G4Media.ro

Ucraina a avariat un al treilea pod peste râul Seim, în provincia…

Sursa foto: Twitter / Special Kherson Cat

Ucraina a avariat un al treilea pod peste râul Seim, în provincia Kursk, anunță un oficial rus

Armata ucraineană a lovit şi avariat un al treilea pod peste râul Seim în districtul Gluşkovo din partea de vest a provinciei ruse Kursk, unde a lansat o ofensivă surpriză pe 6 august, a anunţat luni un oficial rus citat de Reuters, transmite Agerpres.

„Pe 18 august, în urma unui bombardament ţintit cu rachete şi artilerie asupra clădirilor rezidenţiale şi infrastructurii civile în satul Karij (…), un al treilea pod peste râul Seim a fost avariat”, a declarat un reprezentant al Comitetului rus de Investigaţii.

Alte două poduri peste acelaşi râu au fost anterior avariate de armata ucraineană, care ar fi folosit în acest scop rachete americane HIMARS, potrivit oficialilor ruşi. Deteriorarea acestor poduri afectează aprovizionarea trupelor ruse, care în plus riscă acum să fie încercuite dacă nu se retrag din districtul Gluşkovo, dar o retragere ar permite armatei ucrainene să captureze o nouă porţiune semnificativă de teritoriu.

Cel de-al treilea pod lovit duminică era ultimul pe care armata rusă îl mai putea folosi pentru a-şi aproviziona trupele pe acel sector.

Potrivit lui Iuri Podoliaka, un influent blogger militar pro-rus născut în Ucraina, armata ucraineană ar putea încerca în zilele următoare să preia controlul unui pod strategic peste râul Psiol.

Ucraina susţine că în urma ofensivei lansate pe 6 august în provincia rusă de graniţă Kursk care a luat prin surprindere armata rusă slab desfăşurată acolo a ocupat peste 80 de aşezări şi circa 1.150 de kilometri pătraţi de teritoriu. Potrivit bloggerilor militari ruşi, armata ucraineană acţionează intens cu grupuri mobile de recunoaştere şi sabotaj, dar nu toate zonele din Kursk unde sunt prezente trupele ucrainene se află efectiv sub controlul acestora.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează