Ucraina nu are suficienţi soldaţi, avertizează comandantul-şef al armatei ucrainene
Ucraina suferă de o insuficienţă a efectivelor de luptă, a declarat duminică generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-şef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forţele terestre a unor militari din forţele aeriene, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.
„Trebuie să creştem numărul brigăzilor mecanizate”, a subliniat generalul Sîrski, într-o declaraţie acordată radioului ucrainean. „Dar, din păcate, capacitatea de mobilizare nu este suficientă pentru a acoperi această nevoie”, a remarcat el.
Prin urmare, pentru a consolida trupele care luptă contra armatei ruse în prima linie, sunt în prezent în curs de realocare „în limite rezonabile” efective din logistică, aprovizionare şi mentenanţă, în vederea acoperirii lacunelor şi constituirii noilor unităţi, a explicat generalul Sîrski.
Aceste precizări ale sale survin după ce unităţi ale forţelor aeriene au reclamat faptul că personal înalt calificat a fost preluat din aceste unităţi şi desfăşurat pe frontul terestru.
Dar comandamentul armatei a încetat aceste redesfăşurări, a asigurat Sîrski, subliniind că aceşti militari care sunt specialişti experimentaţi în domeniul lor „nu pot fi înlocuiţi de nimeni”.
După aproape trei ani de război cu Rusia, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi pentru a-şi completa pierderile, în timp ce continuă să piardă teren pe frontul de est în faţa trupelor ruse, mai numeroase şi mai bine înarmate.
Ucraina a adoptat astfel măsuri stricte de mobilizare, dar care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea unor responsabili şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale. În plus, peste 60.000 de soldaţi ucraineni au dezertat în 2024, inclusiv circa 1.700 de soldaţi dintr-o brigadă instruită în Franţa şi care au părăsit neautorizat unitatea chiar înainte să ajungă pe front.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai anul trecut un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus atunci vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani.
Dar aliaţi occidentali ai Ucrainei cer Kievului să coboare şi mai mult această vârstă, până la 18 ani. Principala problemă a Ucrainei nu este aceea că „duce lipsă de bani, ci mai degrabă că duce lipsă de ucraineni”, a declarat miercuri viitorul secretar de stat american în administraţia preşedintelui ales Donald Trump, Marco Rubio.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.