G4Media.ro

UE intenţionează să reducă importurile de produse agricole ucrainene începând din iunie,…

Sursa foto: © Paulgrecaud | Dreamstime.com / Photo 61190226

UE intenţionează să reducă importurile de produse agricole ucrainene începând din iunie, spune comisarul Hansen

Uniunea Europeană intenţionează să reducă importurile de produse agricole ucrainene începând din iunie, când va expira actualul acord comercial cu Kievul, a afirmat vineri comisarul european Christophe Hansen într-un interviu pentru AFP, într-un moment în care fermierii europeni se plâng de o „concurenţă neloială”, transmite Agerpres.

Începând din iunie 2022, blocul comunitar a suspendat taxele de import, cotele şi alte măsuri de protejare a comerţului în cazul importurilor din Ucraina, în ideea de a sprijini economia ucraineană după invazia rusească.

„Cotele la import nu vor rămâne la fel…Deci, vor fi importuri mai mici”, a spus Christophe Hansen, făcând referire la acordul convenit după invazia rusească din 2022 care a acordat acces fără taxe în blocul comunitar pentru produsele agricole ucrainene.

Pe fondul protestelor organizaţiilor fermierilor care se plâng de „concurenţa neloială” a produselor ucrainene, UE a reînnoit acordul în 2024 dar a plafonat volumele scutite de taxe la anumite produse.

În următoarele săptămâni, europenii şi ucrainenii ar urma să negocieze un nou acord.

Ucraina, un mare producător agricol, ar dori să obţină reînnoirea actualelor scutiri de la plata taxelor vamale. Însă, în rândul europenilor, acesta este un subiect sensibil, în special la carne de pasăre şi ouă, în pofida plafoanelor introduse la importurile de produse ucrainene scutite de taxe.

„Discuţiile ar trebui să fie unele rapide. De partea Uniunii Europene, suntem gata să negociem şi asta ar trebui să aibă loc în săptămânile următoare”, a subliniat Christophe Hansen.

Acordul „a provocat probleme, în special în unele state membre”, a recunoscut comisarul european pentru Agricultură.

„Cred că cel mai bine ar fi să avem un acord pe termen mai lung cu Ucraina, în special cu o aliniere a standardelor de producţie”, în termeni de utilizare a pesticidelor, a adăugat luxemburghezul Christophe Hansen.

Prezent la Paris, în urmă cu câteva zile, un oficial ucrainean s-a declarat favorabil unei reînnoiri a acordului „în cel mai scurt timp, deoarece agricultorii ucraineni nu au vizibilitate şi nu pot să îşi facă planuri cu privire la activităţile lor”.

Până acum, niciun proiect de nou acord nu a fost prezentat, a subliniat preşedintele comisiei pentru Agricultură din Parlamentul Ucrainei, Oleksandr Haidu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe MEDISIE21 e gata să fie luată tare.