G4Media.ro

UE ia în considerare extinderea misiunii militare în Marea Mediterană, pentru combaterea…

Sursa Foto: Facebook/ SOS Mediteranee France

UE ia în considerare extinderea misiunii militare în Marea Mediterană, pentru combaterea traficului de migranţi dinspre Tunisia

Uniunea Europeană ia în considerare extinderea misiunii militare în Marea Mediterană pentru a reduce traversările de ambarcaţiuni cu migranţi dinspre Tunisia, a declarat vineri şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează AFP.

Operaţiunea Irini are în prezent misiunea de a monitoriza un embargo asupra armelor împotriva Libiei, dar să şi contribuie la lupta împotriva contrabandei şi traficului de fiinţe umane, prin colectare de informaţii.

Acest lucru ar putea fi realizat cu mai mult succes dacă resursele misiunii, precum nave şi avioane de război, ar putea fi de asemenea desfăşurate în apele tunisiene, ceea ce necesită permisiunea Tunisiei, a spus Borrell.

Tunisia a devenit una dintre principalele ţări de tranzit pentru refugiaţi din Africa care vor să ajungă în Europa.

Josep Borrell, care a făcut aceste declaraţii după ce a sosit la summitul liderilor UE ce se desfăşoară în Granada, Spania, a precizat că el doreşte să discute această problemă cu Tunisia înainte de sfârşitul acestui an.

Este puţin probabil ca Tunisia să fie de acord cu o astfel de misiune în viitorul apropiat, după ce Tunis a acuzat UE că nu îşi onorează acordul privind sprijinul financiar.

Bruxellesul i-a oferit Tunisiei, în iulie, circa 1 miliard de euro ajutor, care ar trebui folosit parţial pentru a reduce numărul de migranţi care pleacă din Tunisia spre UE.

De asemenea, nu este clar dacă statele din UE vor conveni asupra extinderii acestei misiuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Poate invata ceva de la australieni!