G4Media.ro

UDMR așteaptă demisia unui deputat din Maramureș pentru că nu are studii…

Sursa foto: Facebook / UDMR

UDMR așteaptă demisia unui deputat din Maramureș pentru că nu are studii superioare

Hunor Kelemen așteaptă demisia deputatului UDMR de Maramureș Norbert Apjok pentru că ar fi obținut mandatul fără să îndeplinească condițiile stabilite de partid, anunță Hirado.hu.

Declarația a fost făcută chiar de președintele uniunii care a transmis la Maszol.ro că ulterior alegerilor uniunea a descoperit că tânărul de 31 de ani nu este absolvent de studii superioare.

Norbert Apjok a ataşat la candidatura sa pentru parlamentare o diplomă obţinută la un curs de comerţ electronic din
Anglia, despre care a afirmat că i s-a spus că echivalează studiile superioare.

De altfel, în CV-ul de pe site-ul Camerei Deputaţilor, Apjok a completat că ultimul nivel de studiu este Liceul Németh László din Baia Mare.

Politicianul băimărean, care şi-a început al doilea mandat de deputat, a transmis UDMR, cu patru zile înaintea alegerilor parlamentare din decembrie, că va renunța la mandatul de deputat, în cazul în care va fi ales.

Hunor Kelemen i-ar fi cerut deputatului să depună jurământul pentru a vota noul guvern și ulterior, până la finalul anului, să își depună mandatul.

Dar într-o postare publicată joi pe pagina sa de socializare, Apjok explică faptul că nu a primit niciun răspuns la cererea de demisie pe care o înaintase înainte de alegeri, astfel că a depus jurământul și, deci, se vede acum obligat să își continuie activitatea ”în folosul comunităţii maghiare din judeţul Maramureş”.

  • ”Când s-a aflat că diploma lui Norbert Apjok nu poate fi considerată valabilă, numele acestuia figura deja pe buletinele de vot, de aceea au convenit ca – în cazul intrării sale în parlament – să-şi depună mandatul. Aştept în continuare demisia lui, am încredere că se va răzgândi, pentru că el este cel care a greşit, nu altcineva. Cazul lui este fără precedent! Nu mă deranjează că s-a opus opiniei mele, aşa ceva a mai fost, mai este şi va mai fi în cadrul UDMR, ci faptul că şi-a înşelat alegătorii, a înşelat conducerea UDMR şi astfel a obţinut un loc pe lista de candidaţi din Maramureş, după care a obţinut şi mandatul. Iar aşa ceva este inacceptabil”, a declarat Hunor Kelemen pentru Maszol.ro.

În cazul demisiei lui Norbert Apjok, mandatul de deputat va putea fi preluat de candidatul pe locul doi al listei UDMR din judeţul Maramureş.

sursa foto: Facebook/ UDMR

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. asta arata cat de putin isi verifica partidele propi oameni pe care ii pun pe liste pt alegerile parlamentare
    si atunci cum sa nu te trezesti cu tot felul de idioti in parlament care se muta de la un partid la altu si care voteaza orice lege ca asa le spune sefu fara sa stie macar ce voteaza
    salaru sa vina acolo si un bufet gratis pe zii

  2. De ce trebuie sa siba studii sup.? Absolventii de la private sunt mai breji? Vezi Ciolacu. Somer pana a devenit consilier local, apoi o privata si iata ca este sef de partid, fost nr. 3 in stat si prost de bubuie. Poate dl. ungur este un om inteligent, a muncit la viata lui, are competente si bun simt. Conditia de studii sup e absurda. Precizez sunt Phd pe bune.

  3. Ar trebui sa fie deputati numai profesorii universitari. Nu e asa dificil sa fii profuniv. De fapt, e chiar mai usor decat sa termini facultatea. De exemplu, eu am fost numit profuniv la UMF Timisoara inainte s-o absolv.

  4. Pai daca acest mandat este al doilea, n-ar fi trebuit sa i se verifice CV-ul, etc. la prima candidatura? Cine era atunci în conducerea UDMR?

  5. SA NU SI-O DEA !

    CUMPANASU N-ARE SI A AJUNS TOT CE AU DORIT CEI PENTRU CARE LUCREAZA.

  6. La primul mandat in 2016 nu a fost obligatoriu sa ai studii superioare. Era doar o recomandare. Chiar si asa, acum 4 ani cei din UDMR Maramures i-au respins diploma scoasa la imprimanta (se presupune ca nici nu exista institutia inscrisa pe diploma). Pana la urma a fost acceptat in 2016 pe liste si a fost votat la 26 ani deputat UDMR (votantii UDMR il votau si pe Mickey Mouse, doar sa scrie UDMR langa nume).
    In 2020 a devenit obligatoriu pentru toti candidatii de pe listele UDMR diploma de licenta emisa de o facultate acreditata (nu de la scoala vietii, de jmecheri, etc).
    Autentificarea diplomelor nu este in competenta partidelor, se face de catre Ministerul Invatamantului. Candidatul Apjok a tras de timp pana in ultimul moment si astfel a ramas pe liste. A existat un acord intern prin care probabil i s-a propus un post, un mic ciolan, drept urmare si-a depus demisia „ante factum”, promitand ca va demisiona in cazul in are castiga mandatul.
    In momentul de fata se face ca ploua, a uitat demisia semnata.
    E. Novak, ministrul Tineretului si Sportului este un deputat UDMR, fost campion paralimpic.
    Apjok e un campion pe sate la mintit si inselatorie.