UE cere o anchetă independentă cu privire la gropile comune descoperite la spitale în Fâşia Gaza după plecarea israelienilor. 340 de cadavre găsite în incinta Spitalului Nasser din Khan Yunis de sâmbătă, anunţă Apărarea Civilă din enclavă
Uniunea Europeană (UE) cere miercuri o anchetă ”independentă” după descoperirea unor gropi comune în principalele spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP, conform News.ro.
”Acesta este un lucru care ne obligă să cerem o anchetă independentă cu privire la toate suspiciunile şi circumstanţele” acestei descoperiri, ”pentru că acest lucru creează impresia că ar exista încălcări ale drepturilor omului”, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciul diplomatic al UE,Peter Stano.
ONU a cerut marţi o anchetă internţaională cu privire la gropile comune descoperite la principalele două spitale din Fâşia Gaza.
Înaştul Comisar ONU al Drepturilor OmuluiVolker Türk s-a declarat ”îngrozit” de distrugerea celui mai mare spital din Gaza, Al Shifa, şi de a doua cea mai mare instituţie spitalicească din enclavă, Complexul MedicalNasser de la Khan Yunis.
Volker Türk s-a declarat îngrozit, de asemenea, de ”descoperirea de gropi comune în apropierea acestor locuri”.
Armata israeliană a dezminţăit orice responsabilitate.
Acuzaţii potrivit cărorav ea ”ar fi îngropat corpuri palestiniene este fără fundament”, a respins ea.
Un reprezentant al Apărării Civile din Fâşia Gaza a declarat AFP că echipele acesteia au descoperit începând de sâmbătă 340 de cadavre în gropi comune în incinta SpitaluluiNasser.
În ceea ce priveşte Al Shifa, Organizaţia Mondială a Sănătătţii (OMS) anunţa la începutul lui aprilie că spitalul a fost fost transformat într-o ”cochilie goală” înţesată de rămăşiţe umane de către ultima operaţiune israeliană împotriva acestuia.
Spitalele din Fâşia Gaza au fost ţintite în operaţiunea militară a armatei israeliene în enclavă după atacul de la 7 octombrie al Hamas.
Israelul acuză mişcarea islamistă de folosirea spitalelor în comiterea unor atacuri, ascunderea unor tuneluri şi ascunderea de armament.
Hamasul dezminte aceste acuzaţii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank