Ucraina anunţă că a atacat primii militari nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia
Ucrainenii au atacat deja, probabil, primii militari nord-coreeni desfăşuraţi în regiunea Kursk din vestul Rusiei, a declarat luni un oficial ucrainean citat de agenţia de presă RBC-Ucraina, preluată de Yonhap, transmite Agerpres.
Potrivit lui Andri Kovalenko, şeful Centrului de Combatere a Dezinformării din Ucraina, luptătorii ucraineni au tras deja asupra soldaţilor aduşi din Coreea de Nord pentru a se alătura forţelor ruse. El nu a precizat ce s-a întâmplat cu militarii nord-coreeni atacaţi.
Statele Unite afirmă că pe frontul din vestul Rusiei au fost desfăşuraţi circa 8.000 de soldaţi nord-coreeni, care urmează să intre în luptă în viitorul apropiat.
Miercurea trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu acordat radioteleviziunii sud-coreene KBS că forţele nord-coreene nu intraseră încă în acţiune, însă se pregăteau pentru a se angaja în luptă în Kursk, regiunea rusă unde Ucraina a lansat o ofensivă terestră în august.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank