G4Media.ro

Ucraina nu va ceda niciodată Rusiei teritoriile ocupate. Victoria noastră va fi…

Sursa foto: Andreas Stroh / Zuma Press / Profimedia

Ucraina nu va ceda niciodată Rusiei teritoriile ocupate. Victoria noastră va fi să nu aparţinem Rusiei şi viziunii sale asupra lumii, afirmă Zelenski

Ucraina nu va ceda ”niciodată” Rusiei ”teritoriile ocupate”, iar ”victoria” sa ”va fi să nu aparţinem Rusiei şi viziunii sale asupra lumii”, declară preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro, transmite News.ro.

”Nu vom ceda nicodată Rusiei teritoriile noastre ocupate”, declară şeful statului ucrainean Le Figaro, care publică fragmente din aces interviu miercuri seara, în timpul unei vizite a acestuia la Paris, unde a fost primit de către omologul său francez Emmanuel Macron la Palatul Elysee.

”Aceste pământuri le aparţin ucrainenilor. Când le vom recupera? Fără îndoială nu imediat. Poate că va trebui să o facem diplomatic”, declară el.

Ucrainenii ”rezistă” pe front mulţumită ”urii ruşilor”, declară Volodimir Zelenski.

”Vreau ca copiii şi nepoţii noştri să trăiască într-o lume liberă. O lume liberă în Ucraina. nu afară, nu în Europa”, declară el.

El prezintă o listă cu mai multe ”motivaţii” ale ucrainenilor pentru a ”răzbi” pe front, între care ”ura ruşilor”, ”care au ucis atât de mulţi ucraineni”.

Şeful statului ucrainean vrea să obţină activele ruseşti blocate pentru a ”echipa” armata ucraineană, scrie Le Figaro.

”Aş vrea ca activele ruseşti blocate să fie folosite pentru echiparea armatei noastre. Pentru că o armată ucraineană consolidară şi solidă va fi cea mai mare garanţie a noastră de securitate”, subliniază el.

În disputa sa cu preşedintele american Donald Trump, în Biroul Oval, la Casa Albă, la 28 februarie, Volodimir Zelensmi spune că voia ”să restabilească realitatea şi să respingă propaganda rusă”,

”Voiam să împărtăşesc informaţii care relatau fapte dovedite pentru a-i arăta lui Donald Trumnp adevărata faţă a Rusiei”, declară el cotidianului francez.

El declară în acest interviu că cere armament şi militari europeni care să garanteze un eventual acord de pace.

Întrebat de ziar ce îi cere lui Emmanuel Macron şi ce aşteaptă de la Franţa, el rspunde că este în contact cu omologul său francez ”aproape zilnic”.

”Lucruri decisive se joacă azi în Ucraina şi nu putem aştepta viitoarea reuniune pentru a discuta despre ele. Relaţia noastră merge dincolo de cea care uneşte în mod normal doi preşedinţi. Despre ce vom vorbi? Despre subiecte concrete. Despre cea mai bună modalitate de a susţine Ucraina, despre felul cum să ne creştem producţia de drone”, declară Volodimir Zelenski.

”Toţi aliaţii noştri recunosc că în acest domeniu am fost rapizi şi foarte productivi. Însă trebuie să facem mai mult. Şi mai ales să fim inventivi. Pentru că avem mai puţină artilerie şi obuze decât Rusia. Kremlinul are drone kamikaze furnizate de Iran, artilerie şi rachete livrate de Coreea de Nord”, contrinuă el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. foarte bun articolul!

  2. Ăsta lider politic.

  3. Rușii ne-au furat Basarabia și Bucovina de Nord în 1940, nu ucrainienii. Zelenski, un lider mondial redutabil. Puțin e in schimb un fel de Stalin.

  4. În acest caz înseamnă că pacea va fi doar un vis, pentru că Rusia nu vă renunță niciodată la ce a ocupat!

  5. Si in numele carei „paci” ar trebui sa accepte sa cedeze teritoriile ocupate de un agresor ?