Ucraina susține că a mai distrus un sistem de rachete rusesc Panţîr-S1 pe Insula Şerpilor: „Continuă operaţiunea de eliberare”
Forţele armate ucrainene au comunicat miercuri seara că au lovit încă un sistem de rachete Panţîr-S1, instalat de ocupanţii ruşi pe Insula Şerpilor, subliniind că operaţiunile de eliberare a acestui punct de importanţă strategică pentru controlul rutelor maritime în Marea Neagră continuă, potrivit agenţiei de presă Ukrinform, citată de Agerpres.
”În Marea Neagră continuă operaţiunea de eliberare a insulei, avem deja confirmarea distrugerii a încă unui sistem de rachete Panţîr-S1 (sistem combinat de rachete sol-aer cu rază scurtă şi medie de acţiune)”, menţionează Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor de apărare ucrainene într-un comunicat privind evoluţia situaţiei de pe front în sudul Ucrainei.
În data de 28 iunie, armata ucraineană comunicase un nou atac asupra Insulei Şerpilor. Purtătoarea de cuvânt a Comandamentului de operaţiuni Sud, Natalia Gumeniuk, declarase că trei sisteme de rachete Panţîr-S1 au fost distruse în Insula Şerpilor, potrivit Unian.
Potrivit acesteia, staţia radar din insulă nu mai funcţionează, iar ruşii întâmpină dificultăţi în a aduce noi rezerve de armament aici.
Armata ucraineană susţine că va continua să atace poziţiile ruseşti din Insula Şerpilor până la eliberarea deplină a acestei fâşii de uscat, capturată de Rusia în prima zi a invaziei sale în Ucraina.
În general, miercuri, aviaţia ucraineană a efectuat şapte lovituri aeriene cu avioane de atac şi elicoptere vizând un post de comandă şi de observare rusesc, mai multe acumulări de forţe şi echipamente inamice, două depozite de muniţii de-a lungul liniei frontului în sudul ţării, a indicat comandamentul citat, adăugând că unităţile de rachete şi artilerie au realizat aproximativ 150 de misiuni.
Ca urmare, partea rusă a pierdut peste 40 de soldaţi, două obuziere Msta-B şi un obuzier autopropulsat Msta-S, trei vehicule blindate, precum şi carburant în zonele de luptă din sudul Ucrainei, conform agenţiilor de presă ucrainene menţionate, ale căror informaţii nu pot fi verificate din surse independente.
Sursa foto: Mykola Rozhenko / Wikimedia Commons
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii