G4Media.ro

Ucraina anunță că va renunța la acordurile de la Minsk dacă Germania…

arme ucraina compania nationala de armamanet sursa ukroboronprom.com.ua

Ucraina anunță că va renunța la acordurile de la Minsk dacă Germania și Franța obțin ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei

Ucraina este gata să renunţe la respectarea acordurilor semnate în 2015 la Minsk pentru a se pune capăt conflictului din Donbas (est), dacă Germania, Franţa şi alte câteva state europene vor obţine ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei în Consiliul Europei, a avertizat luni ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin, citat de publicaţia Ukrainska Pravda, informează Agerpres.

Klimkin a indicat că a transmis acest avertisment omologilor săi occidentali în discuţiile avute duminică seara şi luni la Bruxelles.

‘Dacă veţi accepta (ridicarea presiunii sancţiunilor), aşa cum doresc câteva ţări, voi ieşi în aceeaşi zi şi voi spune că nu mai există niciun fel de „Minsk” şi nu doar Rusia l-a ucis, dar şi voi l-aţi omorât’, a afirmat şeful diplomaţiei Kievului, citat de Ukrainska Pravda.

În pofida unei legături directe între ‘procesul de la Minsk’ şi sancţiunile împotriva Rusiei în Consiliul Europei, ministrul ucrainean a specificat că Ucraina are motive pentru un astfel de pas.

‘Dacă acum, după ce Rusia a început să emită paşapoarte (pentru locuitorii din teritoriul ocupat de Donbas) veţi merge în întâmpinarea Moscovei, atunci este distrusă întreaga logică a ceea ce am făcut până în prezent’, a explicat el.

Potrivit Ukrainska Pravda, preluată de Agerpres, principalul promotor al ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei în Consiliul Europei este Germania, susţinută de Franţa şi de alte câteva state.

Pavlo Klimkin a confirmat pentru publicaţia citată că în cadrul actualei vizite la Bruxelles şi-a concentrat eforturile pe negocierile cu reprezentanţii statelor respective.

‘Germanii au auzit şi francezii au auzit, şi olandezii de asemenea. Dacă sunt de acord? Întrebaţi-i pe ei’, a spus Klimkin, adăugând că a avut luni o discuţie separată îndelungată în acest sens cu ministrul de externe german Heiko Maas.

Germania şi Franţa sunt cei doi participanţi occidentali la formatul de negocieri ‘Normandia’ (Ucraina, Franţa, Germania şi Rusia) cu privire la rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, unde armata guvernamentală ucraineană luptă împotriva rebelilor separatişti proruşi, susţinuţi de Moscova. De asemenea, Germania şi Franţa au mediat negocierea acordurilor de la Minsk, care chiar dacă nu au oprit conflictul au dus la o diminuare semnificativă a violenţelor în regiunile Doneţk şi Lugansk. Kievul şi Occidentul acuză Rusia de sprijin militar acordat rebelilor din Donbas, dar Moscova neagă împotriva evidenţelor.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a instituit sancţiuni împotriva Rusiei, retrăgând dreptul de vot al delegaţiei ruse, în urma anexării Crimeii în 2014, apoi le-a prelungit în mod repetat. Ca urmare, Moscova a îngheţat plăţile către bugetul APCE din 2017.

Sursa foto: ukroboronprom.com.ua

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Merkel și valetul ei micron sunt doar niște slugi ale cracanatului de la Kremlin. Bineînțeles ca pentru gazele pe care le sug pe țeava Gazpromului vor vinde și Ucraina și Europa de est.

  2. Dacă tu zici ca sunt atunci înseamnă că nu sunt

  3. din 2019 Rusia a inceput sa imparta pasapoarte la toti doritorii din Donbas ca sa-i apartina teritoria cu tot cu oameni, adica o prelungirea a anexararii inceputa in 2014 si in acelasi timp sunt tari care doresc sa elimine sanctiunile ? cel putin sunt complici cu Putin

  4. Mi se pare corect.