost inaugurat la sfârşitul lunii iunie în onoarea lui Gurbangulî Berdîmuhamedov, dublu ‘Erou al Turkmenistanului’, purtând de asemenea titlurile de „Lider al naţiunii turkmene” şi „Protector”(Arkadag).

Turkmenistanul, situat în partea de jos a clasamentului întocmit de Reporteri fără Frontiere privind libertatea presei, este acuzat de organizaţii neguvernamentale internaţionale în domeniile dreptului omului că cheltuieşte fără socoteală veniturile obţinute din exploatarea resurselor naturale pentru proiecte grandioase care aduc foarte puţine beneficii populaţiei sale. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Se oftica rau Orban. Vrea si el diploma d-aia de erou, invingator, eliberator si binefacator.

  2. Basarabia pământ românesc 🙂

    • Aşa e. Noapte buna!

    • Da mah…. Si Banatul si Transilvania pamant austo-ungar si toata Europa pamant al Imperiului Roman…
      Latrii pe doua ruble,patriot haurist de carton.