G4Media.ro

”Ucraina este imposibil de apărat, inclusiv pentru NATO/ Pretextul unui posibil război…

Sursa foto: Russian Defense Ministry

”Ucraina este imposibil de apărat, inclusiv pentru NATO/ Pretextul unui posibil război este direct proporțional cu inventivitatea propagandiștilor ruși” – Cosmin Popa, istoric specialist în probleme ruse și sovietice (INTERVIU)

Economia Rusiei arată mult mai rău decât și-a dorit-o Putin, dar asta nu-l va opri pe acesta să ducă un război la scară largă, susține istoricul Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga” și specialist în probleme ruse și sovietice.

Liderul de la Kremlin vrea să arate că Rusia nu va permite oferirea unei perspective certe Ucrainei de integrare în NATO și UE și, de asemenea, vrea să arate Occidentului foarte clar că Rusia are într-adevăr o sferă de influență.

Nu în ultimul rând, Vladimir Putin vrea să-și consolideze societatea rusă în jurul său, mai explică istoricul Cosmin Popa într-un interviu acordat G4Media și Info Sud-Est, în contextul tensionat de la granița dintre cele două țări.

Își permite Rusia un război? Care va fi pretextul lui Vladimir Putin în eventualitatea invadării Ucrainei? Are nevoie Putin de o stare permanentă de încordare pe plan extern pentru a-și păstra puterea în Rusia? Cât de vulnerabilă e Ucraina într-un posibil război? Cum va arăta un eventual război ruso-ucrainean pentru România? Și, mai ales, este susținut Putin de poporul său într-un viitor conflict? – sunt întrebări la care ne-a răspuns cercetătorul de la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga”.

Istoricul Cosmin Popa (sursa foto: Petru Solomon)

Principalele declarații:

  • Economia Rusiei arată mult mai rău decât și-a dorit-o Putin (…) dar este o economie capabilă să ducă un război pe scară largă;
  • În realitate popularitatea lui Putin este extrem de scăzută, Rusia este o țară divizată care menține aparența coerenței politice, menține aparența sprijinului unanim dat dictaturii printr-o politică de manipulare a opiniei publice, dar nu numai de manipulare, de control polițienesc.
  • Politica externă rusă în bună măsură, tradițional vorbind, se dovedește a fi viabilă pe fundalul unei stări conflictuale. Atunci când lipsește cu adevărat acest conflict, el este mimat printr-o politică internă care sugerează ideea unui conflict ireductibil între Rusia și Occident.
  • Felul în care va arăta pretextul unui posibil război este direct proporțional cu inventivitatea propagandiștilor ruși. Nu are nimic de-a face cu realitatea.
  • Practic Ucraina este imposibil de apărat cu resursele de care dispune NATO sau resursele de care dispune chiar Ucraina în momentul de față.
  • În cazul unui atac rusesc în zona de litoral a României, foarte multe dintre capacitățile militare românești sau ale Alianței ar fi distruse în primele minute de război.
  • Un eventual atac rusesc împotriva Ucrainei va avea urmări politice și militare extrem de importante inclusiv pentru România.
  • Această rupere a Rusiei de civilizația politică a Ucrainei este una dintre marile tragedii politice ale rușilor în ultima perioadă. Poate comparabiă cu destrămarea Uniunii Sovietice.

  • Reporter: Din punct de vedere economic, își permite Rusia un război în Ucraina? Cum arată finanțele Rusiei post-pandemie?

Cosmin Popa: Oportunitatea unui război, nu numai pentru Rusia, dar în general, nu se pune în termeni economici. La sfârșitul unui război, bineînțeles, fiecare dintre părți face un bilanț contabil și ajunge la concluzia că este un război care a îmbogățit o țară sau a ruinat-o. Dar Rusia nu și-a pus niciodată problema oportunității războaielor în termeni economici. Acest lucru este foarte greu de făcut. Dacă un război este ceea ce trebuie economiei rusești în momentul de față este cu totul o altă întrebare.

Pe scurt, finanțele și economia Rusiei arată mult mai rău decât și-a dorit-o Putin. Niciunul dintre celebrele programe prezidențiale din ultimul deceniu nu a fost îndeplinit cantitativ sau calitativ. Este desigur o economie care se bazează în bună măsură, dar nu numai, pe comerțul cu resurse energetice și armament și de asemenea cu resurse naturale, dar este o economie capabilă să ducă un război pe scară largă. Mai ales că această capacitate este o chestiune care ține și de resurse, dar în egală măsură și de capacitatea politică a unei autorități de a mobiliza o societate. Tot în cazul Rusiei, sigur, nu războiul este ceea ce îi trebuie acum, însă își permite iar dacă situația politică o va impune sau felul în care înțelege ea situația politică va impune războiul, Rusia îl va duce.

  • Rep.: Care sunt principalele motive din spatele acțiunilor belicoase ale lui Putin?

C.P.: Aici, ca să răspundem în termeni politici trebuie să vedem cum arată în termeni militari această concentrare de forțe la granițele Ucrainei. Sigur că există voci care spun că este o concentrare demonstrativă care vizează efecte politice, lipsind toate caracteristicile organizatorice ale unei eventuale ofensive militare concrete. Și anume: că nu există direcții de lovitură, că nu există lanțuri logistice de aprovizionare a trupelor în spatele lor, că sunt practic niște trupe concentrate în niște regiuni strategice care stau în niște tabere de luptă.

Cred că apariția unor eventuale elemente tehnice de natură să sugereze o invazie iminentă nu este o chestiune care să necesite un timp foarte îndelungat de elaborare. Sunt convins că există planuri militare foarte clare și din acest punct de vedere.

Primul obiectiv politic al lui Putin este fără îndoială să arate foarte clar că Rusia nu va permite oferirea unei perspective certe Ucrainei de integrare în NATO și apoi în Uniunea Europeană. Ăsta este primul obiectiv. Al doilea obiectiv este să creeze în societatea ucraineană, o societate destul de divizată pe criterii politice, culturale, intelectuale, lingvistice și așa mai departe, să creeze o tensiune, practic să coaguleze două tabere care să aducă țara în pragul unui război civil adevărat, așa cum își dorește ca lumea să creadă că se întâmplă în Donbas, în tot sud-estul Ucrainei. Al treilea obiectiv este să arate Occcidentului de o manieră foarte clară, că Rusia are într-adevăr o sferă de influență în care nu-i va permite nimănui să intervină, indiferent de pretextele sau motivele pe care le invocă partea adversă. Și un al partulea motiv este o consolidare a societății ruse în jurul lui Putin.

Eu încerc să fac tot timpul distincția între Kremlin, Putin, Rusia, ruși. Pentru că ar fi nedrept să considerăm Rusia ca fiind un monolit aflat în spatele lui Putin, fără nuanțe. În realitate popularitatea lui Putin este extrem de scăzută, Rusia este o țară divizată care menține aparența coerenței politice, menține aparența sprijinului unanim dat dictaturii printr-o politică de manipulare a opiniei publice, dar nu nuamai de manipulare, de control polițienesc. Abuzul de această lege al agenților străini care practic împiedică exprimarea critică a oricui care are fie cele mai firave legături cu străinătatea, condamnarea criticilor la adresa regimului cu ajutorul unor articole din codul penal care invocă o presupusă jignire a sentimentelor și sensibilităților unor categorii culturale, etnice, și de asemenea introducerea unor prevederi legislative care reglementează de o manieră specifică regimurilor totalitare chestiunea secretului de stat arată că e un regim care menține aparența coeziunii prin forță, în primul rând și prin manipulare.

În realitate Putin este extrem de inpopular în mediile urbane. Sigur, el rămâne popular în rândul unor anumite categorii socio-profesionale. Gândiți-vă că Rusia este un stat birocratic, este un stat în care acest strat al birocrației reprezintă un argument solid în maniera regimului de a exercita puterea. Deci un eventual război împotriva Ucrainei, chiar și în eventualitatea în care foarte mulți dintre ruși nu ar fi de acord cu el, ar reprezenta, cel puțin pe cale de consecință, o manieră de consolidare a societății ruse în jurul lui Putin. Și nu neapărat prin dinamica acestui eventual conflict ruso-ucrainean, ci mai degrabă prin intervenția politică a Occidentului pe care regimul Putin ar instrumenta-o ca fiind un atac la, să spunem, esența politică a statului rus.

  • Rep.: Are Putin nevoie de o stare permanentă de încordare pentru a se menține la putere în Rusia? Cum arată Putin într-o eventuală Rusie cu un bazin al Mării Negre liniștit?

C.P.: Bazinul Mării Negre este foarte liniștit pentru Rusia. Trebuie să ne gândim că Rusia a fost capabilă să introducă în bazinul Mării Negre zone exclusive. Sunt perimetre în bazinul Mării Negre în care nu este permisă intrarea fără acceptul Rusiei a niciunei nave militare occidentale. Zone care se află mult dincolo de legislația internațională. Aici nu vorbim de limita teritorială a statelor, așa cum prevede legislația internațională, 20 sau 160 de mile marine. Vorbim de zone de excluziune. Așa cum NATO le are în Mediterana Orientală, Atlantic și așa mai departe, așa astfel de zone sunt instaurate în Marea Neagră de către Rusia, într-o manieră unilaterală. Din acest punct de vedere Rusia știe extrem de bine că niciuna dintre activitățile militare ale Tratatului Nord Atlantic din Marea Neagră nu îi pune în pericol securitatea. Ceea ce vor să sublinieze astfel de activități este că Marea Neagră nu este o zonă exclusivă de influență rusească, ori tocmai acest lucru îl respinge Rusia.

Întorcându-ne la întrebarea dumneavoastră, da, politica externă rusă în bună măsură, tradițional vorbind, se dovedește a fi viabilă pe fundalul unei stări conflictuale. Atunci când lipsește cu adevărat acest conflict, el este mimat printr-o politică internă care sugerează ideea unui conflict ireductibil între Rusia și Occident. Pentru că ideea politică fundamentală care străbate ca un fir roșu politica externă rusă este cea a conflictului civilizațional între Rusia și Occident. Desigur că Rusia știe foarte bine că marile pericole la adresa existenței sale ca stat unitar nu vin din Occident, dar această idee istorică a conflictului civilizațional dintre Rusia și Occident este în continuare mai ușor perceptibilă de către unele straturi din populația rusă, astfel încât regimul alege cea mai eficientă cale, cea mai simplă pentru a obține consolidarea națională.

  • Rep.: Rusia are nevoie de un casus belli, de un pretext pentru război. Care ar putea fi acesta?

C.P.: Justificarea există deja. Un casus belli, așa cum spuneți dumneavoastră, e greu să spun care ar putea să fie acesta. Ar putea fi un eventual bombardament, un eventual atentat și așa mai departe. Însă motivul, legitimizarea unui eventual conflict între Rusia și ceea ce numesc Ucraina confiscată de către Occident, pentru că ei încearcă să evite lăsând aceste porți de scăpare pentru o eventuală, ulterioară împăcare istorică între ucraineni și ruși, motivul a fost deja anunțat. Celebrele linii roșii care tot apar în discursul politic, fie că vorbim de Putin, Lavrov sau alți oficiali. Este foarte posibil să fie acesta pretextul. Pentru că Rusia deja a anunțat că are un motiv pentru a se împotrivi, spune ea, pe toate căile împotriva ofensivei occidentale.

  • Rep.: Cum ar arăta acea scânteie care ar putea declanșa un eventual conflict fierbinte?

C.P.: Întrebarea este ce a apărut în 2014 în momentul în care a început ocuparea Crimeei? Am avut niște evenimente politice pe care Kremlinul le-a interpretat ca fiind o lovitură de stat. Deci orice poate fi interpretat astfel încât să devină un pretext pentru război. Din punctul ăsta de vedere nici nu cred că este foarte important să știm cum ar putea arăta pretextul. Felul în care va arăta pretextul este direct proporțional cu inventivitatea propagandiștilor ruși. Nu are nimic de-a face cu realitatea.

  • Rep.: Cât de vulnerabilă e Ucraina în fața unui eventual atac al Rusiei? Cât au ajutat-o armele și echipamentele din Occident?

C.P.: Din punct de vedere tehnic noi știm cu toții că, unu, Ucraina este un teritoriu de neapărat, inclusiv pentru NATO. Practic Ucraina este imposibil de apărat cu resursele de care dispune NATO sau resursele de care dispune chiar Ucraina în momentul de față. Construirea întregului dispozitiv militar, sigur, că el este comunicat ca fiind un dispozitiv defensiv, cel organizat în Crimeea, împiedică orice reacție militară oportună astfel încât să permită apărarea întregii regiuni a Mării Negre. Practic în aceeași situație se află și zona de litoral a României, care în cazul unui atac rusesc, foarte multe dintre capacitățile militare românești sau ale alianței ar fi distruse în primele minute de război, de altfel în planurile strategice ale NATO prima linie de apărare, dacă vorbim de teritoriul românesc, este pe undeva în Transilvania, aproape de granița cu Ungaria.

Deci din acest punct de vedere Ucraina este o țară imposibil de apărat în fața unei eventuale agresiuni rusești pe scară largă. Sigur că echipamentele furnizate de țările vestice și prezența militară furnizată de țările vestice au dus la o modernizare relativ rapidă a armatei Ucrainei, dar capacitățile sale defensive și ofensive sunt mult sub cele ale Rusiei. De altfel temerea fundamentală a țărilor occidentale a fost ca prin o înarmare, să spunem considerată de către autoritățile ruse ca fiind agresivă, să nu potențeze conflictul astfel încât Ucraina a fost menținută așa într-un fel de purgatoriu al capacităților militare, în care li s-a dat atât cât i s-a permis să supraviețuiască dar nu mai mult de atât. Din acest punct de vedere e foarte greu de apărat Ucraina și costurile, sau de fapt capacitățile de retorsiune ale Occidentului în fața unei astfel de agresiuni sunt prin excelență politice și economice. Nu militare.

  • Rep.: Cum va arăta un eventual război Rusia-Ucraina pentru România?

C.P.: Declarațiile președintelui american au arătat ceva foarte clar. NATO nu va interveni militar în mod direct în cazul unei acțiuni militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Sigur că NATO va lua măsuri de retorsiune care se vor traduce mai degrabă printr-o serie de demersuri politice și sancțiuni economice. Însă asta nu înseamnă că o eventuală agresiune a Rusiei în Ucraina ar avea efecte de ordin militar sau politic în privința României. În primul rând se traduce printr-o stare extremă de încordare politică, desigur că, să spunem, o reformulare teritorială a Ucrainei în viziunea rusă, deși aici este mult de discutat cu privire la planurile politice rusești referitoare la Ucraina. Rusia va încerca, așa cum a încercat în 2014, să cointereseze, cel puțin aparent, o parte din vecinii Ucrainei, și aici am în vedere, în primul rând, Polonia, Ungaria și România în slăbirea coeziunii teritoriale a Ucrainei. Desigur că niciuna din aceste țări nu a luat, nu a primit cadoul otrăvit din partea Rusiei, însă un eventual atac rusesc împotriva Ucrainei va avea urmări politice și militare extrem de importante inclusiv pentru România.

  • Rep.: Îmi puteți da câteva exemple? 

C.P.: E foarte greu de speculat, dar un astfel de eveniment nu poate să nu ducă la o reevaluare a regiunii Mării Negre în planurile strategice ale NATO. Un prim efect cu siguranță va fi, deși acest lucru a fost și anunțat, o creștere, o sporire a prezenței militare occidentale, în primul rând americane, în această zonă. Sigur că în asemenea circumstanțe este de așteptat ca și statele care s-au opus până acum inițiativei creerii unei grupări militare NATO, unei grupări navale NATO în Marea Neagră, să-și schimbe poziția. Aici rămâne de văzut în ce măsură astfel de decizii, astfel de răspunsuri ale NATO vor duce sau nu la escaladarea tensiunilor cu Rusia. Însă este foarte evident că absența eventuală a unui răspuns militar din partea NATO nu poate să ducă decât la încurajarea Rusiei să meargă mai departe.

  • Rep.: Cât de favorabilă e opinia publică din Rusia față de un nou conflict militar? Este susținut Putin de poporul său în declanșarea unui război?

C.P.: Nu există o presiune războinică belicoasă la nivelul societății. Dacă există o presiune războinică la nivelul armatei este și mai greu de spus. Însă atât rușii cât și ucrainienii, într-o măsură, percep evenimentele din ultimii ani ca fiind o tragedie națională. Practic această rupere a Rusiei de civilizația politică a Ucrainei este una dintre marile tragedii politice ale rușilor în ultima perioadă. Poate comparabiă cu destrămarea Uniunii Sovietice. Sau poate ceva mai acută pentru că aici nu mai ține de chestiunea regimurilor politice cât ține de trăsăturile culturale ale celor două popoare.

Ceea ce se întâmplă în relația dintre cele două țări, cele două popoare, are efectele similare războiului civil din Rusia din Primul Război Mondial, perioada 1918-1920,21. Dacă vreți este un război civil autentic în interiorul civilizației ruse, înțeleasă în întreaga ei diversitate, nu în sensul de lumea rusă pe care o dă astăzi Putin acestor realități. Drept pentru care nu se poate vorbi despre o popularitate a unui eventual război, însă această popularitate poate fi obținută în cursul evenimentelor.

Totul depinde de cum este ea comunicată, o astfel de decizie, de felul în care sunt cunoscute de către societatea rusă eventualele desfășurări ale unei astfel de agresiuni și trebuie să ne gândim foarte clar la faptul că în bună măsură regimul rus are caracteristicile unei holograme, astfel încât pentru ruși este de multe ori mult mai puțin importantă realitatea și mult mai prestantă propaganda, imaginea pe care o creează despre sine regimul politic de la Kremlin.

Sursa foto: Russian Defense Ministry

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

92 comentarii

  1. Si ce ne pasa noua de binele statului artificial numit Ucraina? Din cate stiu eu noi avem.unele teritorii la ei luate cu japca,parca nici nu respecta drepturile romanilor de acolo,mai era ceva cu un canal pe Dunare,o insula prin Marea Neagra,mizilicuri… Nu e destul ca atatam rusii cu baze aici sau cand facem parteneriat militar cu Ucraina,cand le trimitem arme? Ce vreti? Sa murim pentru Ucraina intr-un razboi cu rusii? Ucraina nu ne e prietena!

    • Nu ne pasă, doar că România nu mai este un stat in.de.pendent și slug.ile care se fac că conduc RO în locul adevăraților stă.pâni fac ce li se ordonă de la am.basada SUA, chiar dacă e împotriva intereselor României.

    • Drepturile nu au fost respectate pentru ca in parlamentul Ucrainean erau si mai sunt si vor fi influente pro-ruse. Unii vorbesc sa se afle in treaba. Ei nu aveau ceva cu minoritatile ungare sau romane, problema lor era sfera de influenta ruseasca care este destul de raspandita in Ucraina, de asta a si functionat propaganda media oamenii crezand ca Putin va fi salvatorul lor. Serviciile secrete militare ale Rusiei au preluat controlul fara batai de cap, ele erau infiltrate peste tot. Soldatii ucraineni avand doar 2 variante, sa predea armele ori sa fie de partea lor. Putin a zis ca serviciile militare ruse nu au avut legatura, dar recent a zis chiar opusul. Eu am vorbit personal cu oameni din zonele aflate in conflict in special Crimeea. S-a ales praful de ei, nu au de munca, nu au nimic. Unii dintre ei sunt dezamagiti ca au fost pacaliti, altii spera totusi ca va veni ceva sa ii ajute. Sa nu uitam ca Rusia are o situatie economica foarte slaba, mai slaba decat a Romaniei poate chiar decat a Ucrainei asa ca salvarea acelor oameni e greu sa vina destul de repede (urmatorii 20 ani). Cel mai probabil vor emigra spre Moscova unde mai sunt locuri de munca cat de cat. Pe Putin nici nu-l intereseaza de acei oameni in fapt, de fapt el are interesul strategiei militare la Marea Neagra, mai ales ca Crimea este deja in mainile lui, acum are interesul sa blocheze iesirea la Marea Neagra a Ucrainei pentru a baga tara intr-o criza profunda. Este destul sa ajunga pana la Cetatea Alba, granita cu Transnitria unde acolo are alte treburi

    • Excelent comentariul tău!
      Exact asta voiam sa sun și eu, cu încă ceva: banii României îngropați în combinatul de la Krivoi Rog!
      Să nu le ducem grija sau să le ținem partea!

    • Nu pot vorbi pentru România postacul rus Calache=Mad Max

    • Chiar mă gândeam de unde îți vin banii, mulțumesc pentru clarificare

    • E plin de specialiști și consultanți in lume…Piticu încearcă să intimideze dar asta nu înseamnă că nu ar putea încerca ceva.Nu înțeleg de ce se vb de atacarea navelor NATO din MN.Daca ar face asta ar fi Sf lui fizic chiar.Iar de pretext ce mare lucru.Exista destui diplomați sau generali ruși tembeli care pot fi trimiși „sa inspecteze trupele ” de la granița și de care să aibe grija mercenarii personali ai lui Furtin s-o mierlească acolo ca sa dea vina pe grănicerii sau pe trupele speciale ucrainieni.

    • Alex, EU când am vorbit cu oameni din Crimea mi-au spus că le este mai bine cu Rusia că prețurile sunt mai mici, mai ales la energie. Mi-au mai zis că ei vor să fie cu Rusia fiindcă sunt Ruși.

    • Ai dreptate 200%

    • Ucrainenii ne-au luat jumătatea de nord a Maramureșului, jumătatea de nord a Bucovinei, un județ din nordul Basarabiei (Hotin), două județe din sudul Basarabiei (Ismail și Cetatea Albă), deci o treime din Basarabia și Insula Șerpilor. La 16 octombrie 1941 am ajuns cu granița de est la Bug, că pe vremea lui Burebista, cum era firesc. Odesa era la noi.Și noi să-i ajutăm?

    • Nu subestimați Rusia! E adevărat că nici rușii nu-l iubesc pe Putin, e adevărat că economia rusească e vai mama ei, dar e la fel de adevărat că Rusia a alocat resurse uriașe în armată, are tehnologie militară care nu poate fi neglijată și nebunia de a arunca lumea în război.

    • Iata ca s-a lamurit si de unde i se trag sforile si postacului John 😂 (despre calache stiam eu ceva ca mai de-al rusilor, asa)

  2. Rusia e o țară moartă, cu tot cu postacii hauriști care încă mai bântuie pe aici

    • Chiar ca. De unde rasar toti moscovitii (sau analisti istorici chipurile)? Si de ce tocmai acum? Au prins glas saracii. Rusia e o nulitate in comparatie cu NATO si ceea ce fac ei acum nu sunt decat ultimele suflari ale unui imperiu mort. Cine nu vede este o sugativa sau bot platit de la Kremlin

    • Inteleg ca totusi domnii de la usereu o ard pe la cumetrii mari cu ambasadorii rusi… ciocu mai mic hastagii rusofili de la usereu-plus!

    • @Asistat – vezi ca „useristul” ala de care zici a fost penelist pana in 2020, asa ca las-o mai pe jos cu usr-ul

  3. Dupa Ucraina urmeaza Moldova , Maei ii tremura deja juponul.
    Romania asteapta sa vina vechiturile alea de f16 de acum 40 de ani.

  4. Eu sunt pro-american insă trebuie știut că tratatul inițial stabilea că Ucraina rămâne zonă buffer și neutră, nu că Americanii imping rachete acolo și parteneriate speciale. Nu ajută pe nimeni agresivitatea asta inutilă și cred că Putin va caștiga iar aici. Și Crimeea tot de aceea a luat-o ca pedeapsă pentru că Americanii au trecut linia roșie.

    Dacă rușii bagă iar rachete in Cuba, cum va fi?

    Echilibru inseamnă echilibru.

    Americanii tre să inteleagă că marele pericol pt ei e China. Nu le-a ajuns Afganistanul? Nu inteleg că e nevoie de prudență și coerență?

    • Tu ești pro-american doar când te uiți la filme porno

    • mai era un tratat care garanta integritatea teritoriala a ucrainei daca preda armele nucleare rusiei , ei ce sa vezi rusi au facut ceva pe acel tratat. asa ca scuteste ne de tratate.

    • @Beezy: 🤣🤣🤣

    • @ Beezy…comentariul zile :)))))))))))))))))))
      tare de tot :))))

    • Care e tratatul in care SUA sau NATO au semnat că țările din Europa de Est nu vor fi primite in NATO daca solicita aderarea
      Minciuni rusești, in schimb Rusia a semnat la Budapesta că recunoaște suveranitatea și integritatea Ucrainei daca cedează armele nucleare. Și rușii au făcut 💩💩💩 pe semnătura lor .

  5. Stim cu totii : Ucraina nu este stat membru NATO . Stim cu totii ca SUA ofera, chiar acum cind vorbim, tehnica militara Ucrainei .Stim cu totii ceea ce declara si reprezentantii UE si cei ai SUA si cei ai Rusiei .Rusia cere foarte clar ca Ucraina sa nu fie acceptata in NATO contrar zicerilor presedintelui Biden ce ne arata cum numai poporul Ucrainean are dreptul de a alege .In acelasi timp SUA si UE declara modalitatea de pedepsire a Rusiei prin punerea in practica a unor modalitati ce tin de economia si de comertul Rusiei ca si de persoane, cetateni rusi , ce ar putea fi pedepsiti in acest fel .Singura necunoscuta este daca Ucraina va reactiona militar in acest caz .Ceea ce vedem nu ne poate duce cu gindul la un razboi niciunul dintre vecinii Ucrainei nemobilizind trupe combatante la granita .Daca razboiul ar fi iminent atunci nimeni nu ar stii daca Rusia isi va opri fortele armate la granita NATO. Nu avem aceasta garantie .Momentul devine critic doar daca vedem fortele armate ,ale vecinilor Ucrainei , mobilizate . Are Rusia capacitatea economica(militar are aceasta forta ) de a sustine un conflict stiind costurile unui astfel de demers(pe termen lung ) si stiind foarte bine ca deja NATO propune ajutarea Ucrainei ? Daca Ucraina va arata in continuare si va decide sa se opuna Rusiei nu cred ca Rusia va interveni .Este ca si cum ai dori sa lupti cu familia ta sau cel putin asa declara Putin ca vede Ucraina .In acelasi timp nu vedem nici forte NATO care se mobilizeza in aceasta parte de lume .Totul pare un joc mai degraba politico – economic si de strategie militara .

  6. Cred ca in cazul unei agresiuni a Rusiei impotriva Ucrainei, lui tov Putin ii va parea foarte rau, pentru greseala de calcul facuta. S-ar putea sa fie ultima agresiune a Rusiei, pentru foarte multi ani.

    • Nu te gândi la Putin. Gândește-te la noi.

      Va fi o tragedie pentru toate țările. Prețul la gaze va fi între 2000 – 3000 dolari pentru câțiva ani. Prețul la petrol va ajunge 150 dolari.

      Până vom găsi alternative, toate țările vor ajunge sărace cu prețuri mari la orice. Monedele toate se vor devaloriza.

    • Petrolul si gazele oricum se termină deci trebuie să ne decuplăm de ele.
      Dar o viață săraca fără teroarea Rusiei si fără minciunile ei merită!

    • Trebuie să ne decuplăm, dar asta va dura. Nu se face într-o zi sau într-un an. Eu doar văd acum cât au crescut prețurile și mă gândesc că dacă vor aplica sancțiuni dure, sigur ne va afecta economic enorm și eu depind de comerțul online. Eu și așa din septembrie mă confrunt cu o scădere a vânzărilor. Acțiunile lui Putin ar putea să mă afecteze și mai mult sau chiar să nu mai am venituri. Ca mine sunt mulți și cu cât cresc prețurile, cu atât oamenii au mai puțini bani ca să cumpere lucruri neesențiale.

      Dar ne afecta nu doar economic. Armata rusă la hotarul nostru va fi și un motiv de îngrijorare atât pentru noi cât și pentru generațiile viitoare.

    • @ @Andrei 2 – ciudat mod de a vinde libertatea unui popor, pe gaze si petrol! Nu stiu, poate o sa fie asa cum spui tu, dar ce pot sa-ti spun eu e ca cine e santajabil va fi santajat, iar Europa chiar este de zeci de ani santajata de rusia (si asta fara vreun razboi la orizont)! Eu zic ca restul lumii daca isi pune mintea la contributie ar putea sa blocheze sanatajul Rusiei.

    • @ @Andrei 2 – ciudat mod de a vinde libertatea unui popor, pe gaze si petrol! Nu stiu, poate o sa fie asa cum spui tu, dar ce pot sa-ti spun eu e ca cine e santajabil va fi santajat, iar Europa chiar este de zeci de ani santajata de rusia (si asta fara vreun razboi la orizont)! Eu zic ca restul lumii daca isi pune mintea la contributie ar putea sa blocheze sanatajul Rusiei. *

    • @ @Andrei 2 – ciudat mod de a vinde libertatea unui popor, pe gaze si petrol! Nu stiu, poate o sa fie asa cum spui tu, dar ce pot sa-ti spun eu e ca cine e santajabil va fi santajat, iar Europa chiar este de zeci de ani santajata de rusia (si asta fara vreun razboi la orizont)! Eu zic ca restul lumii daca isi pune mintea ar putea sa blocheze sanatajul Rusiei.

  7. Multi comentatori sunt foarte tineri, euforici, nu au cunostinte militare si nu cred ca au facut nici armata.Ei nu cunosc ce inseamna tavalugul rusesc, mai ales cand sunt sustinuti de 50% din populatia civila.Am trait aceasta experienta in lovitura de stat din Romania, cand elementele filo sovietice au reusit sa preia puterea fara sa fie nevoie de interventia rusilor.Noroc nostru este ca am iesit din zona gri, altfel cu atatea minoritati cu diferite pretentii, coroborat cu gena de taradare a „boierasilor valahi”, era foarte usor de federalizat Romania.

    • Se poate și acum!
      (foarte probabil ca exista cel puțin doua variante pentru federalizarea Romaniei; se va începe cu schimbarea Constitutiei)
      Rusii au fost și vor fi dușmanii noștri, nu ne vor fi prieteni niciodată!

    • Dacă Rusia nu ne-a fost prietenă niciodată, atunci de ce avem în București o stradă numită în onoarea contelui Pavel Kiseleff?

    • @senin Cu ei ti-ai castigat Indepedenta !!!!!

    • @probabil seb – Da, mai, cum sa nu, contele Kiselef a fost administrator al provinciilor romane, deci, da, nu mai putea el de prietenie. Cat despre independenta, mai invata putina istorie baiete, ca dai in gropi. Romania a sprijinit Rusia in razboiul ruso-turc, asa ca si-a castigat singura independenta

    • @probabil seb – Da, mai, cum sa nu, contele Kiselef a fost administrator al provinciilor romane, deci, da, nu mai putea el de prietenie. Cat despre independenta, mai invata putina istorie baiete, ca dai in gropi. Romania a sprijinit Rusia in razboiul ruso-turc, asa ca si-a castigat singura independenta*

  8. Vad ca mulți romani sunt infectati cu virusul propagandei, își imaginează ca lucrurile sunt ca în filme americane. Rusia este un imperiu, are cele mai mari bogații naturale și ceea mai buna armată. Ca atare, dacă ar fi sa vorbim serios pt Rusia a cuceri Ucraina e doar o joaca de copii. Rusii nu sunt naivi ci sunt pragmatici.Nu vor cuceri Ucraina ci vor tine acest teritoriu într-un șah continuu pt ai pedepsi ca s_au aliat cu dușmanii.
    Si bine le fac, ucrainii nu trebuiau sa se radicalizeze. Au ajuns săraci și neajutorați. S_au bazat ca prostii pe promisiunile occidentului. Acum trag ponoasele.

    • Tu eşti „virusul propagandei”, rusnacule, dar nu ştiu de ce, îţi dă Putin miliarde? Nici vorbă, te foloseşte ca pe o vită.

    • rusia cea mai buna armata? HAHAHAHAHAHAHAHA. V-ati activat bai postaci rusofili

    • Ce spui tu e propagandă. Armata Rusiei e o glumă pe lângă SUA și NATO. Rusia e o epavă economică.

  9. Probabil că Rusia va ataca dar va fi gen Georgia 2008, sub pretextul a cine știe ce atrocități comise de ucraineni împotriva inocenților separatiști!
    Un blitzkrieg este foarte posibil, e puțin probabilă o ocupație în afara zonelor separatiste și a unor zone din vecinătatea acestora, vor încerca să distrugă armata ucraineană și să ia definitiv Luganskul, Donețkul și Donbasul! Plus să arunce Ucraina în instabilitate, vecină cu războiul civil!
    O să fie o lecție pentru toți retarzii care urlă că ce ne trebuie NATO!
    Treaba asta cu garanțiile că nu intră Ucraina în NATO e praf în ochii proștilor, Ucraina, oricum, nu poate să intre în NATO, nu are nicio șansă!
    Mai degrabă cred că Putin, lipsit de orice legitimitate după 22 de ani de neo brejnevism, încearcă să mute criza majoră de acasă în Ucraina!

    • Rusii nu au nevoie de regiunile mai sus menționate din simplu motiv ca sunt și au fost tot timpul ale lor. Trăiesc acolo peste 10 milioane de ruși, iar minoritățile de acolo sunt și ele pro Moscova.

    • Rusia nu e o ţară adevărată, e doar mafia uriaşă a lui Putin şi sclavii lui. China ar trebui să ia Khabarovsk-ul şi NATO Vladivostok-ul. Hai să împărţim Rusia în bucăţi, nu e o ţară adevărată.

    • Fix asa se va si intampla. Rusia se va dezintegra. E doar o chestiune de timp, dar nu cred ca va mai dura f mult.

  10. Ucraina a ratat intrarea in NATO. Cand a acceptat sa devina tara non-nucleara trebuia s-o faca la schimb pe intrarea in NATO. Memorandumul ala e un rahat de hartie. Acum chiar nu e momentul. Ca asta e problema cu Rusia, NATO discuta cu Ucraina aderarea. S-o lase moarta cu aderarea la NATO ca nu e momentul acum.

  11. Nu e imposibil de apărat ci imposibil de invadat cu 100000 sau 180000 de soldați. Scopul trupelor masate de ruși la graniță este de a descu.raja soluționarea militară a conflictului din Donbas de către U.crai.na, iar toate tunurile propa.gandei oc.cidentale sunt pe ruși pentru a descuraja intervenția lor în Donbas în sprijinul separatiștilor. Cu siguranță la inci.tare ame.ricană, Uk.rai.na se pregătește de inter.ven.ție în Donbas.

    • Numai voi, ruşii, minţiţi în halul ăsta. Rusia deja a invadat Ucraina în 2014, i-a furat din teritoriu şi o va face din nou, pentru aroganţa lui Putin.

    • E corect ca Ucraina e imposibil de aparat declara domnul Cosmin Popa, dar uite ca si eu am unele notiuni si informatii despre Rusia.Dar la momentul actual ceea ce se gaseste la granitele Ucrainei ma refer la cei 100 000-175000 de soldati si tehnica de lupta aferenta nu este suficient pentru un atac total asupra Ucrainei si nici macar pentru atingerea unor obiective majore strategice ca de exemplu doar ocuparea litoralului ucrainian al Marii Negre. E nevoie ca superioritatea militara rusa sa fie dubla fata de ultima cifra anuntata ma refer la 175 000 de militari si nu doar 200 aparate aeriene ci 500.Poate Rusia sa mobilizeze o astfel de capacitate militara? Sigur ca poate dar pentru Putin si Rusia problema se va pune si de costuri.Iar costurile sar putea sa fie foarte mari nu cum isi inchipuie domnul Cosmin Popa foarte pesimist sau poate realist.
      Deocamdata concentrarea actuala de forte ruse la granitele Ucrainei pentru un atac total la nivelul actual si ma refer la 175 000 de miltari mi se pare o aventura pentru Putin.Sigur ca rusii pot asigura legatura trestra si aprovizionarea cu apa a Peninsulei Crimeea si doar atat cu fortele actuale.
      Pentra obiectivul strategic de izolare a Ucrainei de litoralul Marii Negre si stabilire a legaturii cu Transnistria trebuie dublate fortele de atac.Pentru atacul total si ocuparea intregului teritoriu ucrainian este nevoie de minim 450 000-500 000 de soldati si 800-1000 de apartate de zbor.Inca o data spun ca Rusia poate mobiliza aceste forte deci 450 000-500 000 de soldati si 800-1000 de avioane.Dar inca o data problema se pune cu ce costuri
      Cand poate avea loc un atac cu obiectiv minim asigurarea aprovizionarii cu apa a Peninsulei Crimeea ? in 7 zile-o saptamana.Pentru celelate variante luna martie este cea mai potrivita iar pana atunci razboi hibrid.

  12. Ucraina apartine de drept Rusiei

    • Rusia nu e o ţară adevărată, e mafia lui Putin şi atât.

    • @Vladimir Putin e un gunoi: Râde ciob de oală spartă. Dacă Rusia nu e o țară adevărată, și Romania e un stat eșuat. A spus-o președintele tuturor românilor, care nu minte niciodată.

  13. Numai ruşii cer Bucovina, nu românii. Eşti postac rus.

  14. N-aș fi atât de sigură că NATO este slabă sau că nu este pregătită, la fel cum nu cred că vor ceda cu totul Marea Neagră. Așa s-a spus despre Aliați și în WWII. Cred că unele analize ar trebui să se oprească doar la constatări de bun-simț și mai puțin la păreri subiective alimentate de scenariile pro Rusia. Să afirmi că bazele americane vor fi anihilate în câteva minute mi se pare de Piața Obor.

    • … bazele american în Ro!
      Cenzura nu permite mai mult

    • … cenzură!

    • … monosilabic poate trece.

    • Cea mai bună interpretare! „Istoricul” s-ar fi putut îndrepta spre subiectul Rusia din simpatie și simpatie ideologică
      Se contrazice singur, spune că România nu ar fi afectata de un război Rusia Ucraina și câteva rânduri mai încolo zice că va fi grav afectată .
      Mesajul subtil al „istoricului” se încadrează perfect în categoria subversiunii ideologice demascata de Yuri Bezmenov.
      Nu m-aș mira sa fie pe statele de plată ale Ambasadei ruse ;).

  15. Dupa recenta covorbire intre Putin si Xi Jinping si dupa declaratiile belicoase ale celor doi, devine tot mai posibila o actiune sicronizata a Chinei si Rusiei pentru a obtine ce cred ca li se cuvine: Ucraina si Taiwanul.

  16. Da, rusii au compus „canta cucu-n Bucovina”…esti chichiraurizat total!

  17. Gata bai Cracanici, vino si ia-o! Ai auzit ce-a zis expertul, n-ai de ce sa-ti faci probleme, Ucraina nu poate fi aparata.
    Cum zice englezul, trust the expert.

  18. Tot felul de postaci rusi s-au activat, datorita titlului articolului, care este complet defetist („felicitari” G4Media) si atunci baietii de la kgb incearca un pic de razboi psihologic. N-am sa spun ca titlul este realist, pentru ca probabil daca Rusia va ataca Ucraina, baietii din Rusia o sa sufere rau de tot. S-ar putea sa ajunga sa gandeasca ca tov Putin este mai putin genial decat cred ei.

  19. Ucraina e pregătită de un conflict major cu Federația Rusa, care federație s-ar putea dezintegra Rapid în urma conflictului; Ucraina nu este dispusa sa accepte democrația europeana în zona nationalitatilor conlocuitoare existente pe teritoriul ei actual (mincinos, toți știm!)
    Putin poate sa piardă, dacă nu este atent…

  20. Savafrec, cenzura!

  21. „de altfel în planurile strategice ale NATO prima linie de apărare, dacă vorbim de teritoriul românesc, este pe undeva în Transilvania, aproape de granița cu Ungaria”.
    – Inteleg asta ca linie de netrecut in urma retragerii fortelor.

  22. In primele minute? Atunci la ce dreaq mai plătim 2% din PIB pentru apărare și de ce mai suntem in NATO? Prima linie de apărare este undeva prin Transilvania? Adica mai intai invadeaza rusii juma’ de tara si abia apoi ne gândim sa intervenim în prima linie. Deci in 2-3 zile invadează si Romania. Nice…

  23. Vad ca neobolsevici te ataca imediat dacă îți dai cu părerea dacă aceasta nu e conforma ideologiei neomarxiste.
    Pe scurt precizez următoarele
    1)nu sunt rusnac ci ardelean. Nu îmi place Putin pt ca nu este ortodox.
    2) Rusia are cea mai puternica armata. Chiar dacă altii au investit mult mai mult. Rusia în câteva ore poate face praf America, Europa, și China pt simplu motiv ca rachetele Rusiei sunt de neoprit.
    3) E adevărat ca toți doresc resursele naturale ale Rusiei dar momentan ținând cont ca rusii le sunt mult superiori din punct de vedere al armelor se ling doar pe bot.
    4} E greu de presupus ce ne va aduce viitorul, dar după cum merg lucrurile SUA, Europa și Rusia se vor alia împotriva Chinei. Ăștia se dezolvolta uluitor, i_au detronat din punct de vedere economic pe americani și nu le mai trebuie mult sa dezvolte rachete ca ale rusilor.
    Atunci cu siguranță că nu vor sta pe gânduri sa ne atace pe toți, pt a cuceri pământul.

    • @Avram Iancu – Ardelean, pe naiba 😂… vezi ca te ta de gol limbajul (de lemn pe alocuri – „de neoprit”, „cu siguranță”) ca sa nu zic de „Nu îmi place Putin pt ca nu este ortodox” 😂

  24. In perioada asta vom vedea si auzi numai „specialisti”. Ca si cand ei l-ar cunoaste bine pe Putin si Baiden. Fiecare isi da cu parerea. Anul 2022 va fi unul foarte greu.

  25. COSMIN Popa -aberează, pur și simplu își închipuie el, nu se bazează pe nimic, zero argumente…

  26. Rusia nu va invada Ukraina.
    Economia ei aflată la nivelul..Spaniei,nu poate susține un război cu SUA,ce sa zic de un război cu NATO.
    Încearcă doar sa ,,elibereze”NS2,pentru a-și putea vinde gazul în Germania, fără a mai plăti taxe Ukrainei.
    Putin își dorește un loc lângă SUA,căci lângă China nu există spațiu de ..manevră.China înghite încet încet Siberia,prin zecile de milioane de chinezi care s-e mută acolo.
    Referitor la prăbușirea Rusiei,nu dau o ceapă degerată pe ruși,la cât rău ne-au făcut.
    Dar având arme nucleare,parcă n-ar fi indicată( deocamdată) implozia Rusiei,căci nu știm cine ar pune mâna pe ele.
    Pentru postacii ruși,numai bine,voi credeți că-i ușor să trăiască cu câteva copeici pe zi.
    Mănâncă și ei o pâine ,,cinstită”,postând aberații pe care nu le crede nimeni.

  27. Here is your new m4 riffle.
    Go, go now !
    Slava Ukraini, Heroem Slava !
    Hey, you forgot your national socialist der arbeiter partite flag !
    Good, now go !

    Illovaisk 2.0.

    Grab popcorn.

  28. La 16 octombrie 1941 am ajuns cu granița de est la Bug, ca pe vremea lui Burebista, cum era firesc. Odesa era la noi. Ucrainenii ne-au luat jumătatea de nord a Maramureșului, jumătatea de nord a Bucovinei, un județ din nordul Basarabiei (Hotin), două județe din sudul Basarabiei (Ismail și Cetatea Albă), deci o treime din Basarabia, Insula Șerpilor și Bugonistria, teritoriul dintre Nistru și Bug, cu tot cu Odesa. Și noi să-i ajutăm?

  29. Mai cica mai noua propaganda e ca Iohannis a vrut la guvernare cu PSD de frica rusilor. 😀

  30. Daca dam timpul inapoi si cand era vorba de Crimeea lumea se dadea cu fundul de pamant ca vestul, NATO, americanii vor apara, vor face. Ei bine nu s-a bagat nimeni. Se repeta scenariul, aia care zic ca Rusia va face ce vrea fara vreo reactie sunt catalogati agenti rusi si tot asa.
    Peste cativa ani, cu Rusia deja in Ucraina si cu ochii poate pe statele baltice la fel rumoare pe forum, injuraturi si in final nu va misca nimeni un deget.

  31. Ce dorește Rusia? Cred ca dorește ca la granițele lui sa nu apare instalații militare ca la Deveseliu. Dorește ca tarile din jurul lui sa rămâne neutre din punct de vedere militar. Sa aducem aminte ca și USA a fost „foarte nervos” când în Cuba au apărut rachete sovietice. Evenimentul s-a terminat ca rachetele din Cuba au fost demontata iar SUA neoficial s-a retras rachetele lui din Turcia în acea vreme… Dacă există voința politica se poate face acest lucru și putem dormi liniștit cu toții…

  32. Pentru România cel mai întunecat coşmar ar fi, din nou, o graniţă 100% rusească. Şi aşa are una dintre cele mai dificile graniţe din UE. În sensul ăsta, mă cam surprind „românii” care duc în în ridicol politica externă a României şi apartenenţa ei la NATO, mai ales că foarte mulţi au simţit pe pielea lor apucăturile prietenului de la răsărit. Nici articolul nu ajută prea mult. Cei care au senzaţia că Rusia piticului agresiv le oferă mai mult decât pot UE şi NATO să meargă acolo şi să-şi împlinească toate visurile.

  33. A si sa nu uit in cat timp poate Rusia ocupa Ucraina in cazul unui atac total cu 450 000-500 000 de soldati si 800-1000 de aparate de zbor ? in 10-15 zile nu in cateva minute cum spun unele vuvuzele.

  34. Sunt mulți care de vreo mie de ani cântă prohodul Rusiei. Este treaba lor dacă în loc de minte au atâta fiere încât le iese și pe gură. În privința Ucrainei lucrurile stau cam așa: când va suna ceasul la Kremlin, Rusia va înghiți Ucraina fără să tragă un singur glonț,așa cum a făcut-o și cu Crimeea care a fost un mic aperitiv.

  35. TRĂIASCĂ PUTIN ! TRĂIASCĂ RUSIA !

  36. Nici vorba sa aiba Federatia Rusa vreo sansa militara in fata aliantei NATO. Diferenta economica este uriasa. Diferenta tehnologica si logistica este uriasa. Diferenta de moral este uriasa. Diferenta de mobilitate este fantastica, in avantajul nostru, bineinteles. Si chiar diferentele de disciplina, comunicare si management sunt uriase. Nici macar nu e cazul sa comparam, decat poate doar pentru a trata cu seriozitate amenintarea militara, sigur ca da, razboiul nu e castigat chiar inainte de a incepe. Dar exista si o fata propagandistica a acestuia.

  37. Rusia nu are nevoie sa atace militar Ucraina, au aceeasi mentalitate., ceea ce este esential.
    La cat de multa stiinta de manipulare au rusii, nici nu vreau sa ma gandesc ce usor a fi sa aplaneze temerile ucrainienilor in ceea ce ii priveste, cu Maidan cu tot.

  38. Ce o fi,ce n-o fi cu Ucraina și relația ei cu Rusia…treaba lor.
    Mie mi-a atras atenția însă zisa despre linia de apărare transilvană:„…de altfel în planurile strategice ale NATO prima linie de apărare, dacă vorbim de teritoriul românesc, este pe undeva în Transilvania, aproape de granița cu Ungaria.”-aici e clinciul!Ungaria ca un pumnal în spinare…

    • Daca se impaca, vin impreuna, cu linie de aparare prin Austria.
      Daca nu, linia de aparare sa fie prin Ucraina, asta e rostul NATO.
      Nu va fi nimic, a ajuns planeta asta bataia de joc a unei specii tarzii !

  39. Armata rusă nu poate cumpăra Su57 , nu are fonduri. Au făcut parada propagandistică cu 2 bucăți în Siria , atâtea au, doua .
    Pe langa NATO sunt in urma mult la arme convenționale.