
Ucraina denunță un nou atac al Rusiei, cu drone de fabricație iraniană, asupra orașului Odesa
Oraşul portuar Odesa, din sudul Ucrainei, a fost din nou atacat cu drone de fabricaţie iraniană folosite de forţele ruseşti, au anunţat duminică autorităţile militare ucrainene, conform Agerpres.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
O dronă a fost doborâtă şi nu s-au înregistrat victime, potrivit comandamentului operaţional sud al armatei ucrainene, a cărui purtătoare de cuvânt, Natalia Gumeniuk, a declarat pentru AFP că „este vorba de drone iraniene”.
Acesta a fost al doilea atac rusesc cu drone iraniene în două zile împotriva acestui oraş strategic de la Marea Neagră, după cel care a ucis vineri doi civili, potrivit Ucrainei, şi care a provocat tensiuni între Kiev şi Teheran.
Armata ucraineană a anunţat vineri că a doborât o dronă iraniană Shahed-136 deasupra mării şi o alta, tot de fabricaţie iraniană, Mohajer-6, într-o altă zonă. Bilanţul iniţial al atacului a fost de un mort, dar ulterior a crescut la doi.
Ucraina a anunţat în aceeaşi zi că va „reduce semnificativ” prezenţa diplomatică a Iranului în ţară, ca represalii pentru livrările de drone către Moscova, eliminând acreditarea ambasadorului iranian şi „reducând semnificativ” personalul diplomatic al ambasadei iraniene.
Teheranul a declarat că regretă această decizie ‘bazată pe informaţii nefondate transmise de propaganda presei străine” împotriva Iranului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
ia cu lamuye sa nu ti se aplece psihopatule!
Po.litia a deschis focul in Dagestan in timpul pr.otestelor impotriva mobilizarii.
Dagestan ? Cui ii pasa?
Si nu numai. Sunt pro.teste si in Yakutsk, in Makhachkala.
Rușii cum fac rost de niște arme noi, le folosesc în atacuri teroriste împotriva civililor, nu împotriva unor ținte militare, fiindcă rusul e un animal sălbatic.
Sa le faca eventual un blow la iranieni ca si la talibani.Unde mai sunt niste cariciuri nesupte hop …
Citizen haurist, vezi că ți-a rămas ceva alb în colțul gurii. O fi de la ștoaca ruzzească ?
De la măta.Stiai ca are blenoragie si tot nu te abții
„Blenoragie”, gaspadin?
Fgm de conserva pecerista!
Rușii tot domni , nu s-au supărat pe americani că au trimis arme ucrainienilor…