G4Media.ro

Ucraineanul Kirill Shevchenko, care reprezintă România din 2023, exclus de la campionatul…

sursa foto: Federația Română de Șah

Ucraineanul Kirill Shevchenko, care reprezintă România din 2023, exclus de la campionatul Spaniei la șah pe echipe, deoarece ar fi trişat / Reacţia Federației Române de Şah

Şahistul Kirill Shevchenko, în vârstă de 22 de ani, care s-a născut în Ucraina, dar reprezintă România, a fost expulzat din concurs la Campionatul spaniol pe echipe 2024 Divizia de Onoare, care se desfăşoară în oraşul Melilla. Potrivit chess.com, absenţa regulată a lui Shevchenko de la masă a trezit suspiciuni în runda a doua. Un telefon încuiat a fost găsit în toaletă, iar arbitrjii au făcut o legătură a telefonului cu Shevchenko pe baza scrisului de mână şi a comportamentului acestuia, transmite News.ro.

Shevchenko, care s-a născut în Ucraina şi reprezintă România, este numărul 69 mondial şi a devenit mare maestru la vârsta de 14 ani şi nouă luni. Printre cele mai mari realizări ale sale se numără câştigarea Campionatului European de şah pe echipe din 2021 cu Ucraina, precum şi a Blitzului individual Lindores Abbey de la Riga din acelaşi an, unde s-a clasat pe primul loc în faţa Marilor Maeştri Fabiano Caruana şi Arjun Erigaisi.  

Arbitrul-şef Oscar Bruno de Prado Rodriguez şi-a rezumat decizia: „Având convingerea fermă şi în lumina dovezilor adunate pe parcursul investigaţiei că acest jucător a făcut uz de telefonul mobil în timpul jocului, pe lângă faptul că a ignorat solicitările mele de a mă anunţa când a părăsit camera, încălcând regulile FIDE, decid să impun următoarea sancţiune:

Pierderea celor două partide jucate, în runda 1 împotriva lui Amin Bassem şi în runda 2 împotriva lui Francisco Vallejo Pons în baza articolului 12.8 care interzice utilizarea dispozitivelor mobile. Cei doi adversari din rundele 1 şi 2 îşi câştigă meciurile.
 

Expulzarea lui Kiriil Shevchenko din competiţie, deoarece este considerată o încălcare foarte gravă în temeiul articolului 1[2].9.9.

Un raport complet, cu toate dovezile, va fi înaintat Comitetului Tehnic de Arbitri FEDA şi Comitetului de Etică FIDE”, a precizat arbitrul.

Decizia explică faptul că o investigaţie a fost declanşată de Vallejo care s-a plâns arbitrului că adversarul său din runda a doua, Shevchenko, a petrecut prea mult timp departe de masă. Arbitrul a ridicat problema cu Shevchenko, care a spus că are o problemă şi că trebuie să meargă la toaletă. Arbitrul i-a reamintit jucătorului că este necesar să ceară permisiunea de a merge la toaletă, situată în afara sălii de joc, într-o zonă comună cu două cabine şi trei pişoare.

Vizitele au continuat, iar arbitrul i-a cerut unui membru al comitetului de organizare să investigheze. Acesta l-a pe Şevcenko intrând într-o cabină individuală şi a găsit acolo un telefon mobil nou cu o notă scrisă de mână: „¡No toques! ¡El teléfono se dejó para que el huésped contestara por la noche!” („Nu atingeţi! Acest telefon a fost lăsat pentru ca proprietarul să poată răspunde noaptea!”).

Federaţia Română de Şah a reacţionat la aceste acuzaţii:

„Federaţia Română de Şah a luat la cunoştinţă de acuzaţiile care i se aduc lui Kirill Shevchenko, care joacă sub steagul României, la cea mai recentă ediţie a Campionatului de Şah al Spaniei pe echipe. Am dovedit de-a lungul timpului că tratăm cu maximă seriozitate toate regulile anti-cheating şi o vom face în continuare. 

Am avut, avem şi vom avea zero toleranţă pentru încălcarea regulilor de fair-play! Astfel de acuzaţii grave trebuie obligatoriu însă susţinute de dovezi solide, iar până acum au apărut public doar probe circumstanţiale. Aşteptăm detaliile cazului şi vom studia cu atenţie dovezile care îl însoţesc. 

Momentan, avem doar informaţii din presă şi presupuşi martori, dar nicio comunicare oficială. Până atunci suntem de partea şahistului nostru, care neagă acuzaţiile ce îi sunt aduse. Îl vom sprijini aşa cum o facem cu toţi şahiştii noştri, în limitele regulamentelor în vigoare.  Dacă vor apărea informaţii suplimentare, vom decide în cadrul Federaţiei ce este de făcut în continuare”, a mennţionat FR Şah.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Va sa zica, un arbitru spaniol acuza la un campionat spaniol, pe baza unor acuzatii ale unui concurent spaniol, mno, ce za zic.