G4Media.ro

Ucraina respinge acuzațiile Rusiei în privința unei presupuse execuții de prizonieri ruși

Sursa foto: Facebook / Volodimir Zelenski (Володимир Зеленський)

Ucraina respinge acuzațiile Rusiei în privința unei presupuse execuții de prizonieri ruși

Însărcinatul ucrainean pentru drepturile omului a respins duminică acuzaţiile Moscovei asupra unui caz de „execuţie” a prizonierilor de război ruşi, argumentând că în incidentul filmat, soldaţii ucraineni s-au apărat împotriva ruşilor care pretindeau că se predau, relatează Agerpres, conform France Presse.

Mediatorul Dmitro Lubîneţ a declarat că „extrasele video” prezentate de Moscova ca dovadă că Kievul a executat prizonieri de război ruşi arată de fapt că soldaţii ruşi „folosind predarea prefăcută”, „au comis o crimă de război deschizând focul asupra forţelor armate ucrainene”.

Soldaţii ruşi ucişi în acest incident „nu pot fi, prin urmare, consideraţi prizonieri de război”, a adăugat el pe Telegram.

„Cei care vor să folosească protecţia dreptului internaţional pentru a ucide trebuie să fie pedepsiţi”, a adăugat el.

Rusia a acuzat vineri Ucraina că a executat peste zece dintre soldaţii săi care au depus armele, denunţând o „crimă de război”, pe baza unor înregistări video postate pe reţelele sociale.

În primul video, care pare să fi fost filmat de un soldat ucrainean într-o zonă de luptă, o duzină de presupuşi militari ruşi ies unul după altul dintr-un adăpost, cu mâinile în aer, şi se întind cu faţa la pământ la ordinul ucrainenilor care îi ţin sub ameninţarea armelor, aminteşte AFP.

Videoul se termină brusc când o ultimă siluetă întunecată iese din adăpost şi răsună împuşcături.

Un alt video filmat cu drona arată o duzină de cadavre întinse în bălţi de sânge, dintre care unul pare să fi fost lovit în cap.

AFP nu a putut confirma din sursă independentă autenticitatea acestor înregistrări video.

Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că ele arată „uciderea deliberată şi metodică” a soldaţilor ruşi prizonieri.

Comitetul de Investigaţii al Rusiei a anunţat că a deschis o anchetă.

Ministerul rus de Externe a cerut ca „organizaţiile internaţionale să condamne această crimă şocantă” şi să iniţieze o anchetă.

Un purtător de cuvânt al ONU la Kiev a declarat vineri pentru AFP că organizaţia „este la curent cu aceste videouri şi le examinează”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Este o crima de râzboi, si trebuie pedepsita.
    Am vazut ambele videos, da ultimul soldat rus sa prefacut ca se prdea…
    Dar acolo deja era o gramada de soldati rusi cu fata la pamint…executati….
    Sorry Ruslane nai sansa….rusnac etc,Nu, sunt pro Ukraina ,dar crime de râzboi trebuie pedepsite egal cine le face …..

  2. Ucrainenii au omorât niște soldați dintre care unul a tras asupra lor. Rușii au ucis civili. Și totuși, cumva, tot rușii sunt ofticați

  3. Nu a fost o predare. Acei ruși au făcut un plan pentru a-i omorî perfid pe ucrainieni. Și-au meritat soarta. Perfidia este crimă de război.

  4. Da da da, ăia de la ONU vor examina videourile până la calendele grecești . Tot atunci va apărea și rezultatul final al anchetei cu privire la rachetele din Polonia. Hă hă hă !

  5. cu ce ocazie erau rusii prin ucraina? poate de asta au murit.