UE compară amnistia separatiștlor catalani din Spania cu atacurile la adresa statului de drept pe care le-a oprit în Polonia și România

Analiză a publicației EL ESPANOL preluată de Rador Radio România:

Comisarul european pentru justiție Didier Reynders i-a telefonat deja ministrului Pilar Llop, cu câteva săptămâni înainte de a trimite o scrisoare pentru a solicita informații. Joi dimineață a fost anunțat acordul din Spania dintre partidul socialist PSOE și separatiștii Junts. Carles Puigdemont, cel care fuge de proces, va înceta să mai fie fugar după ce a încheiat, în schimbul celor șapte voturi ale partidului său, Junts per Catalunya, pentru ședința de învestitură, un acord cu premierul Pedro Sánchez pentru o amnistie privind delictele pentru care este urmărit penal în Spania.

Vestea ajungea la Bruxelles, 12 ore mai târziu, în același loc în care a fost redactată scrisoarea pe care Comisarul UE pentru Justiție a trimis-o cu o zi înainte Guvernului Spaniei, exprimându-și „serioase îngrijorări” legate de viitoarea lege a amnistiei.

Și tocmai în momentul în care numărul trei al PSOE, Santos Cerdán, urma să prezinte acordul, un purtător de cuvânt al Comisiei a oferit noi detalii privind „o chestiune atât de relevantă”: scrisoarea către Guvernul Spaniei a fost trimisă „așa cum Comisia a procedat și în alte cazuri legate de o problemă privind statul de drept, precum în Polonia, România și Bulgaria”.

Includerea Poloniei este ușor de înțeles, așa cum explică Juan Fernando López Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile din Parlamentul European (LIBE), în conversație cu acest ziar: „Polonia a fost, așa cum continuă să fie și Ungaria, un exemplu de atac sistematic la adresa statului de drept, și de aceea ambele țări sunt supuse procedurilor de sancțiuni prevăzute la Articolul 7 din Tratat.”

Dar tocmai asta a părut să sugereze Comisia joi, în afirmațiile purtătorului de cuvânt al comisarului pentru Justiție, Christian Wigand. „Comisarul a trimis scrisori și guvernelor altor state membre, dar conținutul acestora nu este neapărat public”, a răspuns el, încercând să scape de presă, fără să dea mai multe detalii.

„Nu voi da mai multe detalii, dar când sunt probleme cu statul de drept, de exemplu în procedura de sancționare a Poloniei în domeniul judiciar, sau în mecanismele de cooperare și verificare privind corupția în România și Bulgaria, acționăm la fel ca în cazul de față.”

Amnistia românească

Ce s-a întâmplat în România și ce o aseamănă într-atât cu Spania? În ianuarie 2019, țara deținea președinția rotativă a UE, la guvernare era partidul socialist, iar premierul său a promovat, de asemenea, o lege a amnistiei, care favoriza alți politicieni. În acest caz, beneficiarul era omul forte al propriului partid, Liviu Dragnea, lider (atunci) al Partidului Social Democrat (PSD).

Așadar, Comisia a acționat direct și cu „mai puține rețineri” decât în cazul Spaniei, subliniază un înalt oficial al UE. Nu comisarul pentru justiție, Vera Jourova pe atunci (azi vicepreședintă), ci însuși președintele Jean-Claude Juncker a fost cel care a avertizat cu privire la „regresul în respectarea statului de drept” pe care îl presupunea adoptarea acelei legi în Parlamentul de la București.

„Au fost trei dezbateri și o rezoluție din partea Parlamentului European”, își amintește Adrián Vázquez, președintele Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European (JURI). Din acea funcție, cel care este acum secretar general al formațiunii Ciudadanos a fost raportor al procedurilor de ridicare a imunității lui Puigdemont și de validare a mandatului european împotriva acestuia, astfel încât să răspundă în fața justiției spaniole pentru 1-O (ref. 1 octombrie 2017).

„Toate aceste cazuri anterioare din unele țări, pe care Comisia le citează, sunt acte echivalente”, adaugă Javier Zarzalejos, europarlamentar PP și membru al celor două comisii parlamentare citate. „În cazul României era vorba de dezincriminarea unor infracțiuni, în folosul celor care comit abuzuri, o situație foarte asemănătoare cu ceea ce se face în legătură cu această infracțiune în Spania, sau cu ce s-a făcut prin modificările propuse în cazul infracțiunii de sediție”.

„Vigilență specială”

Acest lucru se potrivește perfect cu avertismentul lui Didier Reynders, de luna trecută, de la Bruxelles, când a spus că va fi „foarte vigilentă” Comisia cu privire la conținutul legii de amnistie pe care Guvernul spaniol a negociat-o cu partidele independentiste catalane, „mai ales în ceea ce privește fraudele”.

Dar asta nu se potrivește cu diseminarea scrisorii. Ministrul Félix Bolaños a răspuns imediat, contondent la scrisoarea comisarului pentru Justiție. Și reproșurile apar de la primul rând, deoarece scrisoarea apăruse mai întâi în EL ESPANOL și în alte redacții, și nu pe biroul său. De fapt, purtătorul de cuvânt al lui Reynders a răspuns jenat cu privire la acest aspect, susținând că nu știe „cum un europarlamentar a „accesat-o” și difuzat-o.

Dar cert este că au existat zvonuri, de zile întregi, la Bruxelles, că urma să acționeze Comisia. De fapt, Reynders îi telefonase deja ministrului Justiției, Pilar Llop, cu săptămâni înainte, pentru a solicita „informatii detaliate”.

Guvernul comunitar nu acționează într-o „chestiune internă” a unui stat membru dacă nu vede motive de „îngrijorare serioasă”. Adică, neprimind un răspuns satisfăcător, Reynders l-a revendicat în scris… și a permis să se scurgă datele, pentru o mai amplă diseminare.

Cum semnalează pentru acest ziar Juan Ignacio Zoido, fost ministru de Interne, astăzi europarlamentar, „intervenția este un avertisment serios și dovedește că Bruxelles-ul nu acceptă pur și simplu ce se întâmplă în Spania.” Zoido a fost judecător înainte de a se dedica politicii și evidențiază valoarea comunicatelor comune ale asociațiilor judecătorilor și procurorilor — nu s-a mai întâmplat așa ceva niciodată.

Iată ce subliniază Zarzalejos: „Amnistia este deja considerată de Comisia de la Veneția ca un act împotriva independenţei judiciare”, în cazuri ca acesta. „Deoarece presupune a lăsa fără efect hotărârile judecătorești prin alte mijloace decât sistemul de apel și acuzare”.

Antecedente

Toate instituțiile Uniunii Europene sunt în gardă în acești ani, în privința banilor. Pentru prima dată în istorie, Uniunea s-a îndatorat în comun pentru crearea Fondului de Recuperare. De aici misiunea parlamentară care a vizitat Spania în februarie și de aici cerințele constante ale Comisiei, care este gardianul tratatelor și al relației cu guvernele statelor membre.

„Indiferent de scuzele în spatele cărora se ascund guvernanții de factură arbitrară sau populistă, ei caută întotdeauna să slăbească separarea puterilor, să scape de răspunderea pentru propriile delicte, pentru cele ale colegilor sau aliaților lor”, avertizează Maite Pagazaurtundua, europarlamentar liberal, tot în LIBE.

„Comisia vede un risc pentru statul de drept în Spania din cauza antecedentelor din Guvernul Sanchez anterior”, adaugă ea. Cum ar fi „eliminarea sediției din Codul Penal, atenuarea infracțiunilor de deturnare de fonduri, retorica populistă din Consiliul de Miniștri împotriva judecătorilor, pentru a da satisfacție secesioniştilor condamnaţi, plus ceea ce pare capturarea treptată a statului”.

Potrivit lui Pagaza, la Bruxelles amnistia este deja văzută ca un (așa-zis) „salt calitativ”, care afectează reputația Spaniei în rândul partenerilor săi europeni, în opinia sa, în mod „rușinos”.

Ce poate face Bruxelles-ul

Negocierile cu Junts s-au încheiat joi, cu o săptămână mai târziu decât se aștepta PSOE. La Bruxelles, în loc de Barcelona, așa cum prevăzuse Pedro Sánchez. Mai trebuie să fie încheiat pactul cu PNV, sau așa se spune. Și totuși, există deja o dată pentru învestitură, ceea ce arată cât de sigur este PSOE că nu va fi nicio problemă cu naţionaliştii basci. Și că acest calendar include înregistrarea propunerii vineri sau luni, pentru a putea fi evaluată cel târziu marți, dezbătură miercuri, 15, iar joi, 16, Sánchez să fie reales președinte al Guvernului (premier).

În acest timp, cu un weekend între aceste date, poate Comisia Europeană să facă ceva? „Când vom ajunge acolo, vom vedea”, a răspuns purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Justiție, încercând să pună punct întrebărilor presei.

Bruxelles-ul are o mare varietate de instrumente pentru a acționa: de la avertismente adresate autorităţilor publice, la procedura de sancţionare, trecând prin mecanismul de condiționare a fondurilor. Dar nu este probabil să existe o declarație de genul celei făcute de Juncker, printre altele pentru că Spania este o țară mai mare și mai puternică decât România, iar Sánchez încă își păstrează prestigiul în rândul colegilor săi europeni.

„Dar cazul Spaniei nu are nimic de-a face cu asta”, subliniază din nou López Aguilar, care susține că singura fisură este blocarea CGPJ, „numai din cauza PP”. Și că atât Justiţia, instanţele de judecată, Parchetul, cât şi Tribunalul Constituţional rămân „la locul lor” și acționează independent. „Atât de mult, încât uneori emit rezoluții care provoacă nedumerire… dar sunt respectate”.

Fostul ministru al justiției al PSOE este și raportor parlamentar pentru dosarele împotriva Varșoviei și Budapestei, ca și pentru lucrările pe care Parlamentul European le pregătește pentru fiecare raport privind statul de drept, emis de către Comisie.

Și subliniază că „aici nu există o majoritate absolută care să fi răsturnat sistemul de separare a puterilor și a fiecărei instituții; aici este vorba de un guvern minoritar care încheie pacte”, care reprezintă „voința populară exprimată la urne”.

Dar mai sunt două aspecte care cântăresc împotriva Spaniei. Pe de o parte, Polonia este într-un proces de schimbare a Guvernului și, după mulți ani de plângeri, împreună cu Ungaria, că a îndrăznit Comisia să se ocupe doar de ele, tăindu-le robinetul de bani, spune că acum folosește „cazul spaniol” ca măsură a „adevăratului compromis al Comisiei”.

Și pe de altă parte, e Reynders însuși, care mai are șase luni în funcție și, la 65 de ani ani, „nu se va lua de Sánchez sau de Bolaños, care îl supără atât de tare”, conchide un înalt oficial european care are o relație strânsă cu comisarul.

„Din păcate pentru Spania, pasul pe care Sánchez vrea să-l facă este atât de grav, încât poate fi șansa lui să dea un ultim exemplu și să iasă pe poarta principală”. (Traducerea: Cristina Zaharia)