G4Media.ro

Ucraina vrea să devină direct membru al NATO, şi nu prin planul…

Sursa foto: NATO.int

Ucraina vrea să devină direct membru al NATO, şi nu prin planul de aderare mai lent

Ucraina vrea să devină direct membru al NATO, şi nu prin planul de aderare format înainte ca trupele ruse să invadeze ţara în februarie, relatează luni DPA.

„Numai apartenenţa” în sine, printr-o rută directă, este o opţiune, a declarat luni vicepremierul pentru Integrare Europeană şi Euro-Atlantică Olha Stefanişîna, citată de Ukrainska Pravda.

Ucraina a adoptat în schimb foarte multe practici ale alianţei militare occidentale, a spus ea, adăugând că soldaţii ţării sale au o experienţă unică de luptă de care duc lipsă militari ai altor membri NATO.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, cerând ca Ucraina să aibă statut neutru şi, astfel, să abandoneze obiectivul constituţional din 2019 de a deveni membru a NATO. Membrii potenţiali ai Alianţei Nord-Atlantice de obicei trebuie să urmeze un plan de aderare pentru a se alinia la standardele NATO.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Ce este Ucraina???? Inca soarta ei nu este stabilita, mai asteptam!!!

  2. articol de bagat batzul in gard. UA nu va fi parte Nato, nu e greu sa ti dai seama de asta, dar politicienii sunt varza.

  3. Planul de aderare e pentru prosti, si impune rezolvarea tuturor conflictelor cu alte state inainte de aderare. Nu fac ocupantii Insulei Serpilor greselile de genul.

    Citez din 14 octombrie 1998, Camera Deputatilor, discursul lui Adrian Năstase:

    Domnilor preşedinţi,

    Stimaţi colegi,

    Domnilor miniştri,

    Dacă în cazul ordonanţelor de urgenţă Guvernul ne obligă să discutăm hotărârile respective la o distanţă foarte mare în timp faţă de decizia luată în timp real, în acest caz Executivul ne cere să luăm o decizie înainte ca lucrurile să impună un răspuns din partea Parlamentului.

    Acesta este unul dintre paradoxurile pe care aş dori să le subliniez în acest moment, pentru că cei care au „făcut corespondenţe” nu sunt atenţi la implicaţiile respective şi, într-o perioadă în care lucrurile par să se dezamorseze şi chiar s-au dezamorsat în mare măsură în Iugoslavia, noi lucrăm cumva ca într-un timp virtual, într-o realitate virtuală, lucrăm la pregătirea unor situaţii care nu sunt în conformitate cu momentul de acum.

    Vreau să vă spun că, în ceea ce priveşte articolul 2,

    Parlamentul nu are a se pronunţa asupra unei chestiuni eventuale. Obiectul deciziei trebuia să fie precis. În acest moment nouă ni se cere prin alin. 1 să aprobăm participarea cu un detaşament mobil multifuncţional la operaţiuni în sprijinul păcii şi umanitare, care nu au fost decise, pe durata mandatului acordat forţei multinaţionale care nu a fost stabilită, cu un mandat care nu există şi este vorba de o forţă internaţională care se va constitui în acest scop.

    Deci, vreau să vă spun că această chestiune este absolut ridicolă, ca să folosesc formula utilizată de domnul ministru Babiuc. Pentru că mi se pare normal ca atunci când va exista o cerere clară sub acest aspect, aşa cum se arată de altfel în alin. 2, şi când va trebui să discutăm despre participarea nemijlocită a unei astfel de forţe, atunci să se pronunţe Parlamentul, în momentul în care operaţiunea este foarte bine definită. Deocamdată avem de-a face cu o situaţie orwelliană.

    S-a vorbit despre faptul că operaţiunile acestea în sprijinul păcii vor consta în bombardamente aeriene. Nu ştiu în ce măsură bombardamentele aeriene au caracter umanitar, poate eu nu am cunoştinţe suficiente juridice şi politice pentru a înţelege acest lucru. Dar este foarte clar că, aşa cum este formulată hotărârea, ea va umple de ridicol Parlamentul României. Pentru că, practic, şi aici daţi-mi voie şi fiţi îngăduitori să fac câteva remarci în legătură cu câteva chestiuni care s-au spus aici în legătură cu această problemă şi care, după părerea mea, sunt eronate datorită faptului că textele nu au fost bine cercetate.

    Vreau să vă spun, stimaţi colegi, că în Dreptul internaţional actual singurul organism care poate aproba operaţiunile militare de genul celor care au fost discutate până acum este Consiliul de Securitate. Rezoluţia Consiliului de Securitate 1199 spune o mulţime de alte lucruri, dar nu spune absolut nimic în legătură cu o astfel de operaţiune.

    În final, la punctul 16 în Rezoluţia 1199 – şi cred că ar fi fost bine ca ea să fi fost difuzată pentru toţi parlamentarii – se spune următorul lucru: „Consiliul de Securitate decide ca în cazul în care nu sunt luate măsurile concrete cerute prin această rezoluţie şi prin Rezoluţia 1160 care, de asemenea, a fost menţionată, din 1998, să ia în considerare noi acţiuni şi măsuri adiţionale pentru a menţine sau pentru a restaura pacea şi stabilitatea în regiune.”. Deci Consiliul de Securitate nu s-a pronunţat în legătură cu aceste chestiuni. Şi noi, de fapt, intrăm într-o logică extrem de periculoasă. Domnul ministru Pleşu ne-a amintit faptul că trebuie să respectăm Carta Naţiunilor Unite şi sunt absolut de acord cu acest lucru. Dar ar trebui să vedem împreună din nou aceste texte şi, în primul rând, să vedem Capitolul VII din Cartă: felul în care sunt abilitate acţiunile militare şi în ce măsură ele pot fi realizate prin organizaţii regionale. Capitolul VIII din Cartă – şi nu vreau să vă reţin prea mult cu aceste comentarii, le puteţi găsi oricând citind Capitolul VIII din Cartă -, chiar acolo unde Carta se referă la acordurile regionale, în mod categoric la art. 53, aceste organizaţii trebuie să aibă aprobarea Consiliului de Securitate pentru o intervenţie care poate să fie mandatată, inclusiv în baza capitolului VII, acolo unde la art. 48 se pot stabili măsuri, aşa cum s-a făcut în cazul crizei din Golf – intervenţia unei forţe multinaţionale a fost abilitată de Consiliul de Securitate.

    Stimaţi colegi, există o contradicţie între art. 1 şi art. 2.

    Art. 1 vorbeşte despre zboruri de avioane, atunci când se discuta despre eventuale bombardamente.

    Art. 2 vorbeşte despre altceva ce nu a fost definit şi nu este, nu există încă: operaţiuni pentru sprijinul păcii şi umanitare. Şi atunci, vă rog să observaţi, de altfel şi titlul, titlul hotărârii vizează numai art. 1. Noi dăm, de fapt, o hotărâre într-o chestiune în care nu ni s-a cerut să ne pronunţăm. Sau nu ne-a spus poate că această chestiune figurează şi ea în „nota verbală” confidenţială care stă la domnul ministru Pleşu? Dar nouă ni s-a spus că este vorba deocamdată doar despre chestiuni legate de un anumit acces în spaţiul aerian. Iată că apare o nouă chestiune în care noi ne pronunţăm în mod neîntemeiat, pentru că vreau să spun, şi acesta este ultimul capitol al intervenţiei mele şi să mă iertaţi că am vorbit mai mult decât era necesar la acest articol, există o chestiune de principiu:

    noi nu suntem aici chemaţi să ne pronunţăm pro Miloşevici sau pro N.A.T.O. Noi trebuie să vedem care sunt interesele României, aşa cum vin ele din trecut şi cum sunt proiectate în viitor.

    Nu ştiu dacă România, cu sprijinul a 90 şi ceva de elicoptere ar putea să renunţe la pavăza pe care a avut-o din totdeauna, anume, aceea a principiilor de Drept internaţional, a normelor de Drept internaţional. Şi aici este o chestiune de esenţă: deci noi participăm, de fapt, la acest poligon de încercare în care se construiesc vectorii cu care vom fi loviţi în viitor. Pentru că, de fapt, această discuţie, nu ştiu dacă se va întâmpla bombardamentul respectiv şi operaţiunea militară, dar ea va fi prima operaţiune de acest gen, făcută în interes umanitar. Şi, de fapt, această chestiune care nu ţine de teoria şi de acţiunea canonierelor, cum se făcea la sfârşitul sec. XIX, şi care introduce, de fapt, operaţiuni militare în interiorul unui stat poate oricând să fie utilizată şi în alte ţări, inclusiv în România.

    De aceea, problema este dacă noi renunţăm la ceea ce înseamnă de fapt principiile Dreptului internaţional în acest moment, inclusiv faptul pe care eu vi l-am prezentat, că operaţiuni de intervenţie militară nu pot fi în nici un caz decise de către N.A.T.O., nu pot fi realizate decât sub mandatul Consiliului de Securitate.

    Sigur, nu este vorba aici de a critica N.A.T.O. Nu suntem membri ai N.A.T.O., poate dacă am fi fost am fi ştiut mai multe şi am fi putut să decidem altfel. Dar, iată, noi am făcut o mulţime de cadouri, am făcut cadou Tratatul cu Ucraina şi nu am intrat în primul val, facem acum din nou cadouri cedând în ceea ce priveşte apărarea unor principii. Ce vom câştiga? Să ne spună domnul Preşedinte Constantinescu sau domnul ministru Pleşu, domnul ministru Babiuc, poate sunt nişte promisiuni pe care noi nu le cunoaştem. S-a promis că vom intra în N.A.T.O. anul viitor, în al doilea val? Există un anumit câştig pentru ca noi să ne punem problema de a renunţa la principiile noastre? Eu cred că şi în acest caz ar trebui să fim foarte atenţi. Şi eu cred că este momentul în care fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi colegi, trebuie să se gândească foarte serios. Votul acesta nu mai este un vot strict politic. Nu este un vot pe disciplină de partid. Eu vreau să vă rog să eliminaţi această prevedere din hotărâre, ea, oricum, pentru raţiuni multiple pe care vi le-am prezentat, nu se justifică. Dar în acelaşi timp cred că este foarte important, în problema aceasta de principiu extrem de importantă şi nu am avut vreme să vă aduc în discuţie şi alte argumente, timpul este deja înaintat, dar eu cred că ar fi meritat o discuţie mai serioasă, o discuţie politică, pentru că acum noi nu facem decât, la un articol, să reconfirmăm o prevedere dintr-o convenţie internaţională, iar la un alt articol, de fapt, să votăm împotriva Cartei O.N.U.

    Acesta este votul nostru de astăzi.

    De aceea vă rog, domnilor preşedinţi, să supuneţi la vot eliminarea acestui articol.

  4. Dați rușii afară din țară și mai vorbim.

  5. Aș prefera mai mult ca banii noștri să fie cheltuiți pentru apărarea Ucrainei decât orice am făcut în Afganistan, Siria, Egipt sau alte locuri care s-au dovedit esecuri si incompatibile cu valorile noastre. Afganii abia au avut voința de a-și proteja propria țară cu noi acolo. Nu cred ca exista roman care sa nu fie de acord cu aderarea directa a Ucrainei la NATO, este in interesul nostru, asta doar daca nu esti vreun politician sau jurnalist cumparat cu acei bani dulci de la Gazprom.

  6. Zic ca si-au croit calea through battle si implicit Dreptul si Meritul.

  7. Nu cumva vrea Ucraina si planeta Marte? Maine ca luni e tarziu.
    Nu ma bucur de ceea ce se intampla dar nici nu e cazul sa intram toti in razboi.
    Oamenii de pretutindeni sunt solidari dar sa nu exageram.

    • Cu cine sa intri in razboi? cu Rusia? :))))))))))))))) Tu te vezi ce postezi? Pai rusia este varza, praf, pulbere, ce sa se ia cu NATO :))))))) hahahhahaahahahhahahahahahahahahahaa

  8. Stupiditatea si infatuarea, devenite „calitati” in noua ordine…