UDMR și dilema lui Iohannis. Ce se întâmplă cu maghiarii?

„O imagine valorează cât o mie de cuvinte” spune o nouă zicală urbană, confirmată și de scena întâlnirii dintre Klaus Werner Iohannis și delegația UDMR, cu ocazia consultărilor privind desemnarea premierului, după depunerea mandatului lui Nicolae Ciucă. Refuzul de a da mâna cu membrii delegației UDMR nu este numai un gest nedemn de funcția de președinte al statului, dar s-ar califica pentru încă un premiu ce recompensează susținerea drepturilor minorităților naționale.

Totul reflectă fidel relația precară și rece dintre Klaus Werner Iohannis și minoritatea maghiară din România, în perioada mandatelor sale de președinte.

Votat la ambele scrutine prezidențiale de marea majoritate a maghiarilor induși în eroare de stereotipurile pozitive ale candidatului german, Klaus Werner Iohannis nu a adus niciun element pozitiv la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a minorității maghiare din România. Un rezultat previzibil, anticipat de liderii și analiștii UDMR încă din anul 2014, alegerea unui etnic minoritar în cea mai înaltă demnitate publică din stat urma să neutralizeze orice subiect sau argument privind respectarea și aplicarea drepturilor minorităților naționale.

Minoritățile naționale din România diferă între ele, se confruntă cu provocări total diferite, iar minoritatea maghiară nu dorește să aibă soarta minorității germane, a sașilor și a șvabilor din Transilvania.

A fost, deci, previzibil și comportamentul lui Klaus Werner Iohannis în funcția de președinte al statului ca minoritar etnic: primul președinte autohton care și-a dus mâna la piept la intonarea imnului național și prin tot comportamentul său a urmărit să scape de statutul și complexul de inferioritate al minoritarului etnic din România, care oricât de bun și corect ar fi, la sfârșitul zilei tot un minoritar etnic rămâne și nu va fi niciodată un cetățean român suficient de bun.

Din prima zi de mandat, percepția a fost că președintele Klaus Werner Iohannis nu și-a asumat statutul de minoritar etnic aflat în cea mai înaltă funcție publică, ci pas cu pas s-a străduit să fie un român mai român decât etnicul român.

Relația președintelui Klaus Werner Iohannis cu minoritatea maghiară a fost și este grevată de strategia Ungariei privind reunificarea națiunii maghiare din Bazinul Carpatic, demarată în anul 2011, demers interpretat ca fiind un revizionism hibrid, ce a rescris normele privind relațiile dintre un stat de rudenie și conaționalii săi din afara granițelor, dar și de traiectoria total diferită a politicii externe a Ungariei, comparativ cu cea a României.

Maghiarii din România au o dublă identitate, sunt parte a națiunii române din punct de vedere civic și parte a națiunii maghiare din punct de vedere lingvistic, cultural, educațional și religios. „În măsura în care minoritatea etnică nu are nicio dorință de a se separa de statul de cetățenie, iar grupul majoritar nu are dorința de a aplica politici asimilatoare, cerința de securitate și încredere a celor două părți este asigurată” (a se vedea Paul Roe în cartea sa Ethnic Violence and the Societal Security Dilemma).

Strategia de construcție a națiunii maghiare cu elemente de extrateritorialitate și prin instituția juridică a cetățeniei a dezechilibrat, afectat relația dintre maghiarii din România și statul de cetățenie, Bucureștiul calificând demersul Budapestei ca fiind o formă de revizionism hibrid.

Prinsă în aceste presiuni generate de relația cu statul de cetățenie, România, respectiv cu statul de rudenie, Ungaria, maghiarii din Transilvania au fost expuși creșterii exponențiale a testelor de loialitate față de București, iar excluderea UDMR de la guvernare arată că președintele statului Klaus Werner Iohannis a picat minoritatea maghiară la testul de loialitate față de statul român.

Momentul-cheie care a dat drumul la acest deznodământ a fost reacția președintelui UDMR, Kelemen Hunor, la apelul președintelui Klaus Werner Iohannis, care i-a solicitat acestuia clarificări pentru discursul lui Orbán Viktor de la Tușnad (declarații Klaus Iohannis).

În replică, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a spus că declarațiile premierului ungar nu au legătură cu România, cu guvernarea de la București și, în consecință, nu au incidență asupra funcționării coaliției de guvernare. De asemenea, Kelemen Hunor a susținut că discursul lui Orban „nu a fost rasist sau putinist”, luându-i astfel apărarea premierului maghiar (declarații Kelemen Hunor). A fost mai mult decât o formă de ignorare a președintelui, a fost o palmă dată de Kelemen Hunor președintelui Klaus Werner Iohannis.

La acest moment s-au adăugat permanentele declarații ale oficialilor Ungariei în linia strategiei de națiune maghiară din Bazinul Carpatic, care au iritat Bucureștiul și au generat reacții puternice din partea română. Nici comportamentul unor lideri UDMR nu a contribuit la menținerea unui climat constructiv între părți. Liderii UDMR se așteptau la scoaterea de la guvernare încă din toamna anului trecut, după discursul de la Tușnad, doar momentul era incert.

Lăcomia foștilor parteneri de guvernare (în special a PNL) și calculele strategice eronate ale liberalilor au contribuit la scoatere UDMR de la guvernare. PNL nu-și va rezolva problemele de lipsă de competitivitate a liderilor săi prin scoaterea UDMR de la guvernare și prin accentuarea caracterului său național, în dauna celui liberal.

Reacția Ungariei la scoaterea UDMR de la guvernare a venit de la Gergely Gulyás, ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului Ungariei și care a declarat că în România a încetat situaţia avantajoasă pentru maghiari, cea a participării UDMR la guvernare, în consecinţă va urma o perioadă mai dificilă pentru naţionalitatea maghiară din această ţară.

Afirmația de la Budapesta a venit la ceremonia de absolvire a programelor publice ale Mathias Corvinus Collegium (MCC), în cadrul căreia au fost înmânate diplomele absolvenţilor şcolii politice din Transilvania şi ai şcolii de pregătire a liderilor din Transcarpatia. Ce nu spune însă Gergely Gulyás este că

Ungaria a avut o contribuție majoră la brânciul dat UDMR-lui pe scara scoaterii de la guvernare, prin declarațiile și comportamentele cu accente revizioniste ale oficialilor de la Budapesta.

Ungaria și-a ratat cea mai importantă țintă în România: menținerea UDMR la guvernare.

Dar declarația lui Gergely Gulyás surprinde eroarea statului român care nu face diferența între UDMR și minoritatea maghiară din România: poți, și câteodată este chiar sănătos, să trimiți UDMR în opoziție, dar nu poți să trimiți minoritatea maghiară în opoziție.

Statul român își face politica față de minoritatea maghiară în funcție de prezența sau nu a UDMR la guvernare. Bucureștiul nu are o politică autonomă privind minoritatea maghiară din România și trece totul prin filtrul poziției UDMR în politica internă și prin filtrul relației dintre Budapesta și minoritatea maghiarii din România, fapt surprins de Gergely Gulyás, iar când acesta spune că va urma o perioadă mai dificilă pentru naționalitatea maghiară din această țară (România), spune în esență că întreaga comunitate va fi sancționată de guvernul de la București și nu va mai avea acces la fonduri.

UMDR a fost trimisă doar în opoziție, nu în ilegalitate. Cu această ocazie unii au aflat că UDMR a fost doar 13 ani la guvernare, din cei 33 de după schimbarea de regim din 1989. În perioadele de opoziție, UDMR a asigurat totuși majorități în Parlament și a avut parte de beneficii ca partener parlamentar de nădejde, însă nu este ca și cum ar fi fost la guvernare.

UDMR își va urma parcursul unei formațiuni de opoziție, cu atitudine constructivă, fără a arde punțile cu principalul partid de guvernământ, formațiunea condusă însă de Kelemen Hunor rămâne captivă în presiunea creată de dominația Ungariei asupra sufletului și mentalului maghiarilor din Transilvania și de presiunea testelor de loialitate așteptate de statul român.

UDMR este de acord și susține teza existenței unei singuri națiuni maghiare și a apartenenței maghiarilor din Transilvania la națiunea maghiară, teză reafirmată de Gergely Gulyás, ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului Orbán Viktor:

• „Un rezultat pozitiv al ultimei perioade de peste un deceniu este că astăzi nimeni nu contestă justețea gândirii în termenii unei naţiuni maghiare unite.”
• „Această teză este astăzi necontestată în viața publică maghiară (…) de aceea trebuie să considerăm cauza tuturor părţilor naţiunii care trăiesc în afara graniţelor ţării ca fiind a noastră.”

Ce va face România, care ea însăși experimentează o strategie de construcție de națiune în Moldova? Va reuși statul român să își dezvolte o proprie politică față de minoritatea maghiară și să nu mai trateze comunitatea ca un corp străin? Oficialii din Ungaria vizitează Transilvania ca și când ar fi acasă, pe când oficialitățile din București au o frică să se deplaseze în acele unități administrative în care trăiesc și maghiari, de parcă ar fi un loc străin. Klaus Werner Iohannis în aproape 9 ani de mandat a avut o singură vizită în Covasna, pe când președinta Ungariei, doar în primul ei an de mandat, a avut 5 vizite în România, dintre care 3 în Transilvania. Rămâne de văzut sub ce notă se va desfășura vizita oficială a președintelui Iohannis în Ungaria, în luna octombrie a anului în curs.

Dorește România să recupereze handicapul pe care l-a acumulat în ultimii 12 ani în cursa pentru obținerea „sufletelor maghiarilor” din Transilvania? Va reuși România în relația cu minoritatea maghiară să se comporte ca o „mamă bună”, și nu una „vitregă” care să împingă comunitatea spre „statul-mamă” Ungaria? Sau vor crește decalajele în triunghiul București – maghiarii din Transilvania – Budapesta? Trimite România întreaga minoritate maghiară în opoziție sau îi va asigura în continuare resursele necesare dezvoltării, independent de poziția UDMR pe eșichierul politicii interne?

În prezent, statul român și partidele parlamentare arată că nu au expertiza necesară pentru a adopta abordări eficiente și corecte în gestionarea situației, iar intrarea în anul electoral va încețoșa și mai mult mințile și așa limitate ale „oamenilor de stat”, ale experților și consultanților de tot felul.