G4Media.ro

Ucraina a închis „granița” cu Transnistria. Temeri față de o posibilă activare…

Foto: Trupe ruse la paradă în Transnistria / Novosti PMR

Ucraina a închis „granița” cu Transnistria. Temeri față de o posibilă activare militară rusă legată de Odesa

Ucraina a închis luni segmentul de frontieră pe care îl are cu regiunea separatistă transnistreană pe fondul invaziei rusești din Ucraina și aplicarea legii marțiale pe teritoriul acestei țări.

„În special, de la ora 00:00, pe 28 februarie 2022, punctele de control ale frontierei de stat și punctele de control de pe întreaga secțiune a graniței cu Rusia, Belarus, precum și pe secțiunea centrală a frontierei ucrainene-moldovene [segmentul transnistrean – n.red] vor fi închise temporar. Acest lucru se aplică și anumitor puncte de control pentru aviație, inclusiv Borispil, Kiev (Zhuliani), Harkov, Odesa, Lvov și altele”, se menționează într-un comunicat al Serviciului de Grăniceri al Ucrainei.

Federația Rusă are desfășurați în regiunea separatistă transnistreană circa 1.500 – 2.000 de soldați. Regiunea separatistă transnistreană reprezintă circa 11% din teritoriul Republicii Moldova și este situată în stânga Nistrului.

Militarii ruși din Transnistria sunt împărțiți în „pacificatori”, care au mandat de prezență acolo încă din 1992, imediat după Războiul de pe Nistru, și Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) care staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, sub pretextul pazei unui depozit de muniții vechi din localitatea Cobasna din nordul regiunii separatiste.

Depozitul se află la câțiva kilometri distanță de granița cu Ucraina și reprezintă un pericol enorm din cauza vechimii materialelor explozibile depozitate aici.

De menționat este că „pacificatorii ruși” și GOTR sunt unul și același corp de militari care se rotesc periodic, fie în misiunea de pacificare, fie pentru paza depozitului de la Cobasna. GOTR se subordonează Districtul Militar Vestic al Armatei Ruse cu sediu la Sankt Peterburg.

Cea mai mare temere este că aceste trupe rusești și paramilitare din Trannsistria s-ar putea activa în cazul unei joncțiuni militare cu trupele ruse care vor încerca cucerirea orașului Odesa aflat la câțiva zeci de kilometri de Transnistria. Dumincă seara, trupele ruse au tras și asupra acestui oraș port la Marea Neagră.

Totodată, armata ucraineană a anunțat sâmbătă că a capturat doi militari ruși care făceau parte din trupele de recunoaștere și diversiune rusești și că aceștia ar fi venit de pe teritoriul regiunii separatiste transnistrene în zona Odesei. Tiraspolul a negat informația.

Foto: Trupe ruse defilând la o parada în Tiraspol, regiunea separatistă transnistreană. Sursa/Novosti PMR

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Acum e ocazia ideala de a rade baza aia. Toti rusii sa se predea, altfel o patesc. Ar scapa Basarabia de ghimpele asta.

  2. poate dupa ce ii bat bine pe rusi prin ucraina vin si in transnistria sa faca ordine , asa ca un bun vecin!

  3. Ar trebui instaurată și legea marțială în România, sau măcar să îi cenzureze cineva de pe siteuri pe lătrăii ăștia mujificați, de care g4 media și alte trusturi văd că nu duc lipsă în comentarii. Nu e vorba că cineva e de partea rusiei sau a nato, dar, mujificații susțin un act terorist și crime umanitare în cazul ăsta. Am văzut cât de repede se pot ridica drepturile în UE, de ce nu și în cazul lor?

    • Se cenzureaza singuri, nu mai vin banii, sa nu credeti ca face cineva trolling din dragoste pt rusia. Astia de mai apar pe aici sunt doar prosti, nu cred ca sunt postaci.

    • Pentru că îi doare undeva. Nici nu știu dacă e prostie, lene, incompetență, frică, inconștiență, poate toate la un loc. Efectiv habar n-au ce să facă. La un moment dat nici nu cred că sunt rusofili, sunt doar idioți utili care speră să le pice și lor vreo fărâmă de undeva. În concluzie: pericole naționale.