G4Media.ro

Ucraina: Cadavrele de civili cu „urme de tortură”, găsite într-un sat eliberat

Sursa foto: RONALDO SCHEMIDT / AFP

Ucraina: Cadavrele de civili cu „urme de tortură”, găsite într-un sat eliberat

Patru cadavre de civili au fost găsite în satul Zaliznicine, în regiunea Harkov, recent recucerit de Kiev de la forțele ruse, a anunțat luni procuratura ucraineană, citată de Le Figaro. Potrivit procuraturii, cele patru cadavre „prezentau urme de tortură”.

„Trei dintre ei au fost îngropați pe teritoriul proprietăților familiei, iar un altul a fost îngropat pe teritoriul fabricii de asfalt de vizavi de gară”, a precizat procuratura, pe Facebook. „Potrivit versiunii preliminare a anchetei, victimele au fost ucise de militarii ruși în timpul ocupării satului”, a continuat procuratura. Locuitorii au fost cei care „s-au adresat forțelor de ordine și au raportat că militarii ruși au ucis săteni” după ce satul a fost eliberat de armata ucraineană săptămâna trecută.

Într-un alt sat din regiune, la Hrakove, unde jurnaliștii Agenției France-Presse au văzut distrugeri care atestă violența luptelor, procuratura a explicat, de asemenea, că a descoperit cadavrele a doi civili care prezentau urme de tortură și găuri de gloanțe în ceafă.

Moscova, la rândul său, a negat orice crimă și asigură că este vorba de o falsificare. Forțele ruse au fost acuzate de numeroase abuzuri în timpul ocupării suburbiilor Kievului, în special în Bucea, de unde s-au retras la sfârșitul lunii martie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. ia mielul la tranta pana mori!

  2. Erau prorusi?

  3. Atât știu și pot barbarii orci, să tortureze, violheze și să ucidă civili fără apărare, nevinovați.
    Abia aștept ziua când toți orcii de pe teritoriul ucrainian vor pieri…