Ucraina a propus Belarusului un pact de neagresiune, susține Lukaşenko
Kievul a propus Minskului un pact de neagresiune, în contextul în care posibilitatea unei implicări în Războiul rus din Ucraina a Belarusului – singurul aliat al Rusiei în Europa – îngrijorează atât Moscova, cât şi comunitatea internaţională, dezvăluie preşedintele belarus Aleksandr Lukaeşnko, relatează Reuters, citată de Agerpres.
”Ei ne oferă un pact de neagresiune”, afirmă Lukaşenko, potrivit unei postări pe Telegram a agenţiei oficiale belaruse se presă Belta.
”Ne cer să nu luptăm împotriva Ucrainei în niciun fel şi ca trupele noastre să nu se ducă” în Ucraina, precizează el.
Aleksandr Lukaşenko apreciază că acest demers al Kievului contravine încercărilor Ucrainei de a-şi consolida înarmarea – cu tancuri germane de tip Leopard 2 -, cu ajutorul aliaţilor săi din Occident.
”Nu ştiu de ce fac ucrainenii asta”, dă el asigurări.
”Pe de o parte, ei ne cer să nu luptăm împotriva Ucrainei sub nicio formă, să nu ne ducem forţele acolo. Ei propun semnarea unui pact de neagresiune. Pe de altă parte, ei pregătesc acest amestec exploziv şi îi înarmează”, pe ucraineni, declară el, potrivit Belta.
Potrivit Belta, Aleksandr Lukaşenko a dezvăluit această propunere a Ucrainei la o reuniune cu oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai serviciilor de securitate.
”Polonia şi Lituania au înnebunit complet între timp”, consideră Aleksandr Lukaşenko.
”De ce au nevoie (să ameninţe)? N-am nicio idee. Deci, trebuie să răspundem ferm”, a subliniat el.
”Avem suficiente probleme în perimetrul nostru – atât în spaţiul aerian, cât şi la sol, cu (aşa-numita) frontieră verde. Avem suficiente probleme acolo. Să ne-ajute Dumnezeu să ţinem toate astea”, a declarat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.