Ucraina speră că zece coridoare umanitare vor funcţiona sâmbătă / Restricţii de circulaţie la Zaporojie
Ucraina speră să evacueze sâmbătă civili prin zece coridoare umanitare din oraşe şi centre urbane aflate în prima linie a frontului cu forţele ruse, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, ministru pentru reintegrarea teritoriilor ocupate temporar ale Ucrainei, citată de Reuters, citată de Agerpres.
Un coridor a fost convenit pentru oraşul asediat Mariupol, deşi eforturile anterioare ale autorităţilor de a evacua civilii de acolo în cadrul unei încetări temporare a focului au eşuat de mai multe ori, ambele părţi dând vina una pe alta.
Un coridor umanitar pentru evacuări în regiunea Lugansk din Ucraina va fi deschis sâmbătă dimineaţă, a anunţat guvernatorul regional, Serhi Gaidai, pe Telegram.
„S-a convenit asupra unui coridor umanitar, vom încerca să evacuăm oamenii şi să aducem mâncare astăzi. Un ‘regim al tăcerii’ a fost convenit pentru 19 martie, începând cu ora 09:00 (07:00 GMT)”, a spus Gaidai.
În acelaşi timp, armata ucraineană a instituit restricţii de circulaţie pentru 38 de ore în oraşul Zaporojie, începând de sâmbătă, 14:00 GMT, până luni dimineaţă, a indicat primarul oraşului Anatoli Kurtiev.
„Să nu ieşiţi afară în acest timp!”, le-a transmis el locuitorilor într-o postare online.
Zaporojie, capitală regională, a devenit un important punct de tranzit pentru unii dintre cele 35.000 de persoane câte se estimează că au fugit din oraşul asediat Mariupol (sud-est).
Biroul procurorului general ucrainean a declarat sâmbătă că 112 copii au fost ucişi până în prezent în războiul din Ucraina, iar 140 au fost răniţi, conform unei postări pe contul său de Telegram. Reuters nu a putut verifica imediat aceste informaţii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank