G4Media.ro

Uber a obţinut o licenţă pe termen de 30 de luni pentru…

sursa foto: Pexels

Uber a obţinut o licenţă pe termen de 30 de luni pentru a-şi continua operaţiunile în Londra până la o eventuală finalizare a disputei cu autoritățile

Uber şi-a asigurat o licenţă pe termen de 30 de luni pentru a-şi continua operaţiunile în Londra, punând capăt unei lupte prelungite cu autorităţile de reglementare ale oraşului pentru a stabili dacă aplicaţia de transport este ”potrivită şi adecvată”, transmite CNBC.

”Uber a primit o licenţă de operator de vehicule private de închiriat la Londra pentru o perioadă de doi ani şi jumătate”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Transport for London, într-un comunicat.

Acordarea licenţei pune capăt unor discuţii de ani de zile cu agenţia, care a revocat de două ori licenţa Uber din Londra – o dată în 2017 şi a doua oară în 2019.

Autorităţile au fost îngrijorate de capacitatea companiei de a asigura siguranţa pasagerilor.

Ulterior, Uber a câştigat în instanţă o autorizaţie de 18 luni în Londra.

Uber a încercat să dea dovadă de bunăvoinţă de-a lungul anilor, adăugând noi funcţii de siguranţă platformei sale şi încheind un acord cu sindicatul britanic GMB, pentru a recunoaşte oficial sindicatul pentru şoferii săi privaţi angajaţi.

Anul trecut, compania şi-a reclasificat toţi şoferii din Marea Britanie drept lucrători, după ce instanţa supremă a ţării a decis că un grup de şoferi ar trebui trataţi ca lucrători în loc de antreprenori independenţi, dându-le dreptul la protecţii la locul de muncă, cum ar fi un salariu minim, plăţi de concedii şi pensii.

sursa: News.ro, sursa foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...