G4Media.ro

UE promite trei miliarde de euro pentru Iordania, în cadrul unui nou…

Sursa foto: Photo 11384531 | Lebanon Map © Chris Noble | Dreamstime.com

UE promite trei miliarde de euro pentru Iordania, în cadrul unui nou „parteneriat strategic”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis miercuri investiţii trei miliarde de euro în Iordania până în 2027, ca parte a unui nou „parteneriat strategic” cu această ţară din Orientul Mijlociu, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Având în vedere „crizele în creştere din regiune, consolidarea parteneriatului UE-Iordania este decizia corectă la momentul potrivit”, a declarat şefa executivului european, la sfârşitul unei ceremonii de semnare a acordului cu regele Abdullah al II-lea, la Bruxelles.

Ursula von der Leyen a lăudat „rolul esenţial” al Iordaniei în „consolidarea încetării focului în Gaza” şi „importanţa sa ca punct central în regiune pentru ajutorul umanitar”.

Iordania a lansat marţi un pod aerian pentru a transporta timp de opt zile ajutor umanitar, medical şi alimentar în Fâşia Gaza, devastată de 15 luni de război.

Ursula von der Leyen a subliniat, de asemenea, „rolul principal jucat de Iordania în sprijinirea tranziţiei în Siria”.

Acest nou parteneriat strategic cu Iordania combină măsuri financiare şi de investiţii, în perioada 2025-2027, estimate la trei miliarde de euro. Această sumă include 640 de milioane de euro subvenţii, 1,4 miliarde de euro investiţii şi un miliard de euro asistenţă macrofinanciară.

Uniunea Europeană şi-a stabilit „trei obiective principale: sprijinirea stabilităţii Iordaniei, contribuţia la viziunea regelui Abdullah al II-lea privind modernizarea politică, economică şi administrativă şi promovarea rezilienţei economice”.

UE şi Iordania intenţionează să lucreze împreună într-o serie largă de domenii, inclusiv în cooperarea regională, securitate şi apărare, comerţ şi investiţii, educaţie şi ajutor pentru refugiaţi.

Iordania este un „partener cheie” în Orientul Mijlociu şi „va juca un rol central” în viitorul regiunii, a mai spus Ursula von der Leyen.

Ţara, care găzduieşte circa 2,3 milioane de refugiaţi palestinieni, este văzută de mult timp de Europa ca un factor de stabilitate într-o regiune afectată de conflicte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. UE parca se plangea de inflatie si probleme in Europa. E bine ca avem bani pentru cei ce urasc tocmai lumea civilizata, nu si pentru Europa

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.