G4Media.ro

Ucraina şi Rusia anunță că au făcut un schimb de câte 20…

Sursa foto: Facebook / Volodimir Zelenski (Володимир Зеленський)

Ucraina şi Rusia anunță că au făcut un schimb de câte 20 de prizonieri din fiecare tabără

Ucraina şi Rusia au anunţat, fiecare de partea sa, că au procedat la un nou schimb de prizonieri, câte 20 din fiecare tabără, la două zile după o altă operaţiune de acest tip între Kiev şi Moscova, transmite Agerpres.

‘Nou schimb de prizonieri, noi momente de bucurie. Am reuşit să eliberăm 20 de persoane’, a salutat pe Telegram şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Andrii Iermak.

El a precizat că este vorba despre ’14 soldaţi ai forţelor armate ucrainene, patru ai apărării teritoriale, un membru al gărzii naţionale şi un membru al forţelor navale ucrainene’.

Printre aceştia, ‘au fost unii pe care ruşii îi ţineau în detenţie la Olenivka (închisoare din regiunea Doneţk, n.red.) şi în zonele ocupate ale regiunilor Zaporijie şi Herson’, a menţionat Iermak.

Soldaţii eliberaţi ‘sunt supuşi acum unor examene medicale’, a adăugat el, însoţindu-şi mesajul de două fotografii şi un foarte scurt video care îi arată pe foştii prizonieri aşezaţi într-un autobuz, în uniforme militare.

La rândul său, Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenţiile ruse, a confirmat că ’20 de militari ruşi au revenit din teritoriul ucrainean controlat de Kiev’.

‘Toţi militarii eliberaţi primesc asistenţa psihologică şi medicală necesară’, a indicat ministerul.

Marţi, preşedinţia ucraineană a declarat că a obţinut eliberarea a 32 de soldaţi în cadrul unui schimb cu Rusia, precum şi recuperarea cadavrului unui israelian care a luptat de partea trupelor Kievului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Am putea spune ca astea sunt minimele execcitii de bunvointa in acest razboi si profit de ocazie pentruca situl vostu nu stiu daca a comentat cele spuse de Elon Musk cum ca Putin i-ar fi transmis că este „pregătit să negocieze” un acord de pace cu Ucraina, cu condiția ca Peninsula Crimeea să fie recunoscută ca parte a Rusiei.
    Este intradevar un capat de cerere disutabila dar cred ca doar daca in discutie s-ar pun problema unui statut comun al Crimeii ca o parte a Ucrainei si a Rusiei prceum o comunitate ruso-ucrainiana locala cu reguli ca in UE etc, etc.
    PS Tinand cont de istorie si Tucia r putea cere sa faca parte si ca garnt dar si ca benefiir al unui asfel de statut.