G4Media.ro

UE îşi păzeşte banii de hoţi. Parlamentul European votează joi ca ţările…

UE îşi păzeşte banii de hoţi. Parlamentul European votează joi ca ţările membre care nu respectă statul de drept să nu mai aibă acces la fonduri europene

Țările din UE care încalcă regulile statului de drept vor avea fondurile europene blocate, dar vor fi obligate să facă plățile către beneficiari în proiectele europene deja angajate. Prevederea apare într-un proiect de regulament al Comisiei Europene care va fi dezbătut miercuri de Parlamentul European. Tot Parlamentul European va vota joi raportul privind acest draft.  Pentru România, prevederea e de maxim interes, pentru că Bucureștiul este deseori criticat atât în documentele oficiale ale Comisiei Europene (raportul MCV), cât și în cele ale Consiliului Europei (rapoartele Comisiei de la Veneția).

Foto: Liderii de facto ai României (Liviu Dragnea), Ungariei (Viktor Orban) și Poloniei (Jarosław Kaczyński)

”Proiectul va trece fără probleme la vot, principalele grupuri din Parlamentul European sunt în favoarea lui – popularii, socialiștii, ALDE și verzii”, au declarat pentru G4Media.ro mai mulți eurodeputați în avanpremiera votului de joi.

Cum va funcționa mecanismul? Comisia Europeană constată eventuale încălcări ale statului de drept pe baza concluziilor proprii sau a rapoartelor unor organisme internaționale, cere statului membru remedierea, dacă nu sunt remediate propune stoparea fondurilor UE. Propunerea trebuie aprobată și de Consiliul UE (formatul în care statele membre sunt reprezentate de miniștri).

Aici intervine marea inovație a Comisiei Europene: pentru ca propunerea de sancționare să fie respinsă de Consiliul UE e nevoie de majoritate calificată. Adică 55% dintre statele membre (în practică, înseamnă 16 din 28), iar propunerea este sprijinită de un număr de state membre care reprezintă cel puțin 65% din totalul populației UE. Cu alte cuvinte, va fi aproape imposibil ca un stat precum Ungaria, Polonia ori România să strângă această majoritate calificată pentru a bloca propunerea de sancționare venită din partea Comisiei Europene.

Parcursul proiectului: După ce este votat de Parlamentul European, proiectul legislativ al Comisiei Europene trebuie să intre într-o procedură complicată de negociere între Parlament, Consiliul UE (în formatul Afaceri General) și Comisia Europeană. Forma finală va fi supusă din nou unui vot în Parlamentul European. E o procedură de durată și e de așteptat ca la nivelul Consiliului UE să existe rezistență din parte unor state membre față de tentativa Comisiei Europene de a-și atribui noi puteri. De altfel, potrivit unor surse europene, serviciul juridic al Consiliului UE a emis deja un punct de vedere critic asupra propunerii Comisiei Europene, reclamând arbitrariul criteriilor pe baza cărora Comisia ar sancționa un stat membru.

Pe de altă parte, există mari șanse ca propunerea – într-o formă modificată – să treacă în cele din urmă, dat fiind că e sprijinită de statele care contribuie cel mai mult la bugetul UE, iar aceste state au condiționat practic adoptarea viitorului buget UE de mecanismul care sancționează statele ce derapează de la valorile UE.

CINE?

Iniţiativa aparţine Comisiei Europene, aflată într-un constant război de uzură cu o parte din statele membre care dau semne că valorile pe baza cărora au fost primite în blocul comunitar sunt facultative. Printre acestea se numără Polonia (împotriva căreia Comisia Europeană a declanșat procesul de obținere a sancțiunii maxime, prevăzută de Articolul 7 din Tratatul UE), Ungaria (împotriva căreia Parlamentul European a declanșat aceeași procedură) şi, mai nou România. Puterea de la București a fost criticată constant de Comisia Europeană și Parlamentul European pentru că, prin acţiuni concrete, dar şi prin discursul politic, deraiază de la parcursul pe care şi l-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană.

G4Media.ro a scris în exclusivitate în România în luna martie 2018 despre mecanismul găsit de Comisia Europeană pentru a pedepsi prin înghețarea fondurilor europene statele membre care încalcă statul de drept și independența Justiţiei. Comisia Europeană a anunţat oficial pe 2 mai 2018 propunerea acestui mecanism în proiectul privind bugetul multianual al UE 2021 – 2027. Dacă propunerea Comisiei va fi acceptată de Parlamentul European şi statele membre (Consiliul UE), un stat sancţionat va avea plăţile oprite pe toate programele cu fonduri UE, inclusiv Erasmus, dar acel stat va fi obligat să continue plăţile către beneficiarii finali, astfel încât aceștia să nu aibă de suferit.

Statele net contributoare, printre care Germania, au fost principalele promotoare ale iniţierii acestui mecanism.

Astfel, executivul european propune ca finanţarea prin fonduri comunitare să fie condiţionată de respectarea statului de drept, care, potrivit documentului supus votului parlamentarilor europeni ”este coloana vertebrală a democrației constituționale moderne. Este unul din principiile fondatoare care decurge din tradițiile constituţionale comune ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.”

Potrivit proiectului legislativ, statul de drept garantează că măsurile întreprinse de stat sunt puse în aplicare într-un cadru juridic eficace şi că acestea pot fi examinate și contestate, dacă este necesar, și că acestea pot fi urmate de măsuri reparatorii eficace.

Prin urmare, Parlamentul European este chemat ca, în cadrul mecanismului de codecizie, să voteze propunerea de regulament.

DE CE?

Proiectul supus votului parlamentarilor europeni semnalează că ”o serie de evenimente recente au evidențiat deficienţe generalizate în sistemele naţionale de control și echilibru și au demonstrat că nerespectarea statului de drept poate deveni o preocupare comună gravă în cadrul Uniunii Europene. Drept urmare, instituții precum Parlamentul European, dar și publicul larg au solicitat în mod clar Uniunii Europene să ia măsuri pentru a proteja statul de drept.”

Pentru stabilirea derapajelor de la statul de drept şi a gravităţii acestora, Comisia Europeană consideră că statul de drept este ameninţat în cazul în care sunt încălcate principiile privind investigarea fraudelor, plăţii taxelor şi a actelor de corupţie, tolerarea evaziunii fiscale şi necooperarea cu Oficiul European de Luptă Împotriva Fraudei (OLAF).

UNDE?

România a avut parte de cel mai dur raport din cadrul Mecanismului de Cooperare Şi Verificare de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană şi până în prezent.

Prin urmare, ţara noastră este una din ţările care ar avea de suferit de pe urma unui astfel de regulament european, având în vedere faptul este unul dintre campionii Uniunii Europene la fraudarea fondurilor europene, potrivit Oficiului European de Luptă Împotriva Fraudei (OLAF).

Printre personajele vizate de autorităţile europene se numără şi liderul PSD, Liviu Dragnea, care a reclamat la Curtea Europeană de Justiţie raportul OLAF. În opinia jurnalistului luxemburghez Diego Velazquez, specializat în afaceri europene şi în Curtea Europeană de justiţie, intervievat de TVR, demersul lui Dragnea este sortit eşecului şi considerat un act „sfidător şi bizar”.

CE NU MERGE?

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a avertizat în repetate rânduri că România este codaşa ţărilor membre la absorbţia fonduriloe eruopene, din cauza lipsei de viziune şi a birocraţiei excesive.

În ciuda apelurilor lui Creţu către autorităţile de la Bucureşti, acestea preferă să încheie Parteneriate public-privat, mult mai greu de controlat şi mai scumpe pentru cetăţean.

CUM?

Proiectul propus votului Parlamentului European prevede posibilitatea ca, proporţional cu deficienţele în ceea ce priveşte statul de drept, să fie suspendată sau redusă finanţatrea în cadrul angajamentelor existente sau interdicția de a încheia noi angajamente cu anumite categorii de destinatari.

”Proporționalitatea va fi asigurată în special ţinând seama de gravitatea situației, de intervalul de timp scurs de la comportamentul relevant, de durata și recurența acestuia, de intenția și de gradul de colaborare a statului membru pentru a pune capăt încălcării statului de drept și de efectele deficienței în cauză asupra fondurilor respective ale Uniunii. (…) Este necesar, de asemenea, să se asigure că cei responsabili pentru deficiențele identificate suportă consecințele. ”, se mai arată în document.

CÂND?

Dacă trece de votul Parlamentului European şi este adoptat apoi prin procesul de codecizie explicat mai sus, regulamentul va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2021, odată cu noul cadru financiar multianual, adică bugetul UE pentru perioada 2021 – 2027. Se estimează că ”prin sporirea protecției împotriva eventualelor practici, omisiuni sau măsuri ale autorităților publice care aduc atingere statului de drept în statul membru vizat și care afectează sau riscă să afecteze capacitatea acestuia de a-și pune în aplicare obligațiile bugetare, propunerea va avea un impact pozitiv asupra bunei gestiuni financiare a bugetului general al Uniunii.

Principalele aspecte din propunerea legislativă (Regulament) a Comisiei Europene:

Definițiile termenilor:

(a)„statul de drept” se referă la valoarea Uniunii consacrată la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care include principii precum legalitatea – care implică un proces transparent, responsabil, democratic și pluralist de adoptare a legilor –, securitatea juridică, interzicerea caracterului arbitrar în exercitarea competențelor executive, o protecție jurisdicțională efectivă asigurată de instanțe independente, inclusiv a drepturilor fundamentale, separarea puterilor în stat și egalitatea în fața legii;

(b)„deficiență generalizată în ceea ce privește statul de drept” înseamnă o practică sau o omisiune larg răspândită ori recurentă sau o măsură luată de autoritățile publice care afectează statul de drept;

(c)„entitate guvernamentală” înseamnă toate autoritățile publice de la toate nivelurile de guvernare, inclusiv autoritățile naționale, regionale și locale, precum și organizațiile din statele membre în sensul [articolului 2 punctul 42] din Regulamentul (UE, Euratom) nr. […] (denumit în continuare „Regulamentul financiar”).

Ce încălcări ale statului de drept vor fi sancționate:

1.Se iau măsuri adecvate în cazul în care o deficiență generalizată în ceea ce privește statul de drept într-un stat membru afectează sau riscă să afecteze principiile bunei gestiuni financiare sau protecția intereselor financiare ale Uniunii, în special:

(a)funcționarea corespunzătoare a autorităților din statul membru vizat care execută bugetul Uniunii, în special în contextul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice sau de acordare a granturilor, atunci când asigură monitorizarea și efectuează controale;

(b)funcționarea corespunzătoare a organelor de urmărire penală cu privire la urmărirea penală a fraudei, a corupției sau a altor încălcări ale legislației Uniunii având legătură cu execuția bugetului Uniunii;

(c)controlul jurisdicțional efectiv de către instanțe independente al acțiunilor sau al omisiunilor autorităților menționate la literele (a) și (b);

(d)prevenirea și sancționarea fraudei, a corupției sau a altor încălcări ale legislației Uniunii având legătură cu execuția bugetului Uniunii și impunerea de către instanțele sau de către autoritățile administrative naționale de sancțiuni eficiente și disuasive în ceea ce privește destinatarii;

(e)recuperarea fondurilor plătite în mod necuvenit;

(f)cooperarea eficace și în timp util cu Oficiul european de luptă antifraudă și cu Parchetul European în cursul anchetelor sau al urmăririlor penale inițiate de acestea în temeiul propriilor acte juridice și în conformitate cu principiul cooperării loiale.

2.Următoarele fapte pot, în special, să fie considerate deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept:

(a)periclitarea independenței sistemului judiciar;

(b)faptul de a nu preveni, corecta și sancționa decizii arbitrare sau ilegale ale autorităților publice, inclusiv ale autorităților de asigurare a respectării legii, faptul de a nu pune la dispoziție resursele financiare și umane, afectând funcționarea corespunzătoare a acestora, sau nerespectarea obligației de a garanta absența conflictelor de interese;

(c)limitarea disponibilității și a eficacității căilor de atac, inclusiv prin intermediul unor norme procedurale restrictive, neexecutarea hotărârilor judecătorești sau limitarea anchetării, a urmăririi penale sau a sancționării efective ale încălcărilor legii.

Ce sancțiuni poate aplica Comisia Europeană unui stat membru:

1.Se pot adopta una sau mai multe dintre următoarele măsuri adecvate:

(a)în cazul în care Comisia execută bugetul Uniunii în cadrul gestiunii directe sau indirecte în temeiul articolului 62 literele (a) și (c) din Regulamentul financiar și destinatarul este o entitate guvernamentală:

(1)suspendarea plăților sau a execuției angajamentului juridic sau rezilierea angajamentului juridic în temeiul articolului [131 alineatul (3)] din Regulamentul financiar;

(2)interzicerea încheierii de noi angajamente juridice;

(b)în cazul în care Comisia execută bugetul Uniunii în cadrul gestiunii partajate în temeiul [articolului 62 litera (b)] din Regulamentul financiar:

(1)suspendarea aprobării unuia sau mai multor programe sau modificarea acestuia (acestora);

(2)suspendarea angajamentelor;

(3)reducerea angajamentelor, inclusiv prin intermediul unor corecții financiare sau al unor transferuri către alte programe de cheltuieli;

(4)reducerea prefinanțării;

(5)întreruperea termenelor de plată;

(6)suspendarea plăților.

2.Cu excepția cazului în care decizia de adoptare a măsurilor prevede altfel, impunerea măsurilor adecvate nu aduce atingere obligației entităților guvernamentale menționate la alineatul (1) litera (a) sau a statelor membre menționate la alineatul (1) litera (b) de a pune în aplicare programul sau fondul afectat de măsură, în special obligației de a face plăți destinatarilor sau beneficiarilor finali.

3.Măsurile adoptate sunt proporționale cu natura, gravitatea și amploarea deficienței generalizate în ceea ce privește statul de drept. În măsura posibilului, măsurile vizează acțiunile Uniunii afectate sau care ar putea fi afectate de deficiența respectivă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

22 comentarii

  1. Citesc articolele acestui site , deoarece sunt mai amuzante decat cele care apareau in revista ” Urzica „

    • Tu suni ca un chatbot scris cu chirilice de un script-kiddie nepriceput. Urzica practica un umor pentru care aveai nevoie de cultură și inteligență; tu, pe de altă parte, ai mereu nevoie de ghidaj să-ți nimerești gaura când te scoli de pe WC, că de-aia miroase a căcat când deschizi gura.

  2. …vremea recoltei pentru Orban Viktor,Tadeusz Kaczinszki și,helas(dar umilitor ptr.primii doi așa învecinare),Dragnea Liviu…
    Pardon,nu pentru ei,PERSONAL,ci pentru popoarele peste care s-au înstăpânit.

  3. Onea si Negulescu s-au ante-pronuntat: vor vota „pentru”.

  4. Pai si daca strâmbă statul de drept dupa cum le convine, vor putea respecta linistiti si greu „pedepsibili”.

  5. Pe dracul nu-l poti pazii nici cu tancul.

  6. Fotografia președintelui Poloniei e greșită postată. E fotografia fostului președinte Lech Kaczyński, de altfel onorabil. Nu pot sa cred că autorul articolului e atât de neștiutor.

    • Îmi cer scuze pentru comentariul anterior. Am greșit eu. A treia fotografie e a lui Jarosław Aleksander Kaczyński, fratele geamăn lui Lech Kaczyński.

  7. Sovieticii și-au luat devreme mîna de pe România, spre deosebire de alte țări ocupate, datorită faptului că un paznic mai bun al ‘valorilor’ comunismului decît Ceaușescu nici ei nu ar fi putut găsi. În oglindă, să nu aibă grijă UE, paznic mai bun decît Dragnea în calea intrării banilor europeni în România nu găsește!

  8. Prin această măsură discriminatorie și subiectivă UE își semnează actul de dizolvare.

    • pu.liță esti un dobitoc! Ba nu un mare bou!
      Daca ma gandesc bine cred ca s valabile ambele!

    • prin acest comentariu cretin nu demonstrezi decit ca esti… un cretin, care este.

    • Lita e postac psdos, o indeletnicire pe cat de scarboasa, pe-atat de profitabila, 3 lei/postarea.
      Banii din UE intrau in Romania, insa draknea si-altii ca el sedeau cu buzunarele laaarg deschise. Iar acuma demoleaza justitia, procurorii sunt cei mai mari dusmani ai lor, ca sa tina ce-au hotit si sa n-ajunga la puscarie! PSDIsti NENOROCITI, dati voi socoteala!

  9. Pot sa inteleg ca Orban si Kaczyński supara pe multi, dar sa-i pui in aceeasi oala cu un gainar ca Dragnea e hilar. Orban si Kaczyński nu sunt hoti. Sunt oameni cu viziune care si-au pastrat convingerile si au luptat pentru ele inclusiv sub opresiunea comunista. Nu sunt ca Mogherini care cand era tanara era o comunista ferventa si ulterior s-a reorientat pentru o cariera tehnocrata.
    Orban si Kaczyński ridica in acest moment Ungaria si Polonia ca noi centre de putere regionala, europeana. Exact ca acum cateva sute de ani cand cele doua tari nu erau cu nimic mai prejos decat regatele vestice. Cele doua tari au mari avantaje: populatie educata si omogena etnic, viziune, constiinta trecutului, infrastructura, lipsa unor populatii emigrate ostile si greu/imposibil de integrat si nu in ultimul rand rezistenta la ideologia gargarei (multiculturalism & shit). Pe masura ce vestul va continua sa decada cu toate zbaterile aferente aceste tari vor constitui un pol de crestere si stabilitate. Unde se afla Romania in aceasta ecuatie? In mocirla, cangrenata de prostie si hotie.

    • E adevărat că e o diferență între Orban, Kaczyński și Dragnea, in sensul că Dragnea e un borfas primitiv pe când micuțul clovn vopsit în rosu-alb-verde e un hot cu mai multă școală care a instituționalizat corupția cu dibăcie. Deh, dacă a învățat ” multiculturalism &shit” de la soros…nu ca pregenitura de milițian de Teleorman. La fel, bătrânelul cu mintea rătăcită Kaczyński, e foarte diferit față de cei doi, el e cu ideologia, în vreme ce ăialalți doi bufoni sunt cu „cine m-a făcut om mare”. Dacă n-o fi aia ideologia gargarei, o fi a frecției, dar tot vrăjeală e, ca orice ideologie și bună pentru idioți, cum de altfel sugerează și numele. Acuma,Kaczyński, chiar dacă n-o fi fost el comunist chiar fervent in tinerețe, ca Mogherini, nu înseamnă că e mai puțin plecat cu sorcova acum, la bătrânețe. Oricum, dacă Ungaria și Polonia se afirmă ca centre regionale, asta e meritul ungurilor și polonezilor în primul rând,care au mancat shit d-ala multicultural și mai puțin a celor doi papagali. Asta e o mentalitate de tip oriental, cu iz comunistoid, că tătucul e in toate și „ridică” țara. N-are cum un singur om, chit că o fi soldatul sovietic care putea să stea 24 de ore sub apă și cu țigara aprinsă, darămite doi saltimbanci eșuați ca Orban și Kaczyński. Cât despre măreția trecutului, să o lăsăm mai moale, că e demult și puțini se pricep. Treaba asta cu „pușca și cureaua lată, cum eram Burebista odată’ e bună așa ca paliativ mobilizator, dar chiar e discutabilă atât in cazul ungurilor cât și al polonezilor, mai ales, săracii. Noroc lor cu „regatele vestice”, cu toată decadența. În fine, e ridicol a susține așa o narațiune, că poți să devii ‘pol de creștere și stabilitate” doar dacă promovezi o politică a urii, intoleranța, xenofobia și dacă ai o „viziune” rasistă, șovină, îndreptată oricui e altfel decât tine. Unii o fac ca sa zică și despre ei lumea că sunt baieți mari, alții ca paravan ca sa poată fura. Important este ca noi, cei mulți,să nu punem botul la bulshituri d-astea pe care vor să ni le bage pe gât unii puțini, care se cred șmecheri, cu populații ostile greu de integrat, că dacă ar fi așa, cum am mai fi noi astăzi mândri că suntem români, ungurii că sunt unguri, polonezii că sunt polonezi? Doar nu ne-a fătat BigBang-ul pe toți pe Calea Lactee, români, polonezi, unguri, neaoși și gata educați cu toții, direct în state naționale suverane, independente, indivizibile și, bineînțeles, omogene etnic.

    • Orban si Kaczyński sunt de fapt mult mai periculosi decat Dragnea, caci Dragnea nu e pe langa ei decat un talhar un pic mai dibaci. Aia vrajesc populatia cu aberatii de genul „make Ungaria sau Polonia great again”, dar in fapt lichideaza pas cu pas statul de drept, lichidand separarea puterilor in stat: calarind sistemul juridic, curtea constitutionala, banca nationala sau presa.

      Cine are timp sa vada cu atentie ce se intampla in tarile astea, ca e de rau. In Ungaria deja se spune pe fata ca principalele trusturi media trebuie sa fie de stat. „Cinstitul „Orban”, care nu fura, a creat deja o tona de companii monopoliste in relatiile cu statul, care sunt conduse de fosti colegi de scoala sau de prieteni cu care a copilarit el la tara, companii care invart miliarde de euro. Pai Dragnea cu Teldrumul lui e un gandac pe langa „cinstitul” Orban.

      Nu Ungaria sau Polonia sau Turcia sau Rusia trebuie sa fie modele pentru noi. Cand iti vinzi libertatea pentru bunastare (asa cum cred ca fac unii unguri sau polonezi), in final ajungi sa nu mai ai nici una, nici alta.

    • Total de acord, Bad si Silicon. Draknea e hot sadea si-atat, nu exista ideologie de sustinut si aparat, cum are Kaczynski. Cu Orban e alta poveste, el a devenit suspect rau, rau de tot de cand cu monopolul presei(toate trusturile de presa si-au donat ziarele si revistele on-line unui hub de presa controlat de stat), si cu legea de infiintare a unor tribunale administrative controlate de guvern prin numiri de judecatori, unde ar trebui sa se judece cazuri legate de administraţia publică, fraude electorale, dreptul la protest. Se vede cu ochiul liber cat de hais a luat-o orban.

    • ai dreptate si vezi bine situatia

  10. Din ciclu STATU DE DREPT SUNTEM NOI!– Banii din visteria uie s-au imputinat, dupaBrexit, asa ca vor fi dati doar SLUGILOR CREDINCIOASE -Subscriu @Lita-Daca aceasta MIZERABILA INITIATIVA va fi pusa in practica IN MOD SIGUR UE (in varianta Solos =UEssr= statele nationale tratate drept colonii) SE VA DESFIINTA PANA IN 2024! Acum se vede clar, ca Statu de Drept e doar o GOGORITA PROPAGANDISTICA sustinuta de o mana de mafioti si COZILE LOR DE TOPOR PLATITE, pt colonizarea estului Europei , in interes propriu! Intrebare intrebatoare Oare de ce uie nu prezinta de 6 ani Raportul priviind Coruptia si Startul de Drept DIN TOATE STATELE UE (nu doar pt statele din est!)? Daca Veorica va reusi sa il prezinte, in calitate de presedinta ..rotativa UE, eu ca roman, care n-am votat niciodata cu psd,o voi face de data asta! Daca nu, NU!

    • Haral ambie și Liță sunt douat fantoșe folosite de trolii Mafiei PSD-ALDE. Ei sunt puși de stăpânii lor interlopi să spună de fapt așa: STATU DE DREPT e grupul infracțional organizat de Dragnea +Tăriceanu, banii de la ue trebuie să ajungă la borfași și la SLUGILE LOR CREDINCIOASE, statele naționale trebuie tratate drept colonii de partenerii mafioți ai escrocilor securiști, inițiativa de a-i lăsa fără bani pe stăpânii trolilor e ceva MIZERABIL ca ei, GOOGORITA PROPAGANDISTICĂ cu statul paralel e singura de crezut, trolii idioți ca ăștia doi sunt COZILE DE TPOOR PLĂTITE de mafioți, estul Europei trebuie să fie colonizat de Rusia și nu fe alții, în interesul ei propriu, Romania trebuie să fie coruptă pentru că si alte țări suntt corupte, d-aia trebuie să fure hoții, Viorica se va face de râs in continuare, așa că, in concluzie, trebuie să votam PSD! Cam asta au vrut să spună trolii. Fiind imbecili, ei nu știu să vorbească și ați văzut ce a ieșit.

  11. Alesii lui Dumnezeu!

  12. Doamne-ajuta! Masura asta trebuia adoptata de la prima largire a UE cu state din fostul bloc comunist, dar nu si-au imaginat ca noile state vor fi atat de curve.