Ucraina vrea să fie invitată să adere NATO înainte ca Joe Biden să plece de la Casa Albă
Ucraina cere o invitaţie de aderare la NATO înainte ca Joe Biden să plece de la Casa Albă considerând că ar fi o realizare potrivită pe care să o lase în urmă preşedintele american, a declarat pentru Reuters ambasadoarea Kievului la Alianţa Nord-Atlantică, transmite News.ro.
„Ideea noastră este că a oferi Ucrainei o invitaţie în acest moment este un semnal politic”, a declarat Nataliia Galibarenko, ambasadorul Kievului la NATO. „Credem sincer că poate face parte din moştenirea (actualei) administraţii americane”, a spus ea într-un interviu pentru Reuters acordat la sediul misiunii ucrainene la NATO, care se află vizavi de sediul Alianţei de la Bruxelles.
Alegerile prezidenţiale americane de luna viitoare creează o incertitudine majoră pentru Ucraina, în măsura în care Washingtonul a fost cel mai mare furnizor de ajutor militar al Kievului în războiul său împotriva invaziei Rusiei.
În timp ce vicepreşedinta democrată Kamala Harris a semnalat continuarea sprijinului pentru Ucraina, ea nu a precizat nivelul acestui sprijin, iar fostul preşedinte republican Donald Trump nu a fost clar cu privire la modul în care ar gestiona războiul.
Dacă ar face parte din NATO, Ucraina ar deveni parte a pactului de apărare reciprocă al alianţei militare conduse de SUA, ceea ce înseamnă că un atac asupra unui membru este considerat un atac asupra tuturor, deşi procesul de aderare poate dura ani, pentru adaptare la standardele NATO.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat clar în ultimele săptămâni că vede o invitaţie rapidă la NATO ca parte a „planului său pentru victorie”. Ambasadoarea Galibarenko a detaliat motivele pentru care Kievul face presiuni. Ea susţine că o invitaţie ar elimina un motiv major de dispută între Kiev şi Moscova.
Moscova a invocat potenţiala aderare a Ucrainei la NATO pentru a-şi justifica războiul, în timp ce Ucraina a insistat că trebuie să adere la alianţă pentru a se proteja împotriva oricărei viitoare agresiuni ruseşti.
„Dacă vom spune că invitaţia există, pentru Federaţia Rusă, ar fi ca un verdict final – deci asta este, aşa că nu mai puteţi ridica miza folosind acest subiect”, a explicat Galibarenko în interviul care a avut loc marţi.
NATO a declarat că Ucraina va deveni membră a Alianţei şi că drumul său către NATO este ireversibil, dar spune că Kievul nu poate adera în timp ce se află în război şi a refuzat să stabilească un termen pentru aderare. Majoritatea membrilor NATO, inclusiv puterea predominantă, Statele Unite, nu s-au arătat dispuse să adreseze o invitaţie de aderare Ucrainei în acest stadiu.
Un oficial guvernamental american de rang înalt, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat săptămâna trecută că nu există nicio schimbare în poziţia Washingtonului.
Galibarenko spune că Kievul nu face presiuni pentru lansarea imediată a negocierilor de aderare, dar o invitaţie oficială acum ar trimite un mesaj puternic. Întrebată când ar dori Ucraina ca invitaţia să fie lansată, ea a răspuns: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii