Ucraina pariază pe stimulente financiare și reforme pentru a găsi mai mulți soldați în rândul tinerilor
Ucraina admite lipsa tot mai mare de soldați de infanterie, dar recrutarea forțată a tinerilor s-ar putea dovedi profund nepopulară și nu reușește să rezolve problemele de bază ale mobilizării, potrivit Rador Radio România.
Insistența Statelor Unite că Ucraina trebuie să reducă vârsta de mobilizare de la 25 la 18 ani este primită cu puțin entuziasm în țara invadată, care mizează pe alte modalități de a atenua carenţele de infanterie și arme moderne, nu pe numărul efectiv, drept cheie pentru a învinge un inamic mai mare.
SUA, principalul aliat al său, va cere Ucrainei să scadă pragul de vârstă pentru mobilizarea obligatorie, a sugerat Mike Waltz, viitorul consilier pentru Securitate națională al președintelui ales Donald Trump, într-un interviu recent.
Deși Ucraina admite o lipsă tot mai mare de soldați de infanterie, recrutarea forțată a tinerilor s-ar putea dovedi profund nepopulară și nu reușește să rezolve problemele de bază ale mobilizării.
„Reducerea vârstei de recrutare este o soluție simplistă și ineficientă la o problemă foarte complexă”, a declarat pentru Efe Oleksandr Kovalenko, analist militar la Grupul de Rezistenţă Informativă.
Kovalenko susține că Ucraina este departe de a-și fi epuizat rezervele de mobilizare în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani și că mai sunt câteva milioane disponibile pentru a se alătura Armatei, care are în prezent 880.000 de militari.
„Deși recruții mai tineri ar putea întări armata, cheia este să îi încurajăm să se alăture voluntar, făcând serviciul militar mai atractiv”, a declarat pentru Efe Oleksi Melnik, fost asistent al ministrului Apărării.
Deși Statele Unite identifică corect problema, propun o soluție greșită, a mai remarcat Stanislav Aseiev, scriitor ucrainean și fost infanterist.
„Putem fi învingători doar cu calitate, motivație și arme. Și nu cu numere: rușii vor avea întotdeauna mai mulți soldați”, a scris el pe platforma X.
Ucraina are nevoie doar de mai multe arme pentru a echipa unitățile militare existente, a declarat recent președintele Volodimir Zelenski, care se opune scăderii vârstei de recrutare.
Întârzierile constante în furnizarea ajutorului militar oferit de aliați și ezitarea acestora de a oferi Ucrainei armament modern au scăzut moralul ucrainenilor și le-au erodat dorința de a se înrola, a scris fondatorul think tank-ului militar Frontelligence Insight, cunoscut sub pseudonimul „Tatarigami”.
Totuși, să aștepte să sosească suficiente arme occidentale, ceva care s-ar putea să nu se întâmple niciodată, nu este nicio soluție, a remarcat el.
Ucraina a realocat mii de soldați din unități precum Forțele Aeriene în posturi de infanterie pentru a limita presiunea rusă. Potrivit lui „Tatarigami”, acest lucru irosește specialiști valoroși și subminează efortul de a atrage mai mulți recruți, oferindu-le mai mult control asupra rolului lor în Armată.
De asemenea, recrutarea obligatorie este din ce în ce mai văzută ca fiind nedreaptă de către populație, deoarece unii indivizi bogați și bine conectați o ocolesc, descurajându-i astfel pe mulți alții să se înroleze, a menționat „Tatarigami”.
Sunt necesare reforme mai profunde pentru a le arăta potențialilor soldați că viața lor este prețuită, a subliniat el. Aceasta include o reorganizare cuprinzătoare a comandamentului militar, îmbunătățirea pregătirii noilor recruți și o mai bună protecție a drepturilor acestora în timpul serviciului lor și în cazul în care sunt răniți.
Soldații infanteriei ar trebui să primească avantaje majore, precum perioade limitate de serviciu militar și garanții de demobilizare odată ce l-au încheiat, a explicat „Tatarigami”.
Guvernul mai studiază introducerea unei prime echivalente cu 1.200 de euro la semnarea contractului și a unei majorări a salariilor, între 500 și 3.000 de euro, cu 250 de euro.
În ciuda dificultăților, Ucraina a reușit până acum să împiedice o înaintare decisivă a inamicului pe un front foarte lung de 1.000 de kilometri, a menționat Melnik.
Problemele de mobilizare nu înseamnă că ucrainenii nu sunt dispuși să lupte pentru independența lor, a spus „Tatarigami”, adăugând că nicio țară într-o situație similară nu s-ar putea baza numai pe voluntari.
Fondatorul Frontelligence Insight a subliniat că, spre deosebire de Rusia, Ucraina este o democrație și încearcă să funcționeze într-un cadru legal, deși legile sale nu sunt bine adaptate unei situații de război și nu sunt întotdeauna bine puse în aplicare.
Majoritatea este de acord că mobilizarea este justificată și necesară, a declarat pentru EFE Anton Gruşeţki, directorul Institutului Internațional de Sociologie din Kiev . A face procesul mai echitabil și a obține mai mult ajutor de la aliați ar încuraja mai mulți cetățeni să se înroleze, a spus el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.