G4Media.ro

UE adaugă numele a şase oligarhi ruşi, zece jurnalişti şi al purtătorului…

Sursa foto: AFP / NATALIA KOLESNIKOVA

UE adaugă numele a şase oligarhi ruşi, zece jurnalişti şi al purtătorului de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, pe lista neagră a sancţiunilor impuse Rusiei

Uniunea Europeană (UE) a decis luni să adauge numele unor oligarhi ruşi şi al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe ”lista neagră” a sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, relatează AFP, citată de News.ro.

UE le interzice sejurul pe teritoriul european şi le blochează activele persoanelor incluse pe această listă, pe care le acuză de susţinerea războiului Rusiei în Ucraina.

Numele a şase oligarhi ruşi, ale mai multor personalităţi apropiate preşedintelui rus Vladimir Putin, inclusiv al purtătorului de cuvânt al acestuia, şi ale aproximativ zece jurnalişti apar pe această listă – de 26 de nume -, aprobată de către statele membre UE şi publicată luni în Jurnalul Oficial al Uniunii.

Numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ministrului său de Externe Sergjei Lavrov au fost introduse pe această listă vineri.

Sursa foto: AFP / NATALIA KOLESNIKOVA

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sosoaca!!!!! Scoate banii din cont ca vor disparea in curand. Esti urmatoarea….🤪🤪🤪

  2. Sabotați rușii oriunde s ar afla

  3. Sa le ia banii si sa-i dea la ucraineni

  4. Putin e reprezentantul oligarhilor, care vor fi puțin afectați de sanctiuni pentru că sunt miliardari.
    Omul de rând și copiii vor fi cei mai afectați de acest război.
    Bis

  5. Lui pleascov asta cea mai dura sanctiune ce poate fi e sa-i iei cele 5 sticle de vodka zilnice