G4Media.ro

Ucraina se așteaptă la o accelerare a exodului populaţiei

Sursa foto: Facebook / Petr Pavel

Ucraina se așteaptă la o accelerare a exodului populaţiei

Ucraina se aşteaptă anul acesta şi anul viitor la un exod mult mai mare al populaţiei decât prevedea, în special în urma distrugerii centralelor electrice ale ţării de bombardamentele ruseşti, relatează Agerpres. Conform unui raport al Băncii Centrale de la Kiev publicat joi, se aşteaptă ca în jur de 400.000 de persoane să părăsească ţara în acest an şi 300.000 anul viitor, mult mai mult decât se estima în raportul precedent, din aprilie.

Fenomenul ilustrează o accelerare a plecărilor din această ţară devastată de invazia lansată de Rusia în 2022 şi care a înregistrat deja un puternic exod de populaţie înainte de război.

Situaţia „este agravată din cauza distrugerilor importante ale sistemului energetic ucrainean, ceea ce duce la întreruperi prelungite de curent şi creşte riscurile pentru sezonul de încălzire”, subliniază Banca Centrală a Ucrainei.

Rusia a desfăşurat în acest an o campanie de lovituri asupra reţelei electrice ucrainene, distrugând sau avariind numeroase centrale, ceea ce provoacă întreruperi de curent frecvente şi stârneşte temeri că situaţia va fi extrem de dificilă la iarnă.

Deşi autorităţile ucrainene au afirmat la sfârşitul lunii iulie că situaţia energetică a ţării se ameliorează datorită reparaţiilor efectuate, Rusia este în măsură să lovească din nou instalaţiile în orice moment, din cauza apărării antiaeriene insuficiente pentru a proteja toate potenţialele ţinte.

Potrivit Băncii Centrale, întreruperile de curent afectează negativ şi activitatea economică, reducând cererea forţei de muncă şi alimentând şi mai mult migraţia.

Mii de tineri ucraineni şi-au părăsit ţara sau încearcă să o facă ilegal pentru a scăpa de mobilizarea militară, deşi numărul lor exact este greu de cuantificat.

Cel puţin 6,7 milioane de ucraineni vor locui în străinătate în 2024, conform estimărilor ONU, un număr care, prin urmare, se aşteaptă să crească în continuare.

Numărul locuitorilor rămaşi în Ucraina este un subiect de dezbatere între specialişti şi o problemă sensibilă. Ultimul şi singurul recensământ al populaţiei datează din 2001, iar ţara, care suferă şi de o natalitate scăzută şi o mortalitate ridicată, a pierdut zone întregi de teritoriu anexate sau ocupate de Rusia din 2014.

Estimările specialiştilor variază între 28 şi 34 de milioane de locuitori în 2023, faţă de 41 de milioane înainte de război şi peste 48 de milioane la recensământul din 2001.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează