G4Media.ro

Ucraina a luat prizonieri de război în incursiunea din regiunea rusă Kursk,…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Ucraina a luat prizonieri de război în incursiunea din regiunea rusă Kursk, o operaţiune criticată de unii experţi

Forţele armate ucrainene au luat prizonieri mai mulţi soldaţi ruşi în districtul Sudja din regiunea rusă Kursk, la frontiera cu Ucraina, în timpul unei incursiuni efectuate marţi cu unităţi mecanizate în care ar fi distrus şi două tancuri, conform canalului militar ucrainean DeepState, citat de agenția EFE, preluată de Agerpres.

Cu toate acestea, unii experţi, precum analistul Forbes David Axe, critică această operaţiune, neconfirmată oficial de Kiev, calificând-o drept o „risipă inutilă de resurse militare preţioase”, în timp ce armata ucraineană înregistrează pierderi în regiunea estică Doneţk.

„Forţele armate (ucrainene) conduc un grup de ‘kaţapi’ (nume depreciativ folosit de ucraineni pentru ruşi) pe teritoriul Ucrainei”, a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri DeepState, un influent canal militar pe Telegram care urmăreşte zilnic evoluţiile de pe front. Acesta a mai raportat distrugerea a două tancuri ruseşti, a unui elicopter de atac Kamov Ka-52, a unui camion militar şi a unui grup de infanterişti ruşi pe un pod din zonă.

Ucraina nu a confirmat oficial operaţiunea, despre care au informat în special oficialii şi bloggerii militari ruşi. În timp ce Moscova susţine că în incursiunea din regiunea Kursk este implicată armata regulată ucraineană, analistul Forbes David Axe afirmă că este vorba de o intruziune a Legiunii Libertatea Rusiei, formată din voluntari ruşi care luptă de partea ucraineană.

DeepState a relatat, de asemenea, despre o lovitură aeriană ucraineană în regiunea Kursk şi distrugerea de către trupele ruse care apără regiunea a unui vehicul de luptă blindat ucrainean, localizând toate aceste incidente pe o hartă, însoţită de imagini din satelit.

Într-un mesaj separat publicat anterior miercuri, DeepState a explicat că nu va furniza informaţii suplimentare despre incursiunea ucraineană pe teritoriul Rusiei pentru a nu compromite securitatea trupelor Kievului implicate în raid.

Ministerul rus al Apărării a raportat marţi un atac ucrainean cu aproximativ 300 de soldaţi sprijiniţi de tancuri şi vehicule blindate împotriva poliţiştilor de frontieră ruşi în regiunea Kursk.

Dacă iniţial Rusia a anunţat că a respins atacul, mai târziu a raportat că a trimis întăriri în zonă. Miercuri, unele canale Telegram ucrainene transmiteau că trupele Kievului, care au forţat cu o zi în urmă graniţa dinspre regiunea ucraineană Sumî, intrând pe teritoriul regiunii ruse Kursk, ar fi preluat controlul asupra a patru aşezări de lângă oraşul Sudja, unde autorităţile ruse au ordonat evacuarea tuturor instituţiilor oficiale, în timp ce civilii sunt nevoiţi să plece singuri.

Unii bloggeri militari ruşi au transmis că, în unele sectoare din regiunea Kursk, trupele ucrainene au avansat pe o distanţă de cinci kilometri.

În timp ce autorităţile militare ucrainene păstrează tăcerea cu privire la operaţiune, părerile experţilor sunt împărţite cu privire la scopul şi utilitatea ei în acest moment, când forţele ucrainene pierd teren în Doneţk.

Corespondentul militar ucrainean Andrei Ţaplienko susţine că, prin această incursiune, Kievul a distrus planurile Kremlinului, care preconiza să atace regiunea Sumî în august, după exemplul regiunii Harkov. Alţi experţi ucraineni au speculat însă că, prin această incursiune, Kievul ar urmări să disloce forţele ruse din Donbas, pentru a le împiedica înaintarea spre oraşele strategice Pokrovsk şi Toreţk.

Cu toate acestea, analistul Forbes exprimă îndoieli cu privire la utilitatea incursiunii. „Totul este foarte dramatic şi, de asemenea, o risipă inutilă de resurse militare preţioase”, susţine expertul citat, afirmând că în timp ce voluntari ai Legiunii Libertatea Rusiei, echipaţi cu vehicule blindate Stryker de fabricaţie americană, făceau un raid la Sudja, un oraş rusesc practic fără valoare militară, brigăzile ucrainene suprasolicitate se retrăgeau din Niu-York, o fostă fortăreaţă ucraineană la vest de Horlivka, în estul Ucrainei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...