G4Media.ro

Ucraina va boicota reuniunea OSCE de la Skopje din cauza prezenţei lui…

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Ucraina va boicota reuniunea OSCE de la Skopje din cauza prezenţei lui Serghei Lavrov

Ucraina va boicota o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în această săptămână la Skopje din cauza prezenţei şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, a anunţat marţi Ministerul de Externe ucrainean, potrivit AFP şi Reuters, citată de Agerpres.

Ministrul de extern ucrainean ”Dmitro Kuleba va boicota reuniunea ministerială a OSCE ca urmare a deciziei de autorizare a participării lui Lavrov”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene Oleh Nikolenko pe Facebook.

De asemenea, cele trei ţări baltice au anunţat marţi că miniştrii lor de externe nu vor participa la reuniunea de la Skopje din cauza participării lui Serghei Lavrov.

Potrivit unui comunicat al diplomaţiilor din Estonia, Letonia şi Lituania, prezenţa lui Lavrov la reuniunea ministerială a OSCE ”riscă să legitimieze agresorul care este Rusia în calitate de membru deplin al comunităţii noastre de naţiuni libere”.

Serghei Lavrov declarase luni că va participa la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor OSCE, care va avea loc în Macedonia de Nord pe 30 noiembrie şi 1 decembrie dacă Bulgaria îi permite accesul în spaţiul său aerian, subliniind că unele state occidentale au cerut întrevederi cu el.

Ministerul bulgar de Externe a confirmat luni seara târziu că a acordat permisiunea ca un avion cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov să traverseze spaţiul aerian bulgar în drum spre Skopje pentru o reuniune a Consiliului ministerial al OSCE între 29 noiembrie şi 1 decembrie.

Potrivit BTA, autorizaţia de survol a fost solicitată de Ministerul de Externe al Macedoniei de Nord în calitatea acestei ţări de preşedinte al OSCE pentru 2023 şi de organizator al celui de-al 30-lea consiliu ministerial al OSCE.

Autorizaţia de survol este temporară şi valabilă 3 ore înainte şi 72 de ore după ora şi data programată a survolului.

Ministerul de Externe bulgar a precizat că autorizaţia de survol este acordată pentru participarea ministrului de externe rus Serghei Lavrov la reuniunea consiliului ministerial al OSCE şi intră în categoria excepţiilor de la sancţiunile UE contra demnitarului rus. Autorizaţia nu se aplică membrilor delegaţiei lui Lavrov, care fac şi ei obiectul sancţiunilor, a menţionat Ministerul de Exteren bulgar.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...