G4Media.ro

UE cere Bulgariei să accelereze ritmul vaccinării împotriva COVID: Există riscul să…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

UE cere Bulgariei să accelereze ritmul vaccinării împotriva COVID: Există riscul să se genereze o nouă variantă, mai rezistentă decât celelalte

Bulgaria trebuie să-şi intensifice ritmul vaccinării împotriva COVID-19 pentru a limita riscurile pentru sănătate pentru populaţia sa şi pentru alte ţări, a declarat vineri comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Bulgaria este ţara cu cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, mai puţin de 30% din populaţia sa adultă fiind vaccinată cu cel puţin o doză împotriva noului coronavirus, iar ţara a înregistrat cea mai mare rată de deces din cauza COVID-19 din blocul comunitar.

„Primul risc este, desigur, pentru populaţia bulgară, însă (există riscul) să se genereze o nouă variantă, care ar fi mai rezistentă decât celelalte”, a declarat Thierry Breton într-o conferinţă de presă la Sofia.

„Nu vreau să vorbim despre o posibilă variantă bulgară (de coronavirus) în iarnă. Şi, dacă nu facem nimic, s-ar putea să vedem o variantă bulgară pentru că sunt prea mulţi oameni care nu sunt vaccinaţi”, a mai spus el.

Bulgaria a raportat vineri 2.785 de noi infectări, în scădere faţă de un număr record în octombrie, şi 155 de noi decese. Pandemia de coronavirus a provocat până acum 26.985 de decese în ţara cu 7 milioane de locuitori.

Circa 22.000 de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate în ultimele 24 ore, numărul total ajungând la peste 3,1 milioane, a anunţat Ministerul bulgar al Sănătăţii.

În octombrie, guvernul interimar a introdus obligativitatea certificatului verde în numeroase spaţii interioare în încercarea de a încuraja vaccinarea.

„Nu amestecaţi politica cu ştiinţa şi cu sănătatea oamenilor”, a spus Breton, subliniind că vaccinurile s-au dovedit a fi cel mai eficient instrument de luptă împotriva pandemiei.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. De ce nu cere Ue sa reintre in tratament si antiviralele? Nu se mai gasesc nicaieri in Bulgaria,exact xa-n Romania. In doua zile antifiralele te pun pe picioare,unde sunt? FAVIPIRAVIR, unde e? De ce nu-i lasa pe cei de la Terapia Cluj sa le scoata pe piata?

  2. Ba da la Jermanica nu le zice nimeni ca poate sa iasa o tulpina noua?
    Ia du-te ba Bretoane la Merkel sa vedem daca te tine instalatia, sa-i zici asa de la obraz cateva, ca nu prea se pricepe la pandemie si acusica iese tulpina na.zista si se fac de cacao, mai ceva ca id.iotii Europei…

    Uite, bulgarii au 2800 de cazuri… Nemtii de 20 de ori mai multe. Pai unde e probabilitate mai mare?

  3. Se pregătește cumva blamarea noastră pentru ineficienta vaccinurilor?

  4. Globaliștii UE s-a ia la m.UE.

  5. Cred ca o sa crească numărul de chiuvete vândute in Bulgaria.

  6. CE a contractat in conditii dezavantoaje cate 8 doze de tratament genic experimental /cap de european.Si se cam strica prin frigidere.
    Pe nimeni nu intereseaza stoparea pandemiei sau orirea infectarii.Altul este efectul principal ar tratamentului minune.
    Vaxerii o sa-l descopere pe pielea mor.Unii deja au facut-o.