UE pregătește terenul pentru construirea de centre de deportare în țări îndepărtate

Noul regulament privind deportările reprezintă primul rezultat tangibil al tendinței de externalizare pe care liderii UE au aprobat-o anul trecut, transmite Euronews.

Comisia Europeană a prezentat marți un nou regulament care, dacă va fi aprobat, va permite statelor membre să transfere solicitanții de azil respinși în țări îndepărtate în care aceștia nu au pus niciodată piciorul, semnalând o schimbare transformatoare în politica privind migrația.

Legea nu stabilește un program obligatoriu pentru construirea de centre de deportare (sau „centre de returnare”, așa cum le numește Bruxelles-ul), dar pune bazele juridice necesare pentru a permite guvernelor să încheie acorduri cu națiuni din afara blocului care ar putea fi dispuse să găzduiască migranți în schimbul unor stimulente financiare.

Transferul fizic va avea loc numai după ce solicitantul a epuizat toate căile legale de a obține protecție internațională și a primit un ordin de returnare definitiv.

Reglementarea de marți este primul rezultat tangibil al inițiativei de externalizare pe care liderii UE au aprobat-o în cadrul unui summit decisiv din octombrie. Atunci, șefii de stat și de guvern au convenit să exploreze „noi modalități de prevenire și combatere a migrației ilegale”, o formulare amplă, dar vagă, care a permis Bruxelles-ului să intre pe teritorii neexplorate.

Cu propunerea sa, Comisia aduce externalizarea cu un pas mai aproape prin redefinirea a ceea ce înseamnă „țara de returnare” în practică. În conformitate cu normele actuale, statele membre pot trimite solicitanții de azil respinși în țara lor de origine, într-o țară de tranzit care a încheiat un acord de readmisie sau în orice altă țară dacă migrantul „consimte în mod voluntar”.

În noua lege, consimțământul este erodat și modalitățile de transfer sunt extinse pentru a permite țărilor UE să încheie acorduri cu țări din afara Uniunii și să construiască centre de deportare.

Comisia nu va fi vârful de lance al construcției sau gestionării acestor centre, lăsând în schimb la latitudinea guvernelor să decidă dacă doresc să continue proiectul, care se așteaptă să fie costisitor, dificil din punct de vedere logistic și controversat din punct de vedere politic. Cu toate acestea, posibilitatea unui sistem la nivelul UE nu este exclusă.

Italia, Danemarca și Țările de Jos au condus discuțiile privind externalizarea și par a fi cele mai probabile candidate pentru a merge mai departe. Se pare că Italia ia în considerare un plan de a transforma centrele sale din Albania, destinate procesării cererilor de azil, în „centre de returnare” cu drepturi depline. Centrele albaneze sunt în prezent goale după ce au fost paralizate de acțiuni în justiție.

Regulamentul stabilește totuși criteriile minime pe care aceste centre ar trebui să le îndeplinească, cum ar fi un organism independent care să monitorizeze „aplicarea efectivă” a acordului, o scutire pentru minorii neînsoțiți și familiile cu copii, precum și o definire clară a responsabilităților pentru gestionarea potențialelor încălcări ale drepturilor omului.

Asemenea încălcări sunt inevitabile, au avertizat organizațiile umanitare încă de la summitul din octombrie. În opinia acestora, trimiterea migranților, fără consimțământul lor, în țări îndepărtate va duce la o supraveghere deficitară și la condiții de calitate inferioară, creând un teren fertil pentru încălcări generalizate ale drepturilor omului, care rămân nepedepsite.

ONG-urile au tras, de asemenea, un semnal de alarmă cu privire la utilizarea pe scară largă a detenției pe care externalizarea o va necesita, deoarece solicitanții de azil vor trebui să fie ținuți fizic în interiorul centrelor.

Legea prezentată marți prevede o listă extinsă de motive pentru plasarea solicitanților de azil respinși în detenție, cu o durată maximă de doi ani „într-un anumit stat membru”. Acesta nu stabilește un maxim pentru detenția într-un centru din străinătate, care ar trebui să fie stabilit într-un acord bilateral și „poate fi pe termen scurt sau mai lung”.

Regulamentul privind returnarea intenționează să umple golul lăsat de Pactul pentru migrație și azil, reforma cuprinzătoare pe care UE a aprobat-o anul trecut după aproape patru ani de negocieri dure. Pactul stabilește norme comune pentru primirea și gestionarea solicitanților de azil, cu un sistem de „solidaritate obligatorie” pentru a garanta că toate guvernele, de la nord la sud, contribuie la împărțirea poverii.

Dar revizuirea nu a abordat problema returnărilor, ultima etapă a procesului pentru solicitanții de azil ale căror cereri sunt respinse și care nu mai au dreptul de a rămâne pe teritoriul european. O încercare anterioară de a revizui legislația existentă a rămas blocată în Parlamentul European și nu a văzut niciodată lumina zilei.

De ani de zile, blocul comunitar se luptă să accelereze rata deportărilor efective, care fluctuează între 20% și 25%, fără progrese vizibile. ONG-urile au avertizat că datele care stau la baza ratei de returnare sunt incomplete și nu ar trebui să fie utilizate pentru a ghida elaborarea politicilor.

Motivele stagnării se referă la o lipsă de cooperare între solicitanții de azil și autorități, între statele membre însele și, mai ales, între statele membre și țările de origine, care adesea refuză să își primească înapoi cetățenii.

Cum forțele de extremă dreapta exploatează problema migrației ilegale pentru câștiguri electorale, statele membre au exercitat presiuni asupra Comisiei pentru a prezenta un text mai strict și pentru a rupe tabuul de zeci de ani privind externalizarea.

Răspunsul de la Bruxelles pare să îndeplinească misiunea: pe lângă consacrarea în lege a permisiunii de a construi centre de deportare în națiuni îndepărtate, regulamentul propus stabilește obligații pe care solicitanții de azil respinși trebuie să le respecte, cum ar fi furnizarea de acte de identitate personale, date biometrice, date de contact și informații privind țările pe care le-au tranzitat.

Migranții trebuie să rămână disponibili în orice moment pe parcursul procesului de returnare și să permită ca bunurile lor să fie percheziționate dacă „este necesar și justificat în mod corespunzător”, prevede legea.

Celor care încalcă aceste obligații le pot fi tăiate prestațiile sociale, le pot fi confiscate documentele de călătorie și le pot fi revocate permisele de muncă. De asemenea, aceștia s-ar putea confrunta cu interdicții prelungite de a intra în UE în viitor și chiar „sancțiuni financiare”, pe care textul nu le detaliază.

În plus, legea stabilește o procedură rapidă de reținere și expulzare a solicitanților de azil despre care se consideră că prezintă „riscuri de securitate”.

ONG-urile au criticat această abordare „punitivă”, argumentând că ar aduce atingere drepturilor solicitanților de azil, ar consolida „stereotipurile periculoase” și ar estompa granița dintre migrație și dreptul penal. Faptul că Comisia nu a efectuat o evaluare a impactului înainte de a prezenta regulamentul a alarmat societatea civilă, care consideră că legislația a fost adoptată în grabă sub presiune politică și fără consultări semnificative.

În schimb, se așteaptă ca recepția politică să fie mai blândă.

Consiliul și Parlamentul, cei doi co-legislatori care vor negocia proiectul de lege, au virat semnificativ spre dreapta în ultimii ani, cerând o linie mai dură pentru a reduce migrația ilegală. Cererile de azil în UE, Norvegia și Elveția au scăzut cu 11% în 2024, dar au rămas peste pragul de un milion.

Lukas Mandl, un eurodeputat conservator din Austria, a lăudat propunerea Comisiei ca fiind „foarte impresionantă” și „foarte bună”, inclusiv elementul de externalizare, și a prezis că va fi îmbrățișată de o „largă majoritate” în Parlament. „Sunt încrezător (că) vom avea un regulament adecvat și bun”, a declarat Mandl pentru Euronews.

În același timp, Cecilia Strada, o socialistă italiană, a criticat modul în care Comisia a modificat definițiile juridice pentru a permite transferul migranților către țări cu care „nu au niciun fel de legătură și unde pot, potențial, să rămână pentru totdeauna”.

„Aceasta nu este calea pe care simțim că trebuie să o urmăm”, a spus Strada.

În plus, regulamentul prevede recunoașterea reciprocă a ordinelor de expulzare între statele membre pentru a permite ca deciziile să fie executate direct.