Ucraina acuză un actor sârb din serialul „The White Lotus” că susţine invazia rusă
Ucraina l-a acuzat miercuri pe actorul sârb Milos Bikovic, care urmează să joace în următorul sezon al serialului TV de mare succes „The White Lotus”, că susţine Rusia „de la începutul invaziei”, potrivit unui mesaj adresat postului de televiziune american HBO, informează AFP, transmite Agerpres.
Artistul sârb, în vârstă de 36 de ani şi care a obţinut cetăţenia rusă în 2021, a fost decorat de preşedintele Vladimir Putin în 2018 pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii ruse.
„Milos Bikovic, un actor sârb care susţine Rusia de la începutul invaziei ar trebui să joace în sezonul 3 al serialului ‘The White Lotus’, produs de HBO”, a declarat ministrul ucrainean de Externe pe reţeaua de socializare X.
„HBO, nu vă deranjează să lucraţi cu o persoană care susţine genocidul şi încălcarea dreptului internaţional?”, a adăugat el, adresându-se postului american care produce acest serial de televiziune.
HBO a anunţat la jumătatea lunii ianuarie că Milos Bikovic se va alătura distribuţiei din următorul sezon. Filmările vor începe în februarie în Thailanda, potrivit revistei Variety.
Postul american nu a reacţionat deocamdată în urma acestor critici.
Milos Bikovic, care a jucat în mai multe filme ruseşti, a obţinut cetăţenia rusă în baza unui decret semnat de Vladimir Putin pe 24 februarie 2021, cu un an înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.
„Este o mare onoare pentru mine să spun astăzi: Rusia este patria mea”, a scris atunci actorul sârb într-un mesaj distribuit pe Instagram, în care a afirmat că se consideră „un membru activ al societăţii ruseşti”.
Serialul de antologie TV „The White Lotus”, o satiră muşcătoare despre ipocrizia oamenilor bogaţi, s-a bucurat de un succes uriaş în rândul publicului şi al criticilor de specialitate. Această producţie a câştigat numeroase trofee, inclusiv 14 premii Primetime Emmy şi două Globuri de Aur.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank