G4Media.ro

UDMR vrea să schimbe legea care organizează examenul auto / Se dorește…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

UDMR vrea să schimbe legea care organizează examenul auto / Se dorește liberalizarea profesiei de examinator / Instructorul va fi obligat să fie și el în mașină, la examen, pentru confortul psihic al candidatului

Parlamentarii UDMR au depus un proiect de lege prin care încearcă liberalizarea meseriei de examinator auto, informează Turnul Sfatului.

Concret, se propune ca examinatorii să nu mai fie ofițeri MAI, ci persoane fizice care ar urma să susțină un examen în acest sens. Asta, în condițiile în care ar bifa câteva criterii.

Viitorul examinator autor ar trebui să aibă peste 23 de ani, să nu fi avut permisul de conducere anulat, să fie apt medical și psihologic, să nu dețină o funcție la vreo școală de șoferi, să urmeze un curs de formare profesională și să treacă un examen. În plus, se mai solicită că aibă cel puțin 5 ani vechime de conducător auto la categoria unde urmează să fie examinator.

”Dezvăluirile periodice din presa românească despre corupția din sistem ridică semne de întrebare asupra statutului examinatorilor, așa cum această profesie este practicată în multe state membre. Regula examinării candidaților de către cadre ale Ministerului Afacerilor Interne este specifică statelor din fostul bloc comunist și reprezintă o rămășiță a modului în care statul asigură controlul absolut în toate domeniile”, susține Benedek Zacharia, autorul proiectului de lege în expunerea de motive ce însoțește documentul.

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ar continua să rămână, însă doar ca entitate de testare pentru proba teoretică de verificare a cunoștințelor, de emitere a permiselor de conducere și de evidență a acestora.

Același serviciu ar urma să acorde avizul pentru viitorii examinatori auto.

De asemenea, se propune în proiectul de lege ca instructorul auto să fie prezent în mașină, alături de examinator pe perioada de desfășurare a examenului practic

”Măsura este menită să reducă gradul de intimidare resimțit de candidați și să demonstreze cu adevărat dacă și-au însușit cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a conduce autovehicule în condiții de siguranță pe drumurile publice”, mai spune Benedek.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Poate sa vina si mamica ? 😂

    • „Instructorul va fi obligat să fie și el în mașină, la examen, pentru confortul psihic al candidatului” – de parca poate pe urma poate sa-l ia (pe instructor) la fiecare iesire prin oras cu masina

    • Cel mai corect, pentru mulțumirea deplina a candidatului, ar fi bine sa fie în mașină și ildiko, sa îl țină pe examinat. Este ceea ce se cheamă ținutul secuiesc.

  2. Mi se pare normal. Ca doar instructorul o sa continue sa meargă în mașină cu noul șofer tot restul vieții, pentru confort psihic.
    Ar trebui să poată merge și părinții, eventual frați, surori, animale de companie și o armata de psihologi, nu?

  3. Nu inteleg eu bine, sau propunerea este ca soferii sa isi dea permise intre ei?

  4. Instructorul trebuie sa fie in masina ca sa asigure trasabilitatea spagii. In trecut se mai incurcau politistii, erau trecuti din greseala si candidati care nu platisera.

  5. 🤣🤣🤣🤣
    Te doare capul cu astia, au terminat de rezolvat toate problemele tarii si au ramas in examinatorii!
    Oricum la examen moto ai traseu in trafic cu instructorul in spate.

    • Pentru examenul de categorie B, ar trebui un complet de jurați, proba practică ținându-se într-un autoturism de 7 locuri, ca să încapă toți.
      Pentru categoria A, se poate monta și un ataș în care va sta translatorul…

  6. Acum 15 ani cand am dat examenul pentru carnet (intr-o tara UE), in masina in dreapta statea instructorul si in spate un inginer de la timpul registrul auto care imi spunea ce trebuie sa fac, plecare a in panta, parcare cu spatele, etc.. Deci nu e ceva neobisnuit. Singurul lucru e ca lipsea spaga. Sper ca @fr nu e militian, ca prea s-a aprins.

    • Pai eu cand am dat in 2002, in Bucuresti, la traseu a fost prezent si instructorul… nu cred ca era lege ci mai degraba fiind ultimii candidati din lista, mergeam in directia in care trebuia sa il lasam pe examinator la sediu iar instructorul trebuia sa isi ia masina.
      Masura propusa de astia este insa aberanta!
      Noua examinatorul ne-a tinut un mic meeting in care mi s-a explicat ca emotiile nu au ce cauta la examen si ca noi ca viitori soferi trebuie sa facem cumva abstractie ca in dreapta e un politist si trebuie sa ne comportam ca si cum am avea deja permis, sa fim stapani si siguri pe noi si pe cunostiintele acumulate de-a lungul pregatirii cu instructorii. Simplu.

  7. Sa se dea la firme private, la fel ca examenul medical si avizul psihologic. Nu e normal sa se dea de permis cu angajatii de la stat, cu bugetarii. Asa este peste tot in europa

    • Examenul medical și avizul psihologic la firme private e o formalitate. Ai platit, ai luat. Vreți la fel și examenul auto?
      Cel mai bine și mai bine puse camere de supraveghere în mașinile de examinare. Dar mai bine să fie TOT TIMPUL, IN TOATE MAȘINILE!
      Cum e in Coreea de Sud și nu numai!

  8. Păi și spaga rămîne tot 100 de eu pe traseu sau se modifică și ăla??

  9. Și asta e adevărat!

  10. Pasul următor logic ar fi ca studenții să își dea note între ei!

  11. Sistemul actual e de pe vremea Impușcatului numai mărimea șpăgilor diferă. In nici o țară dezvoltată și nici in SUA miliția nu este angrenată in susținerea examenelor auto.

  12. si cumva trebuie musai examinatorul sa stie MAGHIARA daca e in Harghita si Covansa ?!!!!!!!!!

    ca asa miroase , sa se rupa si legatura asta cu limba Romana !!!!!

  13. Pe instructor urmează să îl plătească să asiste la examen, „pentru confortul psihic al candidatului”?
    Nu de alta, dar poate omul ăla ar avea și altă treabă în timpul ăla, gen să muncească. Nu să fie prezent la examinările tuturor cursanților săi.
    Hai și cu propunerea sa fie prezenți și profesorii în sălile de examen pt confortul psihic al candidaților. A, stai, profesorii sunt prezenți, spre disperarea elevilor😂!