G4Media.ro

UDMR nu vrea să părăsească guvernarea. Csoma Botond: Ne dorim o discuţie…

Sursa foto: Facebook/ Csoma Botond

UDMR nu vrea să părăsească guvernarea. Csoma Botond: Ne dorim o discuţie aşezată, punctuală, pe comasarea ministerelor

Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond a declarat marţi că în principiu cei de la UDMR sunt de acord să aibă o discuţie aşezată, punctuală, pe comasare a ministerelor, la negocierile pentru formarea noului Executiv, relatează news.ro. Despre o ieşire de la guvernare, Botond a arătat că reprezentanții UDMR ”nu îşi doresc să părăsească acest guvern”.

”Eu din câte ştiu negocierile vor începe în zilele următoare. Ce este cert, vom începe negocierile şi vom vedea. Dacă vorbim de comasare, atunci vorbim de comasare la nivel principial şi atunci înseamnă că orice minister poate fi comasat cu alt minister”, a precizat liderul deputaţilor UDMR în emisiunea „Proiect de ţară: România” de la Prima News.

Csoma Botond a arătat că, ”dacă se vrea un Guvern mai suplu”, se poate discuta despre comasare, dar să nu fie vorba doar de Ministerul Sportului”.

„În principiu suntem de acord să avem o discuţie aşezată, punctuală, pe comasare. Atunci să discutăm de toate ministerele.  Vom vedea la negocieri în ce registru vom discuta”, a arătat deputatul UDMR.

Întrebat dacă UDMR vrea să rămână la guvernare sau ar putea ieşi din coaliţie, Csoma Botond a precizat: ”Noi dorim să guvernăm pentru binele acestei ţări, vom vedea la negocieri, nu ne dorim să părăsim acest guvern”. El a adăugat că ”negocierea de fond nici nu a început”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. PSD + PNL + UDMR = LOVE. O casatorie din dragoste bazata pe interes.