Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război/ 135 de persoane au fost puse sub acuzare
Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise de la startul ofensivei militare a Rusiei, în data de 24 februarie, şi a pus sub acuzare 135 de persoane, a anunţat Iuri Bilousov, şeful departamentului pentru crime de război din cadrul biroului procurorului general.
Dintre cei puşi sub acuzare, aproximativ 15 sunt în custodia ucrainenilor şi restul, 120 de oameni, sunt încă liberi, a precizat Bilousov pentru Reuters.
Treisprezece cazuri au ajuns în instanţă şi până acum s-au pronunţat şapte verdicte.
În mai, un soldat rus în vârstă de 21 de ani a devenit prima persoană condamnată într-un proces pentru crime de război în Ucraina, de la startul invaziei. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a ucis un civil neînarmat.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank