
Ucraina lansează cu succes racheta avansată Neptun, afirmă Zelenski
Armata ucraineană a lansat cu succes racheta antinavă avansată Neptun, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, transmite Agerpres.
„Este o nouă rachetă ucraineană, o lovitură precisă. Raza sa de acţiune este de 1.000 de kilometri”, a scris Zelenski pe Telegram, fără a oferi alte detalii despre desfăşurare.
Zelenski s-ar fi putut referi la o lovitură asupra unei rafinării ruseşti din oraşul Tuapse, port la Marea Neagră, vineri dimineaţa, a relatat Ukrainska Pravda, citând surse proprii.
Autorităţile regionale au declarat că rafinăria era încă în flăcări sâmbătă.
În aprilie 2022, Ucraina a scufundat crucişătorul rus Moskva cu racheta anti-navă R360 Neptun dezvoltată de ea însăşi. De atunci, arma a fost dezvoltată în continuare, iar raza sa de acţiune a fost extinsă.
Zelenski a denumit ultima versiune „Neptun lung”.
Conform datelor militare, producţia de serie a armei a început în noiembrie 2024.
Ucraina este dependentă de armele de fabricaţie proprie, deoarece primeşte doar un număr mic de arme occidentale cu rază lungă de acţiune. În comparaţie, arsenalul de rachete şi rachete de croazieră al Rusiei este mult mai mare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.