TVR: Procurorii DNA l-au căutat pe Codruţ Marta în cimitirul Pipera. Directorul de cabinet al fostului șef al Fiscului, Sorin Blejnar, este dispărut din mai 2012
Procurorii DNA şi criminaliştii Poliţiei au realizat miercuri o deshumare în cimitirul „Sfântul Ilie” din Pipera, Voluntari, având indicii că acolo ar fi fost îngropate rămășițele lui Codruț Marta, directorul de cabinet al fostului șef al Fiscului, Sorin Blejnar, informează TVR.
Marta este dispărut în condiții suspecte din mai 2012. De atunci, procurorii încearcă să afle dacă mai este în viață sau a fost ucis și îngropat.
Dimineață, anchetatorii DNA şi criminaliștii IGPR au venit la cimitirul din Pipera cu trei autoturisme. Echipați în alb, criminaliştii au dezgropat un mormânt și au strâns toate rămășițele umane pentru a le analiza în laborator și a stabili dacă, într-adevăr, este vorba de Codruț Marta, prin comparaţie cu ADN-ul acestuia aflat în Sistemul Naţional de Date Genetic Judiciare.
Potrivit unor surse judiciare citate de TVR, procurorii îl bănuiesc pe omul de afaceri israelian Elan Schwartzenberg, fostul soț al Mihaelei Rădulescu, că ar fi implicat în dispariția lui Codruț Marta. De altfel, imediat dupa dispariția acestuia, Schwartzenberg a plecat în Israel și apoi a fost dat în urmărire internațională, însă în alt dosar.
Elan Schwartzenberg este acuzat că ar fi protejat la nivel guvernamental gruparea evazionistă a lui Radu Nemeș din care făceau parte și fostul șef al Fiscului, Sorin Bejnar, și directorul lui de cabinet dispărut, Codruț Marta.
Potrivit DNA, Blejnar și Marta ar fi primit mită câte 1,2 milioane de euro fiecare ca să îl protejeze pe evazionistul Radu Nemeș. Acesta este condamnat la 7 ani de detenție pentru evaziune fiscală de 57 de milioane de euro. Fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, este și el condamnat la 5 ani de detentie pentru o alta mită de 2,6 milioane de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii