
Ucraina estimează că deţine resurse naturale „critice” de 350 de miliarde de dolari în teritorii ocupate de Rusia, potrivit vicepremierului ucrainean
Ucraina estimează că deţine resurse naturale „critice”, inclusiv titan, în valoare de 350 de miliarde de dolari în teritorii ocupate de Rusia, a declarat duminică vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Avem informaţii că, din păcate, materiale critice în valoare de circa 350 de miliarde de dolari se află pe un teritoriu temporar ocupat”, a afirmat responsabila ucraineană la o conferinţă de presă la Kiev, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite ale Americii legate de un proiect de acord privind mineralele ucrainene.
De câteva săptămâni, preşedintele american Donald Trump reclamă echivalentul a 500 de miliarde de dolari în pământuri rare drept despăgubire, în opinia sa, pentru sprijinul american acordat Kievului în faţa invaziei ruse, condiţii inacceptabile în acest stadiu pentru Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „nu este pregătit” să semneze un acord cu Statele Unite care să le ofere acces preferenţial la resursele minerale ale ţării, a declarat sâmbătă pentru AFP o sursă ucraineană apropiată de acest dosar, în pline tensiuni cu Washingtonul.
Şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a indicat în ce-l priveşte duminică într-o conferinţă de presă că dialogul cu SUA privind mineralele critice continuă şi că „nimeni nu a refuzat nimic”, a consemnat Reuters.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank