
UE a exportat, anul trecut, fier şi oţel în valoare de 77,8 miliarde de euro, arată o analiză Eurostat
Uniunea Europeană (UE) a exportat, anul trecut, fier şi oţel şi articole conexe în valoare de 77,8 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au situat la 73,1 miliarde de euro, rezultând astfel un excedent comercial de 4,7 miliarde de euro, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite Agerpres.
Comparativ cu anul 2019, a existat o creştere substanţială a comerţului cu aceste produse: exporturile au crescut cu 15,2%, iar importurile au urcat cu 23,7%, în pofida unui declin al greutăţii exporturilor cu 17,3% şi a importurilor cu 1,6%, ceea ce indică că majorarea valorii s-a datorat, în principal, creşterii preţurilor.
Datele comerciale arată că exporturile UE de fier şi oţel s-au majorat cu 9,9%, de la 29,4 miliarde de euro, în 2019, la 32,3 miliarde de euro, în 2024, în timp ce importurile au crescut cu 19,7% în aceeaşi perioadă, la 39,5 miliarde de euro, în 2024. Totuşi, în funcţie de greutate, exporturile şi importurile au scăzut cu 14,6%, respectiv cu 4,1%.
În privinţa articolelor din fier şi oţel, evoluţia este similară. Exporturile UE au crescut cu 19,3%, la 45,5 miliarde de euro, comparativ cu 2019 (valoare de 38,2 miliarde de euro), iar importurile au urcat cu 28,7%, la 33,6 miliarde de euro, faţă de anul 2019 (valoare de 26,1 miliarde de euro). Pe de altă parte, în funcţie de greutate, exporturile au scăzut cu 26%, în timp ce importurile au crescut cu 10,1%.
Pentru fier şi oţel, unul dintre partenerii principali ai UE atât pentru exporturi, cât şi pentru importuri a fost, anul trecut, Turcia, aceasta fiind pe primul loc la exporturi, cu un total de 6,2 miliarde de euro, şi pe locul trei la importuri, cu 3,5 miliarde de euro.
Statele Unite ale Americii au fost al doilea mare partener de export, cu 5,4 miliarde de euro, urmate de Marea Britanie (patru miliarde de euro), Elveţia (2,1 miliarde de euro) şi Mexic (1,7 miliarde de euro).
În privinţa importurilor, principalul partener a fost India (3,9 miliarde de euro), apoi Coreea de Sud (3,6 miliarde de euro), China (3,5 miliarde de euro) şi Marea Britanie (3,2 miliarde de euro).
În perioada 2019 – 2024, exporturile de fier şi oţel către Mexic au crescut cu 54,1%, iar cele către SUA cu 51,1%, în timp ce importurile din India şi Coreea de Sud au urcat cu 89,2%, respectiv cu 43%.
În cazul articolelor din fier şi oţel, exporturile UE către SUA s-au majorat cu 45,1%, faţă de anul 2019, la opt miliarde de euro. Urmează Marea Britanie (6,3 miliarde de euro), Elveţia (3,5 miliarde de euro), Norvegia (2,9 miliarde de euro) şi China (2,8 miliarde de euro).
În privinţa partenerilor-cheie de import, de departe pe primul loc este China, cu 12,5 miliarde de euro, echivalentul a 37,3% din totalul importurilor, în 2024. Pe locurile următoare se clasează: Turcia (4,6 miliarde de euro), Marea Britanie (2,9 miliarde de euro), SUA (două miliarde de euro) şi India (1,7 miliarde de euro).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.